Copila mea cu ochii de lumină
Cu părul lin și șoapta cea din Rai:
Privirea ta senină mă îngână
și-mi ostoiește dorul cel de crai...
Să rătăcesc nebun nu mai e vreme
nici să mai beau paharul cel amar
dar fie-ntotdeauna a ta vrere
iar sufletu-mi să-ți fie sfânt altar...
Jertfește-mă, copilo, și mă naște
cu gândul tău ce-adesea-i nerostit
cu ploaia cea din ceruri mă revarsă
peste pământul nostru obosit...
Și odihnește-ți pasu-n veșnicie
în palma ta mă stinge ca pe-un jar
iar din cenușa-mi strigă, tu, „Să fie!!!”
doar inima-ți să-mi țină de hotar...
Căci tot eternul ție se închină
și-n fața ta toți zeii-n fum dispar
sunt trecătoare toate și suspină
și-și doresc nemurirea în zadar...
De vrei să-mi fii Stăpână-mpărăteasă
în fața ta eu capul mi-l închin
N-am să-ți ofer nimic ce n-ai, Crăiasă,
iubește-mă, distruge-al meu destin...
atata neiertare ne mistuie fiinta, caci neuitarea este elixirul ei;
RăspundețiȘtergeredoar iubirea poate invinge viata prin moarte, nascand o iar!
cum sa n o doresti???
..uite că se poate și asta... Te pietrifici pur și simplu și atunci nu mai ai nimic de simțit, de căutat, de oferit, de primit...
RăspundețiȘtergeretrist! adevarat de trist!
RăspundețiȘtergere