...iluzionări...

duminică, 8 ianuarie 2017

...(Sunt un copil...)

Sunt un copil...
Da, recunoc că mi-s copil
când pas la pas
bătând
cărări de gânduri
te strâng de mână,
te iau în brațe
și sărutându-ți umărul
îți spun că
te iubesc...
Mi-s un copil
când mă gândesc
la tine
fiece clipă
și îți trimit mesaje
cu pupici
mărturisindu-ți
că mi-e dor de tine
și iar
și iar
îți scriu că te iubesc...
Sunt un copil
și gândul tău
mă face
să mă cuibăresc
în pat de vise
născând
în sufletu-mi
zâmbet și calm
cum n-a mai fost
de mult...
Te iubesc...
Mulțumesc...

joi, 29 decembrie 2016

...(Îmi spală...)

Îmi spală
lacrimi
fruntea
și părul
căci
mi-i plecat
capul
ca-ntotdeauna
sub
blândețea ta...
Te-ai dus
și tu
în loc
să plece
alții
și cei
puțini
răritu-s-au
cu încă
unul...
Te-ai dus
fără
de vorbă,
în liniște
și am uitat
de tine
până
azi...
Îmi iartă
nebunii
ce-mi spală
ochii...
Mă iartă,
rogu-te,
Părine,
cea
din urmă
oară...

joi, 15 decembrie 2016

Ziua a patra...

32
de depresie:
gânduri
încovoiate,
lacrimi
ce-așteptau
demult
să curgă,
obraji
pălmuiți
de alegeri...
Nu-i viață
ori moarte
precum
mă-ntreb
de multe
ori,
doar e,
doar sunt
și chiar de
zâmbetul
îmi vizitează
buzele
din ce în ce
mai rar
tot
dau
pân n-o mai
rămânea
nimic
și n-oi mai fi...
(oricum
fără de tine
nu-s...)

duminică, 20 noiembrie 2016

...Anak Su Namun...

...Anak Su Namun...
Bereșit bara Elohim...
De nu m-am născut prost?
De ce trebuie să știu atâtea?
De ce nu pot, în p*a mea, să fiu ignorant?
De ce trebuie să analizez totul?
De ce?...
Bereșit bara Elohim...
Să te întorci?
De ce și unde?
Doar pentru că nu mai ai
de ce să te agăți?...
Bereșit bara Elohim...
Gândea
visând la ce-și dorea:
atât de simplu -
un rătăcitor
și o chitară,
fără de drum,
fără de bani,
fără de griji...
Doar el și coardele
bătând drumuri,
răscolind cetăți
ascuns sub blana-i de lup
și cu săgețile-n teacă...
Prea multă trezie,
fără gust de-alcool moldovenesc...
Doar el...
Dar
ei nu mai trebuie să fie...
Abia atunci
jurământul pustiniciei
împlini-se-va
în necunoaștere
și neființă...
Prea treaz...
Prea obosit de existență...
Doar să rătăcească...
Nebun, smintit, șobolan, lup și centaur...
Bereșit bara Elohim...
Anak Su Namun

vineri, 4 noiembrie 2016

...(Cioburi de oglinzi...)

Cioburi de oglinzi,
cioburi de lacrimi,
teci zdrobite,
săbii ascuțite,
suflete rănite
și lumină-nsângerată...
Dorințe despărțite,
nebunii rătăcite,
ființe neființe,
potențe impotente
și acte fără acte...
Scripturi fără de slove,
Cuvinte fără sunet,
credințe fără crezuri
și zei fără de oameni...
Foc fără de flăcări,
Apă lipsită de elemente,
Decizii neîmplinite,
Promisiuni încălcate,
Jurăminte fără de altare,
Începuturi fără de naștere
și Sfârșit fără de moarte...

marți, 1 noiembrie 2016

...(Atât de frig...)

Atât
de frig...
Înghețați
sunt
pereții
inimii
mele
scăldate
în lacrimi
de foc...
Cuvinte,
pașii
cosmogenezei
și un absconditus
ce nu l-am cunoscut
nicicând...
Încovoiat
mi-i trupul
și orice
mai adaugi
mi-atârnă
de suflet...
Tot
mai greu...
Chiar
îți dorești
să mă zdrobești?...
De-o faci,
du-o
pân la capăt...
Căci
altfel
mă voi ridica...
Ce zici?
Continuăm?...

vineri, 28 octombrie 2016

...(Mi-acoperă...)

Mi-acoperă
toamna
trupul
cu frunze
ruginite
de-atâtea
universuri
trecute
peste
ele
și ochii-mi
se scaldă
în lacrimile
tale
fără
de existență
în ignoranța
de aur
a ceui
care iubește
orbește
fără
a se mai întreba
ce crede
lumea
norocită
cu-atâta
succes
nenorocindu-mi
cu voia mea
unicul
strop
de existență
ce ți l-aș mai putea
vreodată
așterne
la picioare...

miercuri, 26 octombrie 2016

...(Mă blastâm...)

Mă blastâm
pi graiu nieu moldoviniesc
s-îni chiarî sămânța,
stânga s-îni amorțascî,
driapta sî ni sî usuși,
inima sî crăpi-n mini,
sufletu-ni praf sî sî facî,
trupu-ni sî nu cunoascî dimiensîuni,
mintea-ni sî șii stârchitî,
ghiarili s-îni arzî,
ochii sî nu vazî,
uriechili sî nu auzî...
Mă blastâm
sî nu-ni dizlieji nimi blăstămu:
niși dumiezăi,
niși drași,
niși înjieri șî niși sfinț...
Cosmosu
nu mă primiascî,
haosu
sî sî disipiasc-în fața me,
galaxâi sî nu iegsâsti,
univiersurili sî nu șii.
Nimi sî nu mai înțălagî
și-oi mai zâși vriodatî
di-oi mai pute...
Nimi sî nu poatî șiti
și-oi mai scrii...
S-îni răbufniascî mațâli,
rărunchii sî urli-n mini
șî ficațâi
sî s-împrăștii-n pântieșili nieu...
Așă am zâs,
așă ari sî șii!!!

