...iluzionări...

duminică, 29 noiembrie 2015

...(Plimbări târzii...)

Plimbări
târzii
pe pagini
caroiate,
năstrușnice
slove
așternându-se
în calea
ta
precum
se-așterne
albul
laptelui
în galaxiile
nevăzutului...
Te-aș căuta
dar
mă-nspăimântă
gândul
de mine
și nu vreau
ca lumina-ți
nenăscută
să o pătez
cu lacrima-mi
întunecată...
Te-aș
căuta
dar
nu
exist
ca să îți cat
privirea-n
mine...

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

...(Și o să plâng ca un copil...)

Și o să plâng
ca un copil,
iubito,
când
zâmbetul
o să mi-l dăruișeti
iar lacrimile-mi
te vor întreba
precum
un țânc:
„E pentru mine?”
fiindcă
eu nu știu
cum să mi te dăruiesc
dorind
iubirea-ți
nenutrită
pentru
mine
ci pentru
altul
ce ți-i dumnezeu
cum
mi-ești
și Tu:
ascunsă
și divină
din palmele-ți
născând
povești
ce-alină
neuroni
îmbălsămați
de-atâta
dor,
neexistență
crudă
răspândită
sus
pe crestele
adăpostite
de lupi albi...

miercuri, 25 noiembrie 2015

...(Nuanțe...)

Nuanțe
de culori
în întuneric
pe care
nici
lumina
nu le poate
cuprinde
iar
întunecimea
vrea
să le avorteze...
Le văd...
Le simt
părăsite,
îndepărtate
fără
de voia lor,
fără
de vina
că s-au/
au fost
născute...
Iubire
nenutrită
și totuși
ființată...
Răzvrătire,
lumină,
întuneric,
Haos,
Cosmos...
Dualități
ce împart
Unul
fără
a vrea
să fie
despărțit....

...(Depresii de iubire...)

Se nalță
umbrele
munților
pe cărări
ocrotite
de lupi
albi
și de zbor
de vulturi
ce nu-și găsesc
alinarea...
Arcași
cu săgeți
fără
de viață
vânează
gânduri
și constelațiile
se ascund
în legături
neuronale...
Cosmos
născut
de talmeș-balmeșul
haosurilor
cu străbunici
de lumină
oglindită
în întuneric...
Așteptări
îndelungi
fără
de timp,
înecate
în disperarea
răbdării...
Depresii
de iubire...

marți, 24 noiembrie 2015

...(Pe cele din urmă pagini...)

Pe cele
din
urmă
pagini
ale nopții
fără
de sfârșit
mâzgălesc
slove
ce aștern
tăcere...
Mută
durere
ascunsă
și nevrută,
schimburi
neînțelese
și zâmbete
nevăzute
înghețate
în unde
GSM...
Fără
de glas
îmi sunt
coardele,
fără
de tine
îmi e
inexistența...
Departe
ești,
aproape
nu-s
și universurile
sângerează...

duminică, 22 noiembrie 2015

...(Născutu-s-a lup alb odată...)

Născutu-s-a lup alb odată
din penele păsării Phoenix
cu dor de zbor și dezrobit-a
cărările cu ochi de onyx.

Rămase veșnic să păzească
ce n-are voie de-ocrotire,
răpus și singur să trăiască
să n-afle alții rătăcire...

Născutu-s-a cu colți de-argint, lup albul,
să scânteieze-n noaptea de vedenii
iar ochii săi adăposteau tot veacul
să nu cunoască galaxia vremii...

Adăpostit-a clipa ce îl naște
și dorul păsării ce-i nemurire:
ascunsu-s-a pe creasta-unde nu paște
nici măcar umbra a ce este fire...

Așteaptă călătorii să-i îndrepte
și rătăcirea lor se-oprește-n lacrimile-i
zăcute din dureri prea multe, slute,
încarcerând a sufletului zaceri...

Se-ascunde-n vers și-n slovă și trimite
misive tăinuite, neînțelepte,
neînțelese de suflete triste
ce se-ngrădesc împiedicându-se de trepte...

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

...(Și fu tăcere...)

