...(Și-o să-i rămână...)

Și-o să-i rămână
amintirea
numai
pe paginile
blestemate
ale minții
mele...
Va fi citită
dar
rămâne-va
neîmțeleasă
de toți...
Doar
Tu
vei ști
voind
a nu mai afla
asta
și eu
cel ce
a zămislit
ce nici
nu trebuie
gândit
de ceilalți
căci
nu o pot
măcar
concepe...
Te iubesc
și nu poți
crede
că se-ntâmplă:
ai vrea
să fie
un coșmar
alungat
de zorii
dimineții
dar vei ști
pururi...

...(Titluri...)

Titluri...
Legături
de sânge...
Nebunie
și iubire
ce nu își află
locul
înfricoșându-te
și ascunzându-ți
irișii
în cotloanele
minții...
Slove
tremurate,
așternute
pe călătoriile
fără
rost
ale galaziilor
unui
univers
înecat
în palemele
mele...
De nu aș fi...
De ai putea
uita
vreodată...
De-ai înțelege
că simțământul
și trăirea
sunt
mai presus
de-orice
și că nu-i nimeni
să ne poată
opri...
De ai voi...
De m-ai ierta...

...(Unde ești?...)

Unde
ești?
Te plânge
caietul
și te caută
slovele
ca să înlături
asprimea
degetelor
ce le-ngână...
Unde?...
Îndrăgostitu-m-ai
de tine?...
Când?
Cum?
Asta e ființarea?...
Te-nșeli
ori mă înșel...
Nu mi-e decât
obișnuita-mi
neexistență
stivuită
în caroruri
umplute
de cerneală
albastră...
Unde
ești,
tăcerea
mea
șoptită?...

...(Visele mele...)

Visele mele
s-au urcat
într-un tren fantomă
și călătoresc
rătăcite
spre
nicăieri-ul
în care se afundă
fără tine...
Doruri nestăvilite
lovesc
garniturile
iar șinele
se-ascund
înfricoșate
din calea
gândurilor
mele...
Unde
ai dispărut?...
Lumina
albă
îmi țintuiește
ochii
și îmi rănește
retina
gândurilor...
Jinduiesc
după
liniștea
întunericului
ce nu se mai așterne
peste pleoapele-mi
obosite,
condamnate
să primească
razele
răsăritului
inexistenței...

...(Îndrăgostește-mă...)

Îndrăgostește-mă

de tine:

renască-mă

doar

gândul tău

și fiece bătaie

a inimii

tale

să pulseze-n

pieptul

meu...

Mângâie-mi

sufletul

cu cântul tău

șoptit

și ochii tăi

gingași

aștearnă-mi

numai

senin

pe pleoape...

Să-mi fie

dor

de tine

și de mine,

de noi,

de Unul

ce-am fi

de mi-ai frământa

ființa

mea

de lut

făcându-mă

după

asemănarea-ți...

Îndrăgostește-mă...

...(Tu crezi...)

Tu crezi
că nebunia
mea-i
cădere:
să vezi
prin ochii
mei
ce înălțare
către
universuri
nebănuite
degetele
mele
și n-ai să te mai
saturi
de-atâta
vis...
Coșmar
e pentru
frica
sădită
în ființă...
Să nu te temi...
Mă ia
de mână
și vino
să ne înălțăm
spre-abisuri
nepătrunse
de gândirea
nimănui...
Haide...

...(Călătorii...)

Călătorii,
lacrimi
de sânge
scurse
din ochiul
drept
și nebunie
revărsată
din ghearele
celei
drepte
pe coarde
de chitară...
Călătorii
și pași
rătăciți
pe pagini
caroiate
de suflet
și de inimă...
Străfunduri
în care
zborul
mi-i mai lin
decât
deasupra
munților
străjuiți
de lupul
alb...

...(Cerșetor...)

Cerșetor
de gânduri
și cuvinte,
de existențe
și neexistențe,
de Tine,
de ne-Tine,
de mine
și de vise,
de iubire...
Privește
fără
frică
în ochii
mei
și o să vezi
că răzvrătirea
și mânia-mi
învăluiesc
senin
de galaxie
pentru
tine...
Doar
pentru
tine:
ceilalți
să știe
că mai
sunt...
Doar
Tu...

...(Iar tu...)

Iar tu
nu ești
cum
nu-s
nici
eu
fără
de tine...
M-ascund
în propriile-mi
păcate
și temeri
de mine
însumi
ca nimeni
să nu-mi poată
vreodată
citi
sufletul
în ochii
tulburi
ca de drac
și-n rănile
ghearelor
mâinii
drepte...
Nu ești...
Nu sunt...
Te iubesc
fără
să fiu...
Grijă
să ai
de tine...

...(Mă îmbrățișez singur...)

Mă îmbrățișez singur...
De unul singur
mă afund
în neființă
și tot eu
mă scot
de păr
afară...
Mă iubesc
singur
și tot singur
mă urăsc...
Mă nasc
de unul singur
și la fel
mă sting
în fiecare
clipă...
De unul singur...
Fără
de ființă,
fără
de cuvânt,
fără
de zei,
fără
de oameni,
fără de
existențe
și neexistențe...
De unul
singur...
Singur...

