...(Mă-ntreb...)

Mă-ntreb
ce-ar spune
sufletele
noastre
de s-ar întâlni
vreodată:
Tu,
înger
cu părul
de lumină,
și eu,
nebunul
ce nu știe
decât
să fie
a dracu...
Habar
nu am...
De-aș fi știut
ți-aș fi spus
dar
sufletu-mi
străin
este
de mine:
cu-atât
mai mult
de tine...
N-o să-ți vorbesc...
Și nici măcar
n-o să-ți arăt
vreodată
vreo scânteie:
lăsa-voi
nebunia-mi
să-ți orbească
ochii...
Pa,
iubito!...

...(Ți-e teamă de cuvinte...)

Ți-e teamă de cuvinte
de slove și durere
și-atunci, fără de minte,
nu-mi dai decât tăcere...

Ți-e teamă de iubire
căci nu pe-a mea o cauți...
Te-ascunzi în lucruri sfinte:
te urci pe piedestalu-ți

Și nu vrei să te-atingă
păcatul ce-i în mine:
m-ai aruncat în tindă
ca pe-un plouat tăciune...

Iar eu accept ca prostul
sperând că vreodată
schimba-mi-se-va rostul
și n-oi sta doar la poartă...

Măcar de-ai spune: „Bulă!
Te ia și te întoarce!
N-am chef de scriitură:
mă lasă, dracu,-n pace!”

Și glasu-ți stins muțește
dorința ce-i în mine...
Te las pe vârf de creste:
ia ce nu-mi aparține!

C-am înrăznit vreodată
să-ți tulbur liniștirea
să uiți! Și totodată
să-mi ștergi și amintirea...

...(Să nu-ndrăznești...)

Să nu-ndrăznești
să mă iubești!...
Să nu-ndrăznești...
Nu când
în mine
luptă
Haos
și beznă
pe cărări
de lumină
flancate
de acorduri
de vioară...
Asta
nu-i poezie:
e nebunie
clinică
așternută
pe colțul
de răsărit
al careului
ce înconjoară
soarele...
Nu sunt
simboluri
și nici
cuvinte:
Sunt!
Exist!
și-atât
contează...
Să nu-ndrăznești
să faci
ce-am făptuit:
pe libertatea ta
nu dau
doi bani...
În schimb
a mea-i
fără
de preț...

...(Aș vrea să urlu, Glasule...)

Aș vrea să urlu,

Glasule,

Atât cât m-ăi mai ține,

De durerea

Sunetului

Ce nu-mi mai străpunge

Timpanul...

Aș vrea să urlu

De durerea

Inimii

Ce bate,

Bate,

Dar nu mai știu până când...

Și aș mai vrea să urlu

De durerea

Sufletului

Ce mă părăsește...

Dar

Ce folos

Să aibă?

Nu folosește nimănui

Durerea-mi

Și țipătul din suflet

Este surd

Cum surdă mi-e și inima

Și rațiunea

Ce-mi fentează

Realitatea

Scrisă de alții...

Aș vrea...

Și ce dacă aș vrea

Și nu mai pot?

Și ce dacă mă sting?

Nu-s alți atâția

Care-și curmă clipa

Fără să știe

Nimeni?

Când fi-va

Nebunia-mi

Stinsă

Și împrăștiaă-n cosmos

Precum cenușa-mi

Să îți aduci aminte,

Tu, cititorule,

Că te-ai născut de unul singur

Și moartea-ți

Fi-va

Și mai singură...

Să nu uiți asta...

Și să nu chinui

Și-alte existențe

Târându-le

Prin mâlul

Ce-ți curge

Prin vene...

Oprește-te...

Mergi!

Dacă-i nevoie

Te târăște

Și te cară dracului

Fără să lași vreo urmă

Căci nu are rost...