Versuri nebune, cuvinte de demult
Rimă și ritmuri aș mai vrea s-ascult
Să cânt la chitară, glasul să-l ascut
Și gânduri de înger din etern tumult
Cuvinte stâlcite – bine le-am mai zis –
Și răstălmăcite de-al lumii abis
Astea îmi sunt hrana fără de dichis
Pentru închisoarea în care m-am deschis
O s-ajung acasă coarda s-o mângâi
Cu degetul care a-nvârtit tămâi
Pentru Dumnezeu-n care moartea n-o învii
Nici de-aș ști scriptura fără căpătâi
Să te chem la cină? (cu ce să plătesc?)
De n-aș fi în lume-aș ști să viețuiesc
O clipă întreagă să tot chefuiesc
Culcat în pământul pe care-l doinesc
Strofe nelegate, fără înțeles
Fără de măsură pe pagini îndes
Dar ce mai contează? Rima îmi dă ghes
Și cum spunea unul: eu astăzi versez!!!
Ce e băutura din care-am gustat?
Doar un rom cu cola: nimic cugetat
Lângă stă o bere ce-n fum a luptat
Și-ncă o copilă ce rându-a-ntrebat…
Gata bre! Acuma totu-i la sfârșit
Că doar n-o să-ți cânt tot ce mi-a venit
Hai! Pa, pa, fă lume! Eu te-am părăsit!
Pentru nebunia-ntreagă care m-a dospit…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...