Cu ce te mai îmbrac
și azi,
necunoscuto?
Câte
cuvinte
să mai jertfesc
și câte clipe
să mai aștern
pe un altar
părăginit
din fața căruia
mi te închin
cerându-ți
îndurare,
cerându-ți
timp,
cerându-ți
viață?...
Câte,
stihie,
în nebunia căreia
mă sting
și îmi sugrum
neexistența?...
O, te-aș urî,
dacă-aș putea,
cât nici măcar
Satan
nu-și poate urî
Creatorul...
Dar
e același foc:
cu cât te hulesc
mai mult
cu atâta
te doresc
spre viețuire...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...