...(Rabdă...)

Rabdă inimă și tu
Că ți-ai pierdut sufletul,
Rabdă, bocește și taci
Că n-ai văzut destui draci...

Dumnezei și sfinți se-adună
Îngeri născocesc cunună
Și tu te-nvelești în humă...

Existența nu-i de tine
N-ai ce căuta în lume
Fi-r-ai tu de mărăcine...

Pașii umbră să nu-ți facă
Ce-ai făcut să se dezleagă
Dobitoc fără desagă...

Scrsul tău moară cu tine
Cântu-ți amuțească-n sine
Usca-ți-s-ar sângele-n vine...

De scândură să n-ai parte
Focul te-ocolească-n toate
Apa să sece în gloate...

Blestematu-te-ai murind
Binecuvântat trăind
Anatema fie-ți gând...

Rabdă cât o veșnicie
Să nu ai vreo pomenire
Agonizează-n neștire...

...(Orgoliul...)

Orgoliul
mi-e existență
și smerenia
sfârșenie
în infinit...
Zbătându-mă
între a fi
și a nu fi-ul
șeicspirian
mă-mpiedic
de imperativul
cateoric
kantian
și-l dau
dracu
pe treaba
că eu prefer....
Prefer
să te iubesc
și să te cert
stându-ți
în umbră
fără
ca tu
să înțelegi
de ce...
Căci
nu mai am
răbdare...
Iar
nerăbdarea
asta
nu-i cumva
semn
de neiubire
și narcisism?...
Mă iartă...

marți, 25 octombrie 2016

...(Eu nu știu...)

Eu
nu știu
ce-i zi,
ce-i noapte,
ce-i odihna...
Mi-s
doar
un răzvrătit
nebun
fără
de haos
ori de cosmos...
Un lup
făr`
de culoare,
cu colți
de-argint
ce nu îi folosește
decât
în propria-i
carne...
Dacă
vreodată
vreo
săgeată
s-o rătăci
în tine
adu-ți aminte
c-am înfipt
în mine
sute
până
să trag
fără
de vrere
ori
cu voință
ca tu
să-ncepi
cunoaște...
Ma iartă...

joi, 13 octombrie 2016

...(Cetățuia mea...)

Cetățuia
mea
are
doar
patru
camere
cu pereți
de sânge
învolburat
de mințile
lui
Cronos...
Chiar
dacă
nouă
râuri
de foc
o înconjoară
lăuntrul
este
înghețat
în întunecimea
cosmosului...
De-asta
nici
eu
nici
altcineva
nu poate
locui
aici
și-mi sunt
străin
rătăcitor
în propria-mi
ființă...

marți, 11 octombrie 2016

...(De veghe...)

De veghe,
lup
încrâncenat
în nebunie...
De veghe
an de an,
lună de lună,
zi de zi,
clipă de clipă...
De veghe
până
n-a mai rămâne
din inima-mi
nimic
iar puntea
va dpinui
pe veci
fără
a mai putea
vreodată
închide
poarta
existenței
visului
ascuns
în lacrima
ta...
De veghe...

...(De-ai fi...)

De-ai fi
otravă
aș bea
și ultimul
strop
din tine
și-așa,
în moartea
inexistenței,
orice
atom
din mine
ar fi
plin
de tine...
De-ai fi
aș fi
și eu
dar
pentru că
nu ești
nu voi
putea
nicicând
să ființez...
De-ai fi...

vineri, 19 august 2016

...(Privesc, o, Lună...)

Privesc, o, Lună, dalba-ți rază
Și mă gândesc că te-aș iubi
De-ar mai putea-n mine să arză
Focul cel vțnăt de a fi...

Mă mulțumesc în schimb c-un zâmbet,
Cu nemurirea de n-a fi
Ascunsă într-un simplu scâncet
Născut din patima de-a ști...

Și contemplându-ți pasul minții
Tresar văzând pe chipul tău
Ființând dumnezeu și sfinții
Căci dracul e numai al meu...

Retras îmi râde bucuria
Că tu mai ești și o să fii
Iubită precum ți-e menirea
Cum te-am văzut că poți iubi...

Să arză stele, arză soare,
Arză și hăul dintre noi!
Când nu va fi vreo depărtare
Tu m-ăi renaște pentru-apoi...

vineri, 22 iulie 2016

...(Și-atunci mi-am amintit...)

Și-atunci
mi-am amintit
că nu mai pot
iubi:
văzându-ți
chipul
luminat
de suflet,
cosițele
de păr
mângâiate-n
adierile
vântului
și ochii
tăi
ce-ascund
seninul
necuprins
de putreziciunea
clipei...
Mi-am amintit
și m-a durut
atât
de mult
că aș fi vrut
dar
nu mai pot...
Grijă
să ai
de tine
și-oi face-o
și eu
cât oi avea
putere,
cât
va mai fi
neexistența-mi...

marți, 21 iunie 2016

...(În stânga...)

În stânga
e putere,
în dreapta - 
ascuțime,
în minte
ură, 
răzbunare,
iar în inimă
nimic:
nu cunoscui
vreodat
iubire
și când
fui
iubit
fost-am
orbit
de grija
ta...
În inimă
nu e nimic
și ce nu e
nu poți
umple
căci
ai ales
și am
ales...
Mi-i
dor de 
tine
fără
a ști
de ce..
Mi-i
dor
de 
Tine...

miercuri, 15 iunie 2016

...(Privesc...)

Privesc
laboratoare
și zâmbete
din
misive
netrimise,
șterse
înainte
de vreme
dar
a căror
urmă
rămâne
de-a pururi...
M-aș
îneca
în tine,
nu că nu
o fac
deja,
dar ești
departe
iar
eu mi-s
aproape...
Stau
răpus
pe marginea
hăului
și mă uit
la ultimul
asfințit
prin
ochii
tăi...
Te iubesc...

...(Ajungem...)

Ajungem
să trecem
unul
pe lângă
altul
fără
a ne cunoaște,
străini
de gândurile
de-altă
dată
și de simțiri
respinse
în prietenii
fără
de capăt,
făr'
de viață...
Mi-e dor
de tine
și m-apropii
fără
de știință
căci
tu
nu vrei
cunoaște
astă
cale
iar
eu
plec...
Mi-e dor
de tine...

