Doamne,
ce bine e!
Nu ți-aș mai da drumu
niciodată
și te-aș ține
în strânsoarea
asta
până aș albi
și-aș reuși
să-mi liniștesc
gândul
în privirea ta...
Dar...
Trebuie
să-ți dau drumul...
Probabil
nu ai face-o
ca să nu-mi vezi
întristarea
odată
despărțiți...
Ți-aș spune
însă
nu vreau
să te rănesc
din nou
cerând mai mult
decât poți,
vrei
să-mi dăruiești...
Dar dacă
e așa cum cred
atunci
de ce suntem
doar noi
acum
și-aici?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...