Mi-e frică
de alb,
de lumina
de-a pururi:
în non-culoarea
asta
mă disip,
pe când
din întuneric
mă adun...
Căci
dintr-o beznă
de păcat
zămislitu-ma
măicuța
mea
și de acolo
prins-am
contur
de inexistență...
Nu știu
de ce
vă temeți
de întunecime
da-s conștient
de ce
prea multă
lumină
strică:
îmi vreau
conturul
și conștiința
necându-mă
în universuri
și ce-mi doresc
o să îmi fac
cadou...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...