...(Mai pot...)

Mai pot
să scriu
doar
de pe drumuri
cu litere
tremurânde
și gânduri
întunecate
de orbirea
luminii...
Hău
e în dreapta,
prăpastie
în stânga,
haos
în față,
cosmos
în spate...
Mergând
mă-ntorc
și întorcându-mă
înaintez
spre
tine...
Cu doruri,
cu nedoruri,
cu lacrimi
și nelacrimi
ascunse
în neființarea
unui
zâmbet
ce-a răpit
un suflet...

miercuri, 25 mai 2016

...(Îți spusei...)

Îți spusei,
copilo,
că nu știu
decât
s-aștern
durere...
Nu m-ai crezut
și întristatu-ți-s-a
sufletul...
Acum
citește...
Citește-mi
ochii
ce mă ustură
de-atâtea 
lacrmi
fără 
a le putea
opri
izvorul
ce nu curge
când
aș voi...
Ai grijă
de tine,
mamă...
Ai grijă
de tine, 
tată...
Ai grijă
de tine,
copilo...

marți, 3 mai 2016

...(E-atât de devreme...)

E-atât de devreme
dar mult prea târziu...
E-acum
și totuși
niciodată...
Atâta
veșnicie
și efemer
se-ascunde-n
gândurile
tale
că nu mă mir
că vrând-nevrând
născut-ai
și în mine,
un nevolnic,
rază
de iubire...
Dar
am ucis-o
cum te-am ucis
pe tine
căci
verbul
meu
nu zămislește
ci stinge
moarte
de neexistență...
Ucisu-te-am
să nu mă pot
ierta...

vineri, 29 aprilie 2016

...(Că îți pierduși...)

Că îți pierduși
încrederea
în mine
te cred
și-o știu
simțind-o
de multă
vreme-ncoace...
Singurătatea
mea-i
nebună
și nu voi
să pășească
nime-n
ea...
Dar
nu vreau
ca ființa-ți
să-și piardă
punct
fără de sens
de sprijin...
Mi-e
egoismu-atât
de mare
că las
să naști
durere
în depărtări
de vină
ce nu-ți aparțin
ci sunt
născute
doar
de mine...
Să ai
grijă
de tine...

...(Revin...)

Revin
ca-ntr-un
coșmar
cu-aceeași
întrebare:
mă vei putea
ierta
vreodată
că ți-am răpit
atâtea
clipe
și când
ți-am spus
am vrăjmuit
cuvântul
cu atâta
silă
de te-a îndepărtat
pe veci?...
Mă ierți?...
Știu...
Am scos,
poate,
toate
cuiele
dar
semnele
rămân
și dacă
Tu
nu vrei
să le mai vezi
eu
le mai simt...
Mai are rost
să schimb
acuma
întrebarea?...

joi, 28 aprilie 2016

...(Să te iubesc...)

Să te iubesc nu pot, iubito,
Să îți vorbesc nici asta nu am drept
Căci n-o să fiu atât de înțelept
Să-ți descifrez zâmbetul, preaslăvito...

Nu-i, nu-i nimic pe lume pe măsură-ți
Și nici din ce nu e nu poate-ajunge
Nicicând să nască fierbere în sânge
Și stingere de zori precum plăcură-ți

Să le dai zămislire pentru gânduri
Și slovele să aibă liniștire
Când sunt rostite fără de neștire
În șoaptele-ți senine ce le susuri...

Mă-nchin și n-o să pot în vremuri
Să îți aduc menitele jertifiri:
Nu pot nici nevăzutele oștiri
Să-ți facă-altar în care tu să tremuri...

Slove de noapte aștern în mutul cânt
Făr de-nțeles, nebune pe pământ...

marți, 26 aprilie 2016

...(Ferice...)

Ferice
de cel
ce ți-o merita
zâmbetul:
când
te văd
ridicându-te
purtând
haos
și cosmos
pe umeri
chiar
de-ntruparea
te dorește
târâtă
în adâncuri
văd
ca o tresărire,
cât
poate
sufletul
să-mi simtă,
cum
arde
și naște
iubirea
în tine...
Ferice
de cel
ce ți-o merita
zâmbetul...

...(A-nghețat iadul...)

A-nghețat iadul în pieptul meu, iubito,
Și spasme de-ntuneric se-ntorc înspre lumină,
Flori ca de gheață port în ochi, copilo,
Și inima-mi se zbate plină doar de vină...

Mi-s vinovat că ți-am trădat iubirea fără de știință
Crezând că te-ocrotesc de-al meu suspin
Dar ți-am brăzdat ființa-n tăcere inutilă
Și lacrimile-amare pline de pelin...

Acuma ești departe și eu nici nu mai sunt:
Fantoma celui ce te-a vrut iubi odinioară -
Să ierți, de vei putea vreodată, mortul pe pământ
Ce încă rătăcește coborând pe scară...

Tu te-ai îndrăgostit de lupi, de vulturi ce se-nalță
Către abis spre neguri de lumină:
Din Phoenix ce s-a stins în mine te revarsă
Și vezi ce-a mai rămas din mine, zână

Retrasă pe pământ fără de vreme:
Mai naște-mi clipa, rogu-te, o dată,
Învață-mă din nou să văd perene
Fără de timp gânduri ce-ți sunt casă...

Mă naște și mă stinge în a ta privire,
Mă odihnește-n palma ta, sărută-mi
Cu șoapta-ți blândă nevolnica-mi neștire,
Fii iarăși Tu oceanul de speranță-mi...

Cutremurat mi-e scrisul, plin de spaimă
Știind că pângărit-am a ta taină...

luni, 25 aprilie 2016

...(Aș da orice...)