Și fu
tăcere...
Din nou
întorsu-ți-ai
fața
de la mine
și interzisu-mi-ai
să îmi mai mângâi
neuronii
cu glăsuirea-ți...
Tăcere...
Fierbere
mută
așteptând
explozia
de gânduri
a ghearelor
decapitate
din mâna
stângă...
Culeg
acuma
prețul
suferințelor
cu care reușit-am
să-ți brăzdez
sufletul...
Ochii
ce nu i-am mai văzut
demult
și inimă
ce bate
ființând
în mine
de departe...
Existența
ta-i
icoană
pentru 
mine,
păcătosul...

...Nebun de negru...

Se strâng în mine sunete, cuvinte
Și lacrimi stinse-n undele rutate
De mii de neuroni ce-s duși pe linte
Și pescăruși râzând în zări uscate...

„Și uite n-are cine să ne-asculte”
Doar tu-mi asculți trăind zorirea zării
Și dintr-un cutter gri pe mese mute
Aștern cuvânt ce-și plânge-n sânge fiii...

Copilo, tu care ești mai femeie
Și decât Eva și întreaga fire
Și-ncerci să naști în mine o scânteie
Ce-a ars mai mult decât o galaxie...

Durerile-mi sunt toate egoiste
Nu ai de ce să vii să mi te-aproprii
Când prințul tău în bezne reci se stinge
Mă lasă, de-alinare simtă-ți stropii...

Căci pe-un nebun nu poate să-l îngâne
O inimă ce-l strigă cu alt nume
Oprește-ți glasul cel născut din zâne
Și ostoiește-l să nu-l știe lume...

Căci numai tu exiști, Nepărăsito,
Iubește-ți omul, uit-a mea născare...
Sunt doar un prost, o știi, tu, Neferito
De a mea nebunie și uitare...

vineri, 20 noiembrie 2015

...(NU O S-O CAUȚI!!!...)

NU O S-O CAUȚI!
Nu pentru că
nu ai vrea
ori nu ai avea
puterea
ci pentru
binele ei:
NU O S-O CAUȚI!
Oricât
ți-ar fi
de greu...
Ți-o spun
asta
eu:
fiece
celulă
din tine,
fiece
neuron
din creierul
tău,
fiece
nerv
din
organismul
tău...
NU O S-O CAUȚI!
Pentru

o
iubești...

...(Și-mi spui...)

Și-mi spui
să zbor,
să lupt,
să ard
din nou
în mine
cadavrul
dușman
al singurătății...
Zâmbesc...
Atât
de
liniștit
cum
nu mai știu
de câtă
vreme
nu-mi zâmbiră
neuronii...
Să știi
că încă
sunt
acolo
și stânci
și vulturi
și lupi
albi
și păsări
Phoenix...
Sunt...
În leșurile
lor
mi-e somnul
din care vrei
să mă trezesc:
eu
n-am dormit
nicicând
odihna
gândului
și nici
n-o voi vedea
vreodată...

joi, 19 noiembrie 2015

...(Persona non grata...)

Persona
non grata...
Condamnat
că am dat
înapoi
când
aș fi preferat
să mă jertfesc...
M-ai condamnat
și tu:
mă condamn
și eu...
Nu vrut-am
să fac
pe eroul
oferindu-ți
libertatea
ce o ai
și nu ți-o pot
lua
vreodată...
Nu...
Doar
am vrut
să te iubesc
tăcând
dar
egoismul
meu
prins-a
glăsuire
tocmai
când
visul
reușeai
să-l făurești...
Eu
mi-s
coșmarul...
Îmi pare rău...
Mă iartă...

miercuri, 18 noiembrie 2015

...(Te sun...)

Te sun
cu inima
strânsă
ca nu cumva
să-ți tulbur
gândurile
și visele
tale
să nu se împreuneze
cu fantasmele
mele...
Să ai grijă
de tine
e ce îmi doresc
și ce vreau
pentru
tine:
să-ți păstrezi
sufletul
senin
și-n ochii
tăi
să se reverse
nemurirea
ce o naști
clipă
de clipă...
Să nu uiți
vreodată
că cel întunecat
în slovă
sunt
eu
iar numai
TU
știi
că din
ploi
de lacrimi
nașterea-i
eternă...

marți, 17 noiembrie 2015

...(Glas ursuz...)

