Nu am răbdare
cu Timpul
căci
mi te-a dăruit
târziu
voind
să mă transforme
în nimic
cât mai devreme...
Mi-aduc
aminte
de-o îmbrățișare,
de-un zâmbet
și de o privire
ce par
să fi trecut
de-atâta
vreme
îngropate
de șină
și tren
subteran...
Nu am răbdare
chiar de știu
că de va fi
să te mai strâng
măcar
odată-n brațe
va fi destul
și eu
putea-voi
să mă odihnesc
pe veci
la pieptul
tău...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...