Aș da orice
să-ți pot așterne
sărutări pe mâini
și să mă odihnesc
la pieptul tău...
N-ar fi nimic
prea mult:
nici inima-mi,
nici sufletu-mi,
nici existența
și nici măcar
toată oștirea
de spirite
divine
și drăcești...
Aș da orice,,,
De-ar fi să fii,
să vrei să vii
și să ne stingem
împreună
egourile
în raze de-asfințit...
De-ar fi
ar fi
ce nu a fost
nicicând
și n-are
să mai fie
vreodată...
Aș da
de-ar fi...

luni, 11 aprilie 2016

...(Dacă aș fi...)

Dacă aș fi...
Dacă aș fi
probabil
te-aș iubi,
dar nu știu...
Dacă m-aș stinge
în colțul
cel mai întunecat
al sufletului tău
aș învăța,
probabil,
ce-i lumina...
De-aș ști
cum să te fac
s-auzi
doinele mute
ale inimii mele
șoptite
de visele tale
ai înțelege
ori ba
și ai rămâne
ori te-ai îndepărta
precum
se-nalță dimineața
ceața
către ceruri
să le transmită
sărutările
pământului...
Dacă...
Dar nu...

...(Lacrimi mute...)

Lacrimi
mute
se cer
așternute
de coardele
chitarei
pe pereții
sufletului
scrijeliți
cu ghearele
mâinii
drepte...
Glasul
tău
și neputința
mea
de a-ți grăi
precum
odinioară...
Întrebări,
răspunsuri
și un singur
gând
ce te îndeamnă
pururea
să ai grijă
de tine...
De-aș fi
poate
m-aș reîndrăgosti
de tine
și te-aș iubi...
Dar,
cum
nu sunt,
înseamnă

nu te-am iubit
nicicând...

marți, 5 aprilie 2016

...(Mă iartă că te ascund...)

Mă iartă
că te ascund
ochilor
mei
ca nu cumva
să-ți tulbur
iarăși
liniștea...
Misive...
Mă-ntreb
din nou
de voi putea
vreodată
să îți învăluichipul
în fața
sufletului
și neuronilor
inimii
da
știu
că orice-aș
face
mi-am blestemat
ființa
să nu uite
în neființare...
Te iubesc:
îmi e cadoul
neprețuit
ce ți-l pot
oferi -
altar
pustiu
făcut
din mine -
și nu îți cer
nimic...

luni, 4 aprilie 2016

...(Nu uit...)

Nu uit...
N-am cum
să uit
ce mi-e adânc
sădit
în neuronii
inimii
care nu bate
în pieptul
meu
ci-n visele
rătăcite
fără
de clipă...
Nu pot,
nu vreau:
ar fi
să-mi consfințesc
neexistența
puterii
lui Lethe -
nu că n-am încercat
deja
dar
rugămintea
mea
și lacrimile-mi
ce i-au spălat
picioarele
nu au putut
să-i dea
nașterea
asta
asupră-mi...
Și-am renunțat...

...(Din nou...)

Din nou
singurătate
și bucurie
ce îmi e
tristețea
de demult
cu inima-mi
frântă,
răsfrântă
și-aruncată
în toate
colțurile
universului
ce strălucește
de neuronii
stinși
în neputință...
Din nou
mă zbat
nădăjduind
sfârșitul
începutului
și începutul
fără de
sfârșit:
clipa
eternă
a neexistenței
repaosului
odihnit
în degetele
plânse
pe coarde
de chitară...
Din nou...

duminică, 3 aprilie 2016

...(Mi-i mută...)

Mi-i mută durerea,
mut sufletul,
mută inima,
mute lacrimile...
Mi-s fără
de cuvânt,
fără
de știre,
fără
de mine...
Rămasu-mi-a
doar
nebunia
singurătății -
mireasa
mea
de-a pururi -
și-atât...
Îmi plânge
slova
și cântul
mi-e greu
înecat
în neputința
amintirilor...
Trec
ani
dar
nu pot uita
seninul
ce șade
sub
o piatră
de mormânt...
Trec
dar
eu
nu...

...(Car...)

Car
precum
Atlas
durerile
lumii
pe cărări
închipuite
de suflet...
Lacrimi...
Atâtea
lacrimi
și durere
ce n-or fi
vreodată
șterse
de nimeni,
neînțelese
și nevrute...
Nu te ascunde...
Ieși
la lumină
și lasă
razele
de soare
să se reflecte
în ploaia
ce-ți curge
din inimă...
Nu te opri:
mângâie-le
și-ți vor spăla
obrajii
ca să poți
din nou
vedea...

...(Mă sting în reînvieri...)

Mă sting
în reînvierea
de fiece
clipă
când
îngerii
trădează
dumnezei
și dracii
mă mai țin
în viață
să mă duc
în iad...
Fantasme...
Atâta
câț
mi-e negrul
de sub
unghia
ce încă
mângâie
chitara
mi-e lumina...
De întuneric
nu mai zic
nimic...
Căci
nu-i
nici
una
și nici
alta
nu-i vina mea...
Mi-s
osândit
de crez...

miercuri, 30 martie 2016

...(Și-o să-i rămână...)

Și-o să-i rămână
amintirea
numai
pe paginile
blestemate
ale minții
mele...
Va fi citită
dar
rămâne-va
neîmțeleasă
de toți...
Doar
Tu
vei ști
voind
a nu mai afla
asta
și eu
cel ce
a zămislit
ce nici
nu trebuie
gândit
de ceilalți
căci
nu o pot
măcar
concepe...
Te iubesc
și nu poți
crede
că se-ntâmplă:
ai vrea
să fie
un coșmar
alungat
de zorii
dimineții
dar vei ști
pururi...

...(Titluri...)

Titluri...
Legături
de sânge...
Nebunie
și iubire
ce nu își află
locul
înfricoșându-te
și ascunzându-ți
irișii
în cotloanele
minții...
Slove
tremurate,
așternute
pe călătoriile
fără
rost
ale galaziilor
unui
univers
înecat
în palemele
mele...
De nu aș fi...
De ai putea
uita
vreodată...
De-ai înțelege
că simțământul
și trăirea
sunt
mai presus
de-orice
și că nu-i nimeni
să ne poată
opri...
De ai voi...
De m-ai ierta...

vineri, 25 martie 2016

...(Unde ești?...)