Glas
ursuz,
inimă
ursuză,
suflet
ursuz,
ființă...
Neființă,
abis
de lumină
întunecată
și de-ntuneric
luminos...
Fără
de zei,
gol
și străin
mă-ndrept
spre
tine
și-mi pierd
cuvântul:
nu mai știu
a spune
nimic
din graiurile
unduite
pe coarde
de dor
prelinse
în asfințituri
ce se-nfățișează
prea
devreme...
Mă-nec
în slove
și te pierd...

luni, 16 noiembrie 2015

...(3 și 1...)

3 și 1...
Trei
suflete
neîngemănate
și un nebun
împrăștiind
bucăți
de inimă...
30 de ani
și unul
singur
făcându-i
praf
pe  toți...
3 clipe...
3 scântei...
3 focuri
fără
de sfârșit
și-o vară
de care
iadul
s-a ascuns
ca să nu se topească...
3  flăcări
și un singur
foc...
3 lupte
neîncepute,
abandonate
de dinainte
 de a se naște
visul...
Un singur
coșmar:
surd,
orb
și gol...

duminică, 15 noiembrie 2015

...(E liniște...)

E liniște
în parc
pe alei
de coarde
de chitară
îmbălsămate
în frunze
îngălbenite
de gânduri...
E liniște...
Se-aude
doar
un nebun
pufăind
cântece
de răzvrătire
fără
să reușească
să se înece
în egoismul
propriu...
Nu încă...
Dar
va reuși...
E liniște...
Și-i noaptea
atât
de dulce
iar zorii
se scurg
atât
de lin
în asfințit
de litere
îngăimate
în cotituri
și vers
neînțeles...
E liniște...

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

...(Chitara mea...)

Chitara
mea-i
persona
non grata
precum
și cel
ce-și varsă
lacrimile
pe coardele
ei,
neiubită,
nedorită,
voită
doar
din complezență
ca să i se stingă
glasul
în haos
de tehnologie...
A obosit...
A obosit
de râs
în timp
ce plânge
și de încercări
de a străpunge
zâmbete
în dureri
înecate
în beții
de nebunii...
A obosit
și nu-și dorește
decât
s-o mai iubească
praful
ce se-așterne
peste ea
fără
a o roade...

vineri, 13 noiembrie 2015

...(Se-ascund...)

Se-ascund
țipetele
pescărușilor
în ultimile
frunze
tomnatice
măturate
de furtunile
de gânduri
ce risipesc
nisipul
lui
Moș Ene...
Eu
le citesc:
de auzit
nu am putut
nicicând
și de-ascultat
nu știu
a învăța...
Eu
le citesc
prelungindu-se
în amurguri
însângerate
și răsărituri
ce nu există
decât
în ochii
tăi...
Eu
orb
sunt
și surd
fără
de inimă...
Fără
de tine...

joi, 12 noiembrie 2015

...(M-am înecat...)

M-am înecat
în gâ nduri
și în tine
născând
depresii
cu inexistența-mi...
Atâtea
planuri,
vise
și cuvinte
răstălmăcite
în întârzieri
de ani
de veacuri...
Când
ești
nu sunt
și când
apar
dispari
fără
de urmă
în unde
GSM...
Mințitu-te-am
atunci
că nu-ți iubesc
ființa,
te mint
și-acum
mințindu-mă
că te iubesc...
Iar
fabulează
egoistul...
Sunt
ca toți
ceilalți
și n-ai de ce
să mă alegi...

miercuri, 11 noiembrie 2015

...(ANK SU NAMUN!!!...)

ANK
SU
NAMUN!!!...
Doare
gândul
liniștii
și mistuie...
Mistuie
până
la rădăcină,
până
la tine...
Ank
Su
Namun...
Până
la uitarea
de mine
și începutul
din
tine...
Dar
TU
îi aparții
lui
precum
și slova
ta
o spune
iar
eu,
cel
ce numai
dezbinare
sunt,
nu pot
pătrunde
legământul
tău...

...Ankhesenamun...

...(În noaptea asta...)

