Aș vrea să scriu vers clasic despre tine
să-l cânt și să-l îngân pe clape de pian
să-ți trezesc zâmbete în nopți străine
cu coardele chitarei să alung alean...
Nu știu să te-nțeleg: nu mă-nțeleg pe mine
De ce ai încerca să mă-nțelegi?
Mai bine-ar fi de m-ai striga și tu: „Nebune,
De ce mă bați la cap? De ce nu pleci?”
Și voi pleca plângând, necunoscuto,
singur să-mi spăl amarul blestemând
să-mbrățișez chitara cum te-aș vrea, străino,
în noaptea nesfârșită să adorm cântând...
Vor trece oameni, sufletele rătăcite,
mă vor vedea: nu s-or opri nicicând
să mă întrebe și să le arăt ispite...
Nu e nimic: rămân cu tine-n gând...
Îți voi păstra în palmă amintirea
șoapta-ți s-o ocrotesc pân voi muri
chiar dacă altul ți-a furat privirea
de-a pururi în ființa mea vei dăinui...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...