Unde
ești?
Te plânge
caietul
și te caută
slovele
ca să înlături
asprimea
degetelor
ce le-ngână...
Unde?...
Îndrăgostitu-m-ai
de tine?...
Când?
Cum?
Asta e ființarea?...
Te-nșeli
ori mă înșel...
Nu mi-e decât
obișnuita-mi
neexistență
stivuită
în caroruri
umplute
de cerneală
albastră...
Unde
ești,
tăcerea
mea
șoptită?...

...(Visele mele...)

Visele mele
s-au urcat
într-un tren fantomă
și călătoresc
rătăcite
spre
nicăieri-ul
în care se afundă
fără tine...
Doruri nestăvilite
lovesc
garniturile
iar șinele
se-ascund
înfricoșate
din calea
gândurilor
mele...
Unde
ai dispărut?...
Lumina
albă
îmi țintuiește
ochii
și îmi rănește
retina
gândurilor...
Jinduiesc
după
liniștea
întunericului
ce nu se mai așterne
peste pleoapele-mi
obosite,
condamnate
să primească
razele
răsăritului
inexistenței...

joi, 24 martie 2016

...(Îndrăgostește-mă...)

Îndrăgostește-mă
de tine:
renască-mă
doar
gândul tău
și fiece bătaie
a inimii
tale
să pulseze-n
pieptul
meu...
Mângâie-mi
sufletul
cu cântul tău
șoptit
și ochii tăi
gingași
aștearnă-mi
numai
senin
pe pleoape...
Să-mi fie
dor
de tine
și de mine,
de noi,
de Unul
ce-am fi
de mi-ai frământa
ființa
mea
de lut
făcându-mă
după
asemănarea-ți...
Îndrăgostește-mă...

luni, 21 martie 2016

...(Tu crezi...)

Tu crezi
că nebunia
mea-i
cădere:
să vezi
prin ochii
mei
ce înălțare
către
universuri
nebănuite
degetele
mele
și n-ai să te mai
saturi
de-atâta
vis...
Coșmar
e pentru
frica
sădită
în ființă...
Să nu te temi...
Mă ia
de mână
și vino
să ne înălțăm
spre-abisuri
nepătrunse
de gândirea
nimănui...
Haide...

...(Călătorii...)

Călătorii,
lacrimi
de sânge
scurse
din ochiul
drept
și nebunie
revărsată
din ghearele
celei
drepte
pe coarde
de chitară...
Călătorii
și pași
rătăciți
pe pagini
caroiate
de suflet
și de inimă...
Străfunduri
în care
zborul
mi-i mai lin
decât
deasupra
munților
străjuiți
de lupul
alb...

...(Cerșetor...)

Cerșetor
de gânduri
și cuvinte,
de existențe
și neexistențe,
de Tine,
de ne-Tine,
de mine
și de vise,
de iubire...
Privește
fără
frică
în ochii
mei
și o să vezi
că răzvrătirea
și mânia-mi
învăluiesc
senin
de galaxie
pentru
tine...
Doar
pentru
tine:
ceilalți
să știe
că mai
sunt...
Doar
Tu...

joi, 17 martie 2016

...(Iar tu...)

Iar tu
nu ești
cum
nu-s
nici
eu
fără
de tine...
M-ascund
în propriile-mi
păcate
și temeri
de mine
însumi
ca nimeni
să nu-mi poată
vreodată
citi
sufletul
în ochii
tulburi
ca de drac
și-n rănile
ghearelor
mâinii
drepte...
Nu ești...
Nu sunt...
Te iubesc
fără
să fiu...
Grijă
să ai
de tine...

...(Mă îmbrățișez singur...)

Mă îmbrățișez singur...
De unul singur
mă afund
în neființă
și tot eu
mă scot
de păr
afară...
Mă iubesc
singur
și tot singur
mă urăsc...
Mă nasc
de unul singur
și la fel
mă sting
în fiecare
clipă...
De unul singur...
Fără
de ființă,
fără
de cuvânt,
fără
de zei,
fără
de oameni,
fără de
existențe
și neexistențe...
De unul
singur...
Singur...

marți, 8 martie 2016

...(Crepuscul...)

Crepusculul
neexistenței
se-ndreaptă
spre
tine
dar
zâmbetul
tău
topește
nebunia
ce zace
în slova-mi
prea rece
să te aștearnă
vreodată...
Crepuscul,
nebunie
și dor
de tine,
ascunsă-n
1k
fără
nume,
fără
gând...
Mă iartă
că nu știu
altfel
să-ți spui
ce-mi omoară
ființa
în străfunduri...
Mă iartă...
Că te sun
atât
de târziu
fără
de semn
de viață
de la strigoi...
Mă iartă...
Să-ți fie
ziua
bună
și noaptea
liniștită
fără
de amintirea
mea...
Grijă
să ai
de tine...

luni, 7 martie 2016

...(31...)

31 zile...
Bifat.
31 mărțișoare...
Bifat.
31 pumnale
înmulțit
cu infinitul
egal
moartea
inexistenței...
Bifat...
Pe dracu
bifat,
ce mama naibii
păzești
acolo?
Te-ai obișnuit
doar cu
„Bifat”?
Sunt
încă
chiar de nu
aș vrea
să fiu...
Ia mai gândește-te:
31 pumnale...
BIFAT!
Ești prost...
Serios...
Mai rău ca
Goagălu:
nici
nu-ncep
bine
că mă și
bifezi...
Să reluăm...
31...
BIFAAAAAAAAAAAAAAT!!!
Mda...

duminică, 6 martie 2016

...(Lac...)

Lac...
Acorduri
de chitară...
Pescăruși...
Tu -
citind,
eu -
chinuindu-mă
să-mi vând
ființa
pe-o para
chioară...
Și-ai fi vrut...
Și aș fi vrut
și eu
citindu-ți
dorința...
Însă
ne-am depărtat,
nebuni
străini
ca mai nainte:
tu -
cu coardele
pe pagini,
eu -
cu slove
înșirate
pe grif...
Străino...

...(Ascund pescărușii...)

