...(La pieptul meu...)

La pieptul meu

n-am odihnit

nicicând

iubirea

iar eu

la sânul ei

n-am oblojit

vreun gând…

Nimic

fără de moarte,

nimic

să viețuiască,

nimic

să nască,

nici o clipă

frântă

în scripturi

rostite

de vreun dumnezeu,

ori ascunsă

în aripa de tinichea

a vreunui

înger…

Nimicnicie

și deșertăciune…

Dacă a fost,

este

sau va mai fi

iubire:

unde,

când și

cum?...

...(Sunt doar un masochist...)

Sunt doar un

masochist

golit

de filosofii

și teologii,

de oameni și

de dumnezei…

Fără de

cânt,

clipă,

lumină,

căldură…

Fără de tine…

Fără de mine…

Fără  de

sângele

scăldat în

versurile

fulgilor

adăpostiți în

ruginiul frunzelor

copacului

de tinichea –

al binelui

și răului,

ori al cunoașterii

fără de sfârșit…

...(Am vrut...)

Am vrut

să mi te scrijelesc

în palmă…

Pixul

nu scrie,

pielea nu-i

uscată

și amintirea-ți

curge

în unduirea

lacrimii

cântate de

chitară…

la, re, mi, mi, stop, la…

Unde ți-e numele,

copilo?

Știu:

„EU SUNT CEL CARE SUNT”…

Dar eu nu vreau

să te descânt…

Aș vrea doar

să mă naști

șoptind

lumina…

...(Prezentă...)

Prezentă

în absență…

Ce paradox

ești dragă!!!

Cu cât vorbesc

și scriu

mai mult

de tine

voind să vărs

din mine

dor nebun

pe-atât mă umplu

de iluzii

și de icoane,

temple părăsite

în care nu mai ești…

Ți-aduci aminte

stațiile de metrou?

Toate te plâng

și eu în ele

trec

cărând chitara

fără cântec –

nebunul zgomotos

ce urlă

când iese din

metrou

cerșind iubire…

...(Hai!)

Hai!

Apropo de

lovely weather

să ne-necăm în

cântecul

planetei

ce ne naște

și-o făurim

clipă de clipă

grăbindu-i

stingerea

în scrumul de

țigară…

Tu nu ești de acord…

dar m-ai fumat

în fiece secundă

când

ne-ngânam

prietenia…

(și eu care credeam

că mă iubești…)

Off…

Urlă, Doamne!!!

Rostește-mă

încă odată,

zi-i:

Să fie

bou' ăsta mic

care se joacă

cu gândirea!!!

SĂ FIE

BLESTEMAT

SĂ NU ȘTIE

iubirea!!!

...(De ce nu-s pur...)

De ce nu-s

pur?

De ce nu-s

Dumnezeu

așa ca tine?

Ți-am spus-o

de atâtea ori

că ești doar OM

dar eu

nu o să fiu

mai mult

decât fărâma

de praf

ce te orbește…

Unde-am ajuns?

Ce vreau să fac?

DAR

CINE SUNT?

Nimeni

nu-mi poate spune

căci fără tine

nu-s nici măcar

conceptul

de nimic…

Numele tău

ar fi și-al meu

dacă

m-ai naște

în deconstrucția

unghiilor mâinii drepte

cu care îmi orbesc

gândirea

din urlet de

cântare…