În noaptea
asta
visez
cai
verzi
pe pereți...
Sper...
Că mi-s sătul
de gânduri
deșucheate
ce-mi scurtcircuitează
neuronii
aruncându-mă
în galaxii
necreate...
Nu le mai vreau...
Nu acum...
Îmi doresc
numai
liniștea
și somnul
cel din urmă
ca zorii
dimineții
când
or încerca
să-mi mângâie
pleoapele
să reușească
să-mi aștearnă
și un zâmbet
peste
cearcănele
îngreunate
de dor...

luni, 9 noiembrie 2015

...(Îmi amorțesc neuronii...)

Îmi amorțesc
neuronii
și gândurile
tremură
nebune
fără
a mai ști
de ele:
mă nasc
și mă renasc
fără
de voia mea
și-mi viețuiesc
neexistențe
plăsmuite
în fantasme...
Iubiri
închipuite
îmi plămădesc
și nu le pot
opri
să mai viseze
atâta
dor
și rătăcire...
OPRIȚI-VĂ,
VOI,
GÂNDURI
NEBUNE!
Dar
nu m-ascultă
și tăcerea
se oprește-n
ziduri
reci...

duminică, 8 noiembrie 2015

...(Reîntoarceri...)

Reîntoarceri...
Numere
ce se învârt
spre a aduce
ghinion
cum
susțin
unii...
Origini,
clarități,
limpeziri:
vânt
ce aduce
furtună
ca să spele
tot
descoperind
nimicul
în care
am crezut
și mi-l făcui
altar
de jertfă,
biruință
și neștire...
Reîntoarcere,
blamare,
condamnare
pe vecie
și dincolo
de ea...

...(Furtună mare, Monșer...)

Furtună
mare,
Monșer,
furtună
mare...
Și mă tem
că de data
asta
nu o să mai fie
gând
să stea-n
picioare
și nici
simțire
să mai umble
în existență...
Furtună
mare...
Măcar
de-ar fi
din aripi
de Phoenix
m-aș mai liniști,
însă
mă tem
că nu-i decât
suflarea
care l-a ucis
pe Hades...
Furtună
mare...

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

...(Mi-s ochii tulburi...)

Mi-s ochii
tulburi
de sângele
scurs
din cadavrele
gândurilor
ucise
necontenit
fără de voie
în oboseala
existenței
neexistente...
Mi-s ochii
tulburi
și pielea
neuronilor
crăpată
de gerul
iadului
ce nu mai știe
a-mi fi
casă...
Mi-s ochii
tulburi
și slovele-ndrăznețe
se-aștern
cu încruntare
și încăpățânare
în fantasmele
născute
din mucii
ce-i opresc
lui dumnezeu
căile
respiratorii
ale blestemelor...
Mi-s ochii tulburi
și mi-i mâna
obosită...

...(Răzmeriță...)

Răzmeriță-i
în mine
zi de zi,
clipă
de clipă...
Și când
ar crede
și neființa-mi
că totu-i
gata,
când
crezi
că peste
gândurile
carbonizate
în sfârșit
se-așterne
liniștea,
din Cosmos
răsar
alte
focuri
să-mi distrugă
Haosul...
Răzmeriță-i
cu tine,
răzmeriță
și fără...
Dar
eu te-aștept
să războim
în doi
și din cenușă
să renaștem
cum nu poate
unu
să o facă...
Eu te aștept...

joi, 5 noiembrie 2015

...(Împărțiri și despărțiri...)

Împărțiri
și despărțiri,
nașteri
ce mor
înainte
de a fi
visate...
Tehnologizare,
apropieri,
îndepărtări:
mă simt
de parcă
sunt
peste
tot
și nicăieri,
legat
de toți
și de nimic,
existând
și viețuindu-mi
inexistența
în același
timp...
Se duse
romantismul...
Nu-i realism,
postmodernism
nici atât...
Pur și simplu
trupuri -
închisori
de suflete
căutându-se
la nesfârșit
dorite
fiind
de inexistențe
nevoite...

...(Mi-e frică de alb...)

