...(Am auzit la TV...)

Am auzit la TV

că veșnicia

nu durează decât

două săptămâni...

Păi... Formidabil!

Ce să zic mai mult?

Mă pregătesc

de moarte:

plătesc un asasin

și-apoi mă-ntorc

cu șoaptele din noapte

să mai umbresc

o clipă-două

pașii voștri...

Nu-i nici un rost,

nici un motiv

să nu încerc...

Vedeți vreunul?

Eu nu...

O să termin apoi

când va reveni ceasul

ce-am început

aici, în capitala  morții,

între voi...

Necropolis

îmi fu cetatea asta

a lui Bucur

și-așa îmi va rămâne...

În ea ucis-am versul

și lepădat-am rime...

...(Mă gândesc...)

Mă gândesc

la clipele

neașternute

și dorurile neostoite

ce te cheamă

necontenit

spre viețuirea-mi

neîncepută încă...

De-atâtea ori

am ucis visele

încât mă scald

în sângele

aurorii

crezând că-i apa

cu care-mi clătesc

ochii

de odihna

nopților

pierdute

printre umbre de

speranțe

și cântece

necunoscute

de timpanul

spart

al unui nebun

ce-ncearcă

să te scrie...

...un sfat de la tine...

Lasă-mi clipele, te rog...

Etern așternut nebun fără de

Timpul existenței mele în

Infinitul

Tâmp al viselor de nea mă

Betegește născându-mi

Efemerul ce îl stinge...

...TU...

Alfă nebună

Neștiută de gândurile

Duse spre

Rătăcirea umbrelor de

Etern, de ce te

Efemerizezi în

Azurul unui vis de dor?

Atâtea întrebări și vise

Naști în mine, dar

Dintre-atâtea semne

Rătăcite nici unul n-are

Existența

Eu-lui fără de minte

Atins de stingerea omegăi...

...(Mi-e frică să deschid caietul...)

mi-e frică să deschid caietul

să te aștern

în stihuri nenumite

printre filosofii nebune

răzbunate de

anii ce se adună

în sacul plin de păcate

din spinarea mea...

cu cât m-afund mai mult

în cerneala

ce vrea să mă-mbete

vreau să te-acuz,

să te fac vinovată

de nesăbuința

cu care vreau să te iubesc...

sunt un nenorocit

a cărui umbră

n-are voie

să rătăcească pe acest pământ...

cuvântul meu e humă

și pasul

mi-e doar fum

sorbit de nările întunecate

ale demiurgului

în fața căruia

nu mă închin...