...(Crepuscul...)

Crepusculul
neexistenței
se-ndreaptă
spre
tine
dar
zâmbetul
tău
topește
nebunia
ce zace
în slova-mi
prea rece
să te aștearnă
vreodată...
Crepuscul,
nebunie
și dor
de tine,
ascunsă-n
1k
fără
nume,
fără
gând...
Mă iartă
că nu știu
altfel
să-ți spui
ce-mi omoară
ființa
în străfunduri...
Mă iartă...
Că te sun
atât
de târziu
fără
de semn
de viață
de la strigoi...
Mă iartă...
Să-ți fie
ziua
bună
și noaptea
liniștită
fără
de amintirea
mea...
Grijă
să ai
de tine...

...(31...)

31 zile...
Bifat.
31 mărțișoare...
Bifat.
31 pumnale
înmulțit
cu infinitul
egal
moartea
inexistenței...
Bifat...
Pe dracu
bifat,
ce mama naibii
păzești
acolo?
Te-ai obișnuit
doar cu
„Bifat”?
Sunt
încă
chiar de nu
aș vrea
să fiu...
Ia mai gândește-te:
31 pumnale...
BIFAT!
Ești prost...
Serios...
Mai rău ca
Goagălu:
nici
nu-ncep
bine
că mă și
bifezi...
Să reluăm...
31...
BIFAAAAAAAAAAAAAAT!!!
Mda...

...(Lac...)

Lac...
Acorduri
de chitară...
Pescăruși...
Tu -
citind,
eu -
chinuindu-mă
să-mi vând
ființa
pe-o para
chioară...
Și-ai fi vrut...
Și aș fi vrut
și eu
citindu-ți
dorința...
Însă
ne-am depărtat,
nebuni
străini
ca mai nainte:
tu -
cu coardele
pe pagini,
eu -
cu slove
înșirate
pe grif...
Străino...

...(Ascund pescărușii...)

Ascund pescărușii în aripi lumină
Iar apele susură blând către lună
Când soarele-apune și umbre se-aștern
Pe unduire e un cântec etern...

Căci dorul îl macină fără măsură
Și sufletu-i moare în veche trăsură
Neputincioasă, bătrână-nchisoare
Lăsându-și pașii să curgă la vale...

Cu ceafa spre-apus privesc răsăritul
Scăldat în născare de asfințitul
Ce-l văd în oglinda apelor line
Ca gândul ce-ți spune s-ai grijă de tine...

Și cânt: mi-amorțesc în burice doar gânduri
Pe gură-mi ies vorbe, în ochi - numai fluturi...
Te văd iar aievea, mireasă străină,
Ascunsă de-a pururi în atâta lumină...

Te văd, dar nu ești, nu aici... ci departe...
În slovele scrise tăinute-ntr-o carte
În care ți-ai pus și glas și zâmbire
Și-ai dat un nebun spre-a avea viețuire...

Mi-ai dăruit clipa în loc de neștire
Ființa mi-ai pus pe cărări fără fire...
Mi-e dor de neantul ce nu-ți știa clipa
Căci daru-mi e blestem ce-ți naște ispita...

...(Uitată-i ideea...)

Uitată-i ideea ce naște cuvinte
Uitat este gândul ascuns în ruine
Uitarea se-așterne ca văluri pe minte
Și sminteala curge în stropi către mine...

Ești una, nu-s unul - sunt mulți după nume
Și străzile mele nu le-adună nimeni
Luptându-mă slovele tot dau târcoală
Te-ascultă, m-alungă tot dând năvală...

Căci în criptograme-ți ascunzi ființa
Cu 1k și-atâta îmi macini măruntă
Scrierea pusă de-a latul pe ușă
Și nu pot să intru că nu ți-e voința...

Se-aștern ploi pe mine, nisorile morții
Mă bucur: luatu-mi-s-a de vara vieții
Dar cum se apropie îmi sparge pereții
Și pune lăcate în marginea porții...

Îmi e dor de tine, iubire nebună,
Îmi e dor de mine și dorul sugrumă
Și cântec și slovă scursă în urmă,
Uitată și-oprită în veșnica urnă...

Sunt tot eu, nebunul ce pururi te cată
Cel cu retard răsărit deodată...
Sunt eu și nu-s cel pe care-l iubești:
Smintitul din mâna cui dar nu primești...

...(Opriți-vă...)

Opriți-vă!...
Opriți-vă,
la dracu să vă ia,
opriți-vă...
Până la urmă
nu s`teți voi
ci
eu
cel care
nu exist...
Opriți-vă...
Mi-e greu
tot scrumul
ce îl sting
în degete
uitându-vă
și amintindu-mi-vă,
Mi-e greu...
Grea-i
moartea
asta
de-orice
clipă
fără
de voi...
Opriți-vă...
Fărâme
de lumină
lăsa-t-am
în fiece
ființă
ce i-am șoptit:
„Grijă
să ai
de tine!”...
Opriți-vă...
Născut-am
prea mult
ce-i din voi
și-acum
mă stăpâniți
precum
demonii
Egiptului
stingând
iubirea?...
Opriți-vă...
Vă poruncesc
pentru
întâia
și
ultima
oară,
rogu-vă,
să vă opriți...