Îmi amorțesc
neuronii
și gândurile
tremură
nebune
fără
a mai ști
de ele:
mă nasc
și mă renasc
fără
de voia mea
și-mi viețuiesc
neexistențe
plăsmuite
în fantasme...
Iubiri
închipuite
îmi plămădesc
și nu le pot
opri
să mai viseze
atâta
dor
și rătăcire...
OPRIȚI-VĂ,
VOI,
GÂNDURI
NEBUNE!
Dar
nu m-ascultă
și tăcerea
se oprește-n
ziduri
reci...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...