Răsfrânt-am
atâtea
clipe
blestemându-te
încât
crezui
că iubesc
duhoarea-ți
dar nu reușesc
decât
să-mi gâdil
ca de-obicei
ego-ul
și egoismul
sublimat
printre
atâtea
finețuri
cum nici
mătasea
cea mai scumpă
nu poate
să arate
mâinii
ce se odihnește
în fibrele-i
rugoase...
Rămân
mereu
nebunul
ce-ascunde-n
mângâiere
o ură
ce nici iadul
n-ar putea
să-ncapă
de-ar exista-n
afara
minții
unui
Dumnezeu
absurd...
atunci cand iti recunosti limitele esti sincer cu tine insuti!
RăspundețiȘtergereasta face diferenta intre tine si restul lumii;
Limite nu am, așa cum nu ai nici tu: ni le punem singuri că ne place să ne chinuim...
RăspundețiȘtergere