Ascund pescărușii în aripi lumină
Iar apele susură blând către lună
Când soarele-apune și umbre se-aștern
Pe unduire e un cântec etern...

Căci dorul îl macină fără măsură
Și sufletu-i moare în veche trăsură
Neputincioasă, bătrână-nchisoare
Lăsându-și pașii să curgă la vale...

Cu ceafa spre-apus privesc răsăritul
Scăldat în născare de asfințitul
Ce-l văd în oglinda apelor line
Ca gândul ce-ți spune s-ai grijă de tine...

Și cânt: mi-amorțesc în burice doar gânduri
Pe gură-mi ies vorbe, în ochi - numai fluturi...
Te văd iar aievea, mireasă străină,
Ascunsă de-a pururi în atâta lumină...

Te văd, dar nu ești, nu aici... ci departe...
În slovele scrise tăinute-ntr-o carte
În care ți-ai pus și glas și zâmbire
Și-ai dat un nebun spre-a avea viețuire...

Mi-ai dăruit clipa în loc de neștire
Ființa mi-ai pus pe cărări fără fire...
Mi-e dor de neantul ce nu-ți știa clipa
Căci daru-mi e blestem ce-ți naște ispita...

joi, 3 martie 2016

...(Uitată-i ideea...)

Uitată-i ideea ce naște cuvinte
Uitat este gândul ascuns în ruine
Uitarea se-așterne ca văluri pe minte
Și sminteala curge în stropi către mine...

Ești una, nu-s unul - sunt mulți după nume
Și străzile mele nu le-adună nimeni
Luptându-mă slovele tot dau târcoală
Te-ascultă, m-alungă tot dând năvală...

Căci în criptograme-ți ascunzi ființa
Cu 1k și-atâta îmi macini măruntă
Scrierea pusă de-a latul pe ușă
Și nu pot să intru că nu ți-e voința...

Se-aștern ploi pe mine, nisorile morții
Mă bucur: luatu-mi-s-a de vara vieții
Dar cum se apropie îmi sparge pereții
Și pune lăcate în marginea porții...

Îmi e dor de tine, iubire nebună,
Îmi e dor de mine și dorul sugrumă
Și cântec și slovă scursă în urmă,
Uitată și-oprită în veșnica urnă...

Sunt tot eu, nebunul ce pururi te cată
Cel cu retard răsărit deodată...
Sunt eu și nu-s cel pe care-l iubești:
Smintitul din mâna cui dar nu primești...

marți, 1 martie 2016

...(Opriți-vă...)

Opriți-vă!...
Opriți-vă,
la dracu să vă ia,
opriți-vă...
Până la urmă
nu s`teți voi
ci
eu
cel care
nu exist...
Opriți-vă...
Mi-e greu
tot scrumul
ce îl sting
în degete
uitându-vă
și amintindu-mi-vă,
Mi-e greu...
Grea-i
moartea
asta
de-orice
clipă
fără
de voi...
Opriți-vă...
Fărâme
de lumină
lăsa-t-am
în fiece
ființă
ce i-am șoptit:
„Grijă
să ai
de tine!”...
Opriți-vă...
Născut-am
prea mult
ce-i din voi
și-acum
mă stăpâniți
precum
demonii
Egiptului
stingând
iubirea?...
Opriți-vă...
Vă poruncesc
pentru
întâia
și
ultima
oară,
rogu-vă,
să vă opriți...

marți, 16 februarie 2016

...(Născutu-m-ai...)

Născutu-m-ai
din nebunia
lașității
de-a nu voi
să-mi recunoști
ființa...

...(Năpăditu-s-au...)

Năpăditu-s-au temeri
nemernice
de când
rostitu-ți-am
numele
spre iubirea
de-a pururi...

...(Lăsatu-mi-ai...)

Lăsatu-mi-ai
numai un gând
să-l pot chema
când lacrimile-și cer arvuna...

...(Scrijelite...)

Scrijelite
ceruri
nu s-or mai lecui
din amintirea
ta...

...(Nimeni...)

Nimeni
nicicând
croi-va
vreodată
destinul ce refuzi
să  mi-l visezi...

...(Calm...)

Calm
rusnac
răsfrâng
din
sângele-ți
moldav...

...(Cresc...)

Cresc
aripi
ființând
strepezirea
totemului
înfipt
în
ființa-ți...

...(Născându-mă...)

Născându-mă din
neștiință
amorțitu-ți-am
colapsul
din Omegă
spre Alfă...

...(Încă...)

Încă
m-apropii de
tine mișcându-mi
neființa pe
undele de Lethe
înmiresmate
de-atâta durere...

...(Nu știu...)

Nu știu
de-i bine
să  caut
în lipsa-ți
nebunia-mi...
Nu știu...
Suntem
departe
dar
tu
ești
cu mine
fără
să știi,
fără
să vrei...
Ori
nu-i așa?...
Ești
unde?
Mi-s
nicăieri
și dor
mi-e
de tine...
Ai dispărut
deja
pe veci
fără
măcar
să-ți mai
sărut
odată
clipa?...

...(Se stinge-ncetișor...)

Se stinge-ncetișor creanga de aur
precum prelinge-apusul geana-nsângerată
ce-o port în suflet de când e visată
de tine... și-al tău zâmbet e tezaur...

Retrasu-m-am spre ape liniștite
îndoliate-n semne și simboluri:
mai știi vremea când îți vorbeam pe holuri?...
Duse mi-s toate: amintiri șoptite...

Cărat sunt fără de ființă,
înghesuit cu sufletu-mi în microbuze -
până și coardele chitarei sunt ursuze
căci umblu pe cărări fără știință...

Nu sunt, tu ești, născutu-m-ai devreme
să nu știu glasu-ți dulce să-ți dezleg
nici ochiul tău pribeag să-l înțeleg...
Învață-mă, de vrei, ori dă-mi blesteme...

Blatămă-mă, rogu-te, doar o clipă
să ființez, să nu mă-ntorc acum
de unde am venit fără de drum:
mă blastă-mă, dar lasă-mi ziua-n pripă...

