Mi-i mută durerea,
mut sufletul,
mută inima,
mute lacrimile...
Mi-s fără
de cuvânt,
fără
de știre,
fără
de mine...
Rămasu-mi-a
doar
nebunia
singurătății -
mireasa
mea
de-a pururi -
și-atât...
Îmi plânge
slova
și cântul
mi-e greu
înecat
în neputința
amintirilor...
Trec
ani
dar
nu pot uita
seninul
ce șade
sub
o piatră
de mormânt...
Trec
dar
eu
nu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...