...(Să nu te-ngrijorezi...)

Să nu te-ngrijorezi,
iubito...
E doar...
depresie
solară...
Am așteptat
atât
s-ascund
azurul
în beznă,
născătoarea-mi
de ființă,
și-am reușit!...
Nu-i greu,
să știi...
Îi dai
print screen
între
4 pereți
și-apoi
îl ștergi
cu mâna
lăsând
un fundal
întunecat...
Încearcă...
Nu te teme...
La fel
te-ai născut
și tu...
Dar,
împreună
om învinge
tirania
Timpului,
lamă
tocită
marca
Damocles...

...(Mi-s un neputincios...)

Mi-s un
neputincios...
De ce
te-aș chinui
pe tine
cu nevolnicia
sufletului
meu?...
Neputincios
sunt
măi,
copile,
ca un lepros
ce strigă
de pe mormanul
de gunoi
c-un ciob
de sticlă
ce-i răzuie
necurăția:
„NECURAT!!!”
Tu știi...
De ce știi?...
Ce va fi
și ce-i cu mine?...
Nu mai există
linii,
granițe...
Exiști
doar
TU
în infinitul
Alfei...

...(Și-mi e de-ajuns..)

Și-mi e de-ajuns

un gând

ca să vărs

lacrimi

care nu te uită...

De ce?

Că-s literat...

Și slova

nu ucide

dacă e înțeleasă

cu spiritul

ce viețuiește-n

ea...

Te-aștept...

M-aștept

spre mântuirea-mi

întingând

cernituri

neînțelese

pe principii

frânte

cum frântă

mi-e cărarea

și liniile

ce te desenează...

De aș găsi Cuvântul,

de te-aș gândi,

Iubito,

și de m-ai naște...

Am fi

NOI

DUMNEZEI

și am crea,

ne-am făuri

cărări

făr de-nceput,

sfârșit...

Să-mi fii 

TU

Dumnezeu...

...(O mână-mbătrânită...)

O mână
îmbătrânită
strângând
un capac
și în căușul palmei
lacrimile
infinitului...
Asta
mi-s,
Copilo,
ștergând
și încercând
să desenez
slove
de nimeni
descifrate...
Slove
schizofrenice
uitate
în manuale
de anatomie
ale universului...
Ne trebuie
cărți
ca să ne știm
pe noi...
S-tem proști!...
Ne-avem
în gheara
care crește
și-n firul
ierbii
cosit
fără de vreme
dar nu voim
a ne cunoaște...
Te-aștept...
Și tu știi asta...

...(Nu mi-am mai înmuiat...)

Nu mi-am mai înmuiat
de multă vreme
degetul
în sângele
sufletului
ca să te-aștern
pe-aci
dar
te văzui
în litere
de lacrimi
scrise
pe scările rulante
din galaxia
neuronilor
și-mi stricai
liniștea
îmbătându-mă
cu amestec
de cenușă
de gânduri...
„Simt
că te aștept
degeaba...”
de-atâta vreme
și uitai
să plec
de pe planeta
asta
unde-mi făcui
sălaș...
Ce dracu:
iar mi-am frânt
aripile
ca să nu plec
făr de tine?...