O mână
îmbătrânită
strângând
un capac
și în căușul palmei
lacrimile
infinitului...
Asta
mi-s,
Copilo,
ștergând
și încercând
să desenez
slove
de nimeni
descifrate...
Slove
schizofrenice
uitate
în manuale
de anatomie
ale universului...
Ne trebuie
cărți
ca să ne știm
pe noi...
S-tem proști!...
Ne-avem
în gheara
care crește
și-n firul
ierbii
cosit
fără de vreme
dar nu voim
a ne cunoaște...
Te-aștept...
Și tu știi asta...
pune de cafea...;)
RăspundețiȘtergereCafeaua se răci de mult... Dar dacă tot zici că vii mai pun de una, și-ncă una pân s-o termina ori ți-ei face milă de ea și-ei veni s-o bei...
RăspundețiȘtergereasteptarea e farmecul timpului, preludiul eternitatii, jhm...................
RăspundețiȘtergere...și cum timpul nu există înseamnă că eternitatea e de nerecuperat...
RăspundețiȘtergere