...(Ți-e teamă de cuvinte...)

Ți-e teamă de cuvinte
de slove și durere
și-atunci, fără de minte,
nu-mi dai decât tăcere...

Ți-e teamă de iubire
căci nu pe-a mea o cauți...
Te-ascunzi în lucruri sfinte:
te urci pe piedestalu-ți

Și nu vrei să te-atingă
păcatul ce-i în mine:
m-ai aruncat în tindă
ca pe-un plouat tăciune...

Iar eu accept ca prostul
sperând că vreodată
schimba-mi-se-va rostul
și n-oi sta doar la poartă...

Măcar de-ai spune: „Bulă!
Te ia și te întoarce!
N-am chef de scriitură:
mă lasă, dracu,-n pace!”

Și glasu-ți stins muțește
dorința ce-i în mine...
Te las pe vârf de creste:
ia ce nu-mi aparține!

C-am înrăznit vreodată
să-ți tulbur liniștirea
să uiți! Și totodată
să-mi ștergi și amintirea...