E-atâta liniște
în focul
ce mă mistuie
unduind
literele
necunoscute
în stihuri
ce mă mângâie
cu amintirea
stihiilor
ce-mi însoțesc
pașii pe drum...
Zâmbete
viețuind
doar pe hârtie
mi se-aștern
pe buze
și ochii
mi se-afundă
coborând
în inima
altar
de jertfă
pentru tine...
Te-am așteptat
atât
și-acum
naști vise
în palmele
cuiburi
de cântece
necuprinse
de coarde
de chitară...
Cântă-mă...
Îngână-mă...
Visează-mă
fără să știi,
fără să vrei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...