Și ai venit...
Ascunsu-te-ai
în spatele
luminii
și ți-ai ferit
privirea
de nebunia
mea...
Rămas-ai
în plictisul
existenței
și-nvăluitu-ți-ai
șoaptele
în tăceri
ce-mi sting
pașii și
cărările
bătute
către
tine...
Voi-vei,
vreodată,
să-mi oblojești
și mie
rana
cu sărutarea-ți
ce naște-n
mii
de universuri
iubirea-ți
nesfârșită?...
Te du,
copile...
Te du
și în uitare
părăsește-mi
leșul
căci
nu-ți merit
nemurirea...
nu pentru ca meriti.;
RăspundețiȘtergereci pentru ca ai nevoie............
...și ajung din nou la egoism: Eu nu merit, Eu n-/am nevoie și tot așa...
RăspundețiȘtergere