Mi-e frică
de alb,
de lumina
de-a pururi:
în non-culoarea
asta
mă disip,
pe când
din întuneric
mă adun...
Căci
dintr-o beznă
de păcat
zămislitu-ma
măicuța
mea
și de acolo
prins-am
contur
de inexistență...
Nu știu
de ce
vă temeți
de întunecime
da-s conștient
de ce
prea multă
lumină
strică:
îmi vreau
conturul
și conștiința
necându-mă
în universuri
și ce-mi doresc
o să îmi fac
cadou...

miercuri, 4 noiembrie 2015

...(Și-n ziua ceea...)

Și-n ziua ceea
ști-va
nimeni
ce voi face
pentru că
nu voi ști
nici eu...
Nu voi a ști...
Cu cât
mai multă
ignoranță
cu atât
mai bine
și țării
și lumii
și-atâtor
mii
de galaxii...
În ziua ceea
voi muri
nu-ntâia
oară
dar nu mai știu
de voi renaște:
nici
că-mi pasă...
Căci
ziua ceea
nu există
cum nu am existat
nici eu
nicicând
și cum
nici mâzgăleala
de pe aste
pagini
nu va viețui...

...(Și simt...)

Și simt
din nou
cum mi se adâncește
gândul
în orbite
și-n răzvrătiri
nebune
se îneacă
lacrimi...
Cum
reîntoarceri
neînțelese
își repetă
ciclul
peste
cenușa-mi,
peste
veacuri,
peste...
Iarăși
Și iarăși
simt
cum vă condamn
pe toți
la moarte
gelos
fiind
pe existența
ce n-am știut
nicicând
vreodată
a gusta...

...(Nu am știut...)

Nu am știut
nicicând
iubi,
nicicând
să sufăr,
nicicând
a viețui...
Merit
uitarea
tăcerii
și praful
inexistenței
din care
să mă hrănesc
veșnicii
de veșnicii
mai jos
de iadul
în care
credeți
toți...
M-am dezgolit
crezând
că iubesc
adevărul
dar
mă scăldai
tot timpul
în minciună
și-n curvăsărirea
atomilor
ce-i nasc
și îi ucid
în mine...
Nu am știut
nicicând...

luni, 2 noiembrie 2015

...(Încep să scrijelesc...)

Mi-e dor de tine,
de ce s

Încep
să scrijelesc
slove
întunecate
în egoismul
propri
și le tai
dulceața
ce mi-ar îmbuna
răzvrătirea
căci
nu te-ar
liniști...
Din contră,
mai rău
decât
o lamă
ce-ar despica
locul
în care
suflet,
trup
și spirit
se împreunează,
ar sfârteca
în tine
gânduri
înnebunindu-ți
neuronii
ce m-au născut,
visat
și suportat
atât
amar
de ani de zile...
Ți-ai aminti
că m-ai iubit,
că mă iubești
și ai vedea
că rănile
îți sângerează
întru
veșnicie...

duminică, 1 noiembrie 2015

...(Iubito-n seara asta-s sincer...)

Iubito-n seara asta-s sincer și-ți scriu că nu te mai iubesc
Așa cum mi-ai cerut să recunosc de ani de zile
Necând durerea în slove de neștire
Și lumi prin care eu tot rătăcesc...

În seara asta recunosc: nu te-am iubit nicicând
Ai fost destul de ageră la minte
Să vezi cât sunt de egoist și că-mi fac ținte
Dintre copilele cu glas plăpând...

Nu te iubesc, nu te-am iubit, nu te-oi iubi vreodată
La fel cum nici măcar pe mine nu m-o ști
Și cum nimic nu pot a-mi prevesti
Când nu-nțelegu-ți lacrima-ți scăldată...

Nu, nu iubesc, nu-i nimenea să fi iubit
Și să voiesc a mea simțire
Să pot să-i dăruiesc spre viețuire...
Mă știu: sunt doar un porc și-un nesimțit...

De  asta-ți scriu acum rândurile-astea
Ca în sfârșit măcar odat să recunosc
Că nu-s nimic mai mult decât un prost
Și ți-am vrut numai leșul sus pe o stea...

Mânca-mi-ar moartea celulele de vii
De-ar fi așa cum mai scriu unii că-i: sfârșitul!
Și scrum mă facă: să-mi găsesc mormântul
De veci în ochii tăi albaștri-verzi-căprui...