De fapt, nu azi
ci chiar acum!
Pregătește-te!
Trag o raită
până la tine
și-apoi fugim
amândoi
pe aripi de vis
către stele
cătând
să le atingem
nașterea...
Așa
vom ajunge
până unde
s-a ivit
totul:
o să șterpelim
în joacă
o rază
dintru începuturi
și după ce ne-om sătura
de hoinărit
prin haosul organizat
al ID-ului
ne-om întoarce
și pe planeta asta
albăstriu-pustie
să o repopulăm
cu cromozomi
de gânduri
și cu genele
zeilor,
cine știe,
poate când m-oi trezi
din vis
n-oi mai fi singur...