Căci, dacă nu, m-oi pierde pe vecie
fără de șoapta-ți ce n-o să mă cheme,
fără de visu-ți... Rătăcit de vreme
nu voi mai fi nicicând ființă vie...

miercuri, 10 februarie 2016

...(Misiva-ți prea blândă...)

Misiva-ți prea blândă îngână tăcere
Și zâmbet în liniște de mângâiere...
Răspunsu-mi nebun se aruncă-n neștire
Și-mprăștie lumii a sa rătăcire...

Când slova-ți se-așterne născând cuvinte
Mai dulce-i ca Verbul de dinainte,
Dar mâna-mi greoaie liniști dezbină
Punând întuneric unde fu lumină...

Și pasu-ți... Da, pasul tău lin ce sărută
Pământul și-nmoaie și gheață și stâncă...
Cărarea mi-i rece și întunecată
Căci neexistenței dezlegai lăcată...

Iar degetul tău ce timid se așează
Și mângâie suflete, of, Șeherezadă...
Când pumnu-mi trosnește fiori se avântă
Trimițând morții tot ce mai cuvântă...

Cosița-ți bălaie - adăpost pentru stele
Și mantie de pavăză luminii din ele...
Țepi scurți, veninoși mi-acoperă scalpul
Ucigând neuronii dintr-un cap în altul...

Chipul senin ce-l arăți către lume
Oferă căldură ce nu poate-apune...
Din ochii-mi săgeți peste zei se înalță
În murmur de spaimă scaldă bolta cerească...

Iubire ce ești făr de clipa ce-apune:
De ce-ai zămislit un nebun ce răpune?...

luni, 8 februarie 2016

...(Mi-e sufletul greu...)

Mi-e sufletul
greu
de întârzieri
nebune
și de cuvinte
fără
rost...
Azi
te iubesc
dar
nu scriu
despre
tine
chiar
de m-ar mângâia
amintirea
zâmbetului
tău...
Azi
sunt
doar
eu,
egoistul
ce n-a știut
să stea
deoparte
de universul
altora,
tâmpitul
ce-a adus
de-a pururi
doar
dezbinare...

...(Ai câștigat...)

Ai câștigat
însă
pe mine
mă doare
prețul
ce-ai să-l guști
când
realiza-vei
că iubirea-mi
și grija-mi
îngropate
sunt
în neexistența-mi
și înapoi
nu s-or întoarce
căci
mi-e sătul
sufletul
de rană
și nu-mi vine
a crede
că mă sting
cu inima
ce urlă
și cu duhul
măcinat
în închisoarea
mută
a nebuniei
mele...
Mă iartă...

duminică, 7 februarie 2016

...(Te-aștern...)

Te-aștern ascunzându-te
pe pagini

întregi cum mi-e
obiceiul rătăcirii
în neființa-mi
jalnic
prăfuită...

Din nou
enigme,

iarăși tunete
și
nimeni
să-mi cetească slova inimii...

Te-ascund
căci jocurile
par să-mi liniștească
smintirea
spre-așezământ de
lacrimi și
lumină,
taina-ți prețuită...

...(Ascund...)

Ascund
din nou

gânduri
rătăcite
în infinitul
joc
al minții...

De vrei
să citești:

mă-ntreabă
căci altfel
nici Tu,
nici lumea

nu va cunoaște
rostul
timpului
nestins...

...(Jocuri...)

Jocuri
rătăcite și
necugetări
ascunse-n
sufletul
slovei ce te
cântă
de-a pururi...

sâmbătă, 6 februarie 2016

...(Te scriu...)

Te scriu
mereu, de-o vreme,

și știu
că nu
iubirea-mi
viețuiește-n tine
însă
născându-mă

croiești
prin universuri
neastâmpărate jocuri,
Tu,
ființă
ascunsă-n
Alfă și Omegă...

vineri, 5 februarie 2016

...(Tăcere...)

Tăcere...
Sunete
mute
se odihnesc
fără
a-și mai dori
rostirea...
Slove
ruginite
se aștern
singure
croind
drum
lacrimilor
ce nu mai au
astâmpăr...
Coarde
surde,
răgușite
de-atâta
durere
și conștiință
nemiloasă
de sine...
Se-adună
toate
în buricele
degetelor
mele
alungând
alinarea
ce nu mi-o mai
doresc...
Tăcere...
Și
Tu
nu ești...

...(Nu rămân...)

Nu rămân
decât
lacrimi
și-o inimă
ce s-ar vrea
smulsă
din piept,
arsă
și aruncată-n
cele patru
vânturi
străbătute
de gândirea
nebună
a mâinii
ce mai scrie...
Câteva
slove
rătăcite
în van
și cuvinte
stinse
înainte
 de a se naște,
avortate
spre
a nu mai ucide
decât
neexistența-mi...
Iubire
ce rănește,
te rănește
și te tulbură,
Tu,
existență...

...(Am fost și sunt...)

Am fost
și sunt
atât
de orb
încât
nu mi-am dat
seama
că rostind
„Te iubesc!”
îți voi răni
și tulbura
ființa...
N-ai mai zâmbit
de-atâta
vreme
și-n orice-apropiere
îți citesc
spaimă-n
priviri...
Voindu-ți
libertatea
îți răpii
ființa
și nu am lacrimi
cât
să mă pot
căi
vreodată
pentru
asta...
Mă iartă,
rogu-te,
și mai zâmbește
măcar
o dată
uitându-mi
nebunia...

miercuri, 3 februarie 2016

...(S-a odihnit chitara-mi...)

S-a odihnit
chitara-mi
în Herăstrău
dăscălind
degete
să-și aștearnă
trăire
pe coarde
de nebunie...
S-a odihnit
chiar
de voia
să-i cânte
soarelui
și ierbii
și miilor
de pescăruși
muți
de pe lac...
S-a odihnit
căci
două
suflete
se învățau
unul
pe altul...
Iar
eu,
ca prostul,
m-am dus
să le dau
lecții...
Ce dobitoc...

...(Și începu...)

