...(Atât de-adânci...)

Atât
de-adânci
sunt
ochii tăi
și-atât
de limpede
privirea-ți
că nu mă miră
tulburarea
ce-ai născut-o-n
mine
fără de voință...
Nu mă mai miră
nici că
am sorbit
blestemul
care mă topea
în tine
fără
de regret...
Te-am așteptat
atâta
vreme
și în sfârșit
ai apărut
ca să te stingi
odată
cu fantasma
ce ni-i depărtare...
Te-ai arătat
și te-am văzut
chiar dacă
nu mă vei privi
vreodată...
Îți mulțumesc
că pleci:
mi-i liniștită
moartea...

...(Sădit-am răni...)

Sădit-am
răni
în alte
suflete
și tot atunci
crestatu-mi-am
inexistența
presărând
pe ea
uitare...
Regrete
și cuvinte
de iertare
nu mai născocesc
căci
umbrele
nu știu,
nu pot
să zămislească
și eu
nici atât
nu sunt
devreme
ce formule
și expresii
fură
retezate-n
fașă
de cine
există...
Să nu mă ierți
nici tu,
nici tu,
niciuna
dintre cele
ce mi-ați spus
vreodată
„N-ai de ce...”
căci
ce s-a întâmplat
n-a fost
decât
închipuire
de neant...

...(Știi deja...)

Știi deja:
lacrimile
străjuiesc
cuvinte
și tăcerile
dorințe
nenorocite
ale unui
nebun...
N-aștern
decât
blesteme:
nu pentru
alții
ci pentru
clipa-mi
ce iubește
atâtea
veșnicii
ce o alungă...
Mă blestem
cum
m-am blestemat
tot timpul
fără să viețuiesc
vreodată...
Of,
dacă
ai aprinde
întunecimea
ce mă naște
ca zeii
să se plece
înaintea-ți...
Dar nu vrei
să-mpărțim
singurătăți
de vise...

...(Mă plec...)

Mă plec, din nou, a nu știu câta oară
În fața ta să îți ascult cuvântul
Ce-mi poruncește încă de cu seară
În lanțuri veșnice să-mi odihnesc genunchiul...

Mă plec și-mi plec privirea ca să nu-ți văd ochii
Ce m-au creat ca să mă înrobească...
Și uite-așa mă număr printre proștii
Ce te iubesc numai ca să-ți slujească...

Mi-am frânt privirea să nu-ți vadă buza
Ce m-a născut spre veșnica pieire
Pe care am ales-o căutându-mi scuza
Că numai tu poți izvorî iubire...

Mă plec și nu mai cer milostivire,
Nici ajutor, nici strop de îndurare...
În schimb îți dau ce am mai sfânt pe lume:
Neatârnarea mea și sfânta ascultare...

Mă plec, copile, blestemând cuvinte
Și plâng amar căci mi-i anatema și clipa
Și-apoi mă înrobesc în zâmbet de iubire
Ce nu-i ca să-mi renască mie ziua...