Puține
vise
îndrăznești
să îmi trimiți,
copile,
dar când o faci
îmi dăruiești
lumină
negândită...
Tu
cine ești?...
În minte
nu-mi rămân
decât
frânturi
necolorate
și-atingerea
sărutărilor...
Te-aș ține
de mână
scăpându-mi
sufletul
de chinurile
zilnice
dar dacă
tu ești doar
fantasmă
eu ce sunt?
Recheamă-mă...
(nu tu,
Dom Profesor!!!)
Poate
vreodată
voi învăța
să mai trăiesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...