Amorțit...
Existență
vană
vărsată
în viitura
clipelor
ce se nasc
și mor
în degetele
oamenilor...
Pași
care
nu-și ascultă
cărările...
Sunete
amalgamate
și neuroni
risipiți
în somnul
rațiunii...
Trec
fără să ating
conștiința
ca un automat
pus
în funcțiune
de volți:
ai mei
sunt
regrete
îmbălsămate
cu oțetul
osândirii
gustat
de buzele
unui
atârnat
pe lemn...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...