Și începu
Potopul:
galazii
de lacrimi
revărsate
peste
un zâmbet
ce nu-l vor putea
vreodată
șterge
din amintire...
Sufletul
îl știe,
inima-l
cunoaște
și existența-i
proprie
nu va fi
stinsă
de neexistența-mi...
E moștenirea
ce mi-ai dăruit-o
când
m-ai renăscut
cu griji,
cu spaime-n
priviri
și cu iubire
în ființa-ți...
Mulțumesc...
Mă iartă...

marți, 2 februarie 2016

...(Mi-e somn...)

Mi-e somn
și inima
mi-e obosită
dar
râu
neostoit
de slove
curge
căci
dulcea
lance
a iubirii
lovitu-m-a
fără
să știu
de unde
și fără
vina
ta...
L-aș căpăci
zdravăn
pe Cupidon
căci
a uitat
din nou,
năzbâtia
afurisită:
din mine
numai
izvor
de suferință
poate
să-ncerce
sufletul
ce gustă
din cupa
încrustată-n
aur
cu
„Te iubesc!...”...

...(Retrasu-m-am...)

Retrasu-m-am
pe patul
nebuniei
mele
doar
cu un pix,
foi
caroiate
și cu gândul
tău
întrupat
în misiva
timidității
slovelor
așternute
de surâsul
inimii
tale...
Zâmbesc...
Încă
zâmbesc
smintit
știind
că vine
vreme
de potop
de lacrimi
peste puțin...
Dar
nu acum:
în clipa
asta
ce nu vrea
să moară
eu
zâmbesc
păstrând
icoana
ta
pe buze...

...(Mistuit-am...)

Mistuit-am
cărțile
sufletului
tău
ce ai binevoit
să  mi le-așezi
nainte
cu-atâta
blândețe...
Le-am
mistuit
și neostoită-i
foamea
inimii
căutându-ți
pașii
dar
nu mai ești
iar
eu
m-am depărtat
din nou
închizându-mă
în stânca
ferecată
cu piatra
singurătății
așteptând:
poate
vreodată
vei mai voi
să mă mai smulgi
din somnul
veșnic
al neexistenței
mele...

...(Citesc...)

Citesc
nebun
pe fotoliul
gândurilor
tale
și-mi amintesc
și slove
și cuvinte
și zâmbet
feciorelnic
ce răspândești
chiar
cu tăcerea-ți...
Să nu te superi
de te mai scriu
ori te visez
privind
cu ochii
spre
depărtări
neostoite
de slavia
zidului
care
ne-a pus
alături
despărțindu-ne...
Să nu te superi...

...123...

123
21,22
213,214,215...
Căci
tot
ce ne rămâne
e doar
Creanga
De Aur
ca gaj
al inimii
tresărinde
în zâmbet
către
un suflet
rătăcitor...
Fără
întrebări,
fără
căutări,
fără
sensuri...
Surâsul
tău
și rătăcirea
mea...

...(Mă trezesc rușinat...)

Mă trezesc
rușinate
din visarea
ochilor
când
privirea-ți
mă scrutează
cu îngrijorare
și îmi dau seama

din nou
rămăsei
încremenit,
fără
de timp
ori
spațiu,
la auzul
vocii
tale
și-a pasului
tău
lin...
Mă trezesc
spre
adormirea-mi
veșnică
în întunericul
experienței
laborioase
de consiliere
a stafiilor
prin intermediul
spațiului
virtual...
Nu pleca...

...(Azi nu există...)

Azi
nu
există...
E doar
singurătatea
zâmbetului
șocat
de atâta
liniște
în ochiul
furtunii...
Gându-mi
mai
rostește
arar
câte
un
„...te iubesc...”
În schimb
îi deveni
mantră
de fiecare
clipă
„...ai grijă de tine...”
scăldat
în lacrimi
și rostire
șoptită
în suspinele
slovelor
transformate
în sunete
și înghițituri
în sec...
Ai grijă de tine...
Te iubesc...

luni, 1 februarie 2016

...(Căutam...)

Căutam
un loc
de ședere
în trenul
alb-negru
al viselor
și deodată
tresării
crezând
că se așterne
naintea
ochilor
mei
culoarea
ființei
tale...
Mă înșelai...
Nu erai
Tu,
nu aveai
cum
să fii
acolo...
Mă înșelai
și așezându-mă
citii
din nou
în cartea
ce fu
lăcaș
misivei
tale...
Mă înșelai...

...(Te iubesc...)

Te iubesc...
Ți-o spun
ca un salut
al zorilor
de dimineață
și ca rămas-bun
rostit
de asfințit...
Ca sărutare,
îngrijorare,
bucurie
și tristețe,
toate
amestecate
în irișii mei
înecați
de despărțirea
ce n-o pot
grăi...
Te iubesc...
Și renăscut-ai
vise
străbune
în palmele
mele
pline
de negura
uitării
ce nu vine
niciodată...
Te iubesc
căci
mor
acum
ca Tu
să viețuiești
din nou
fără
de egosimul
meu...
Te iubesc...

...(Ieri am poruncit...)

Ieri
am poruncit
gândului
să stea
în loc,
mâinii
să nu mai aștearnă
slove
și inimii
să-și oprească
revărsarea
căci
ieri
am reușit
din nou
să te rănesc
iubindu-te
cu egoism...
Încerc...
Încerc
din răsputeri
să mă îndepărtez
de tine,
să mor
din nou,
să-mi viețuiesc
inexistența
pentru că
renăscându-mă
dezlănțuit-ai,
fără de
știință
ori voință,
infernul
ce-ți zdruncină
liniștea...
Ieri...

sâmbătă, 30 ianuarie 2016

...(Rătăciri...)

Rătăciri
ascunse
în slove
citite
și recitite
până la
înfiorarea
atomilor
universului
cuprins
în șira
spinării...
Ți-am auzit
blândețea
glasului,
ți-am simțit
adierea
zâmbetului
dar și
durerea
lacrimii
ce curge-n
tine
de la începutul
conștiinței...
Rămân
pui
de român
învățat
să plângă
cu un ochi,
să râdă
cu celălalt,
iar irisului
cunoașterii
de sine
să-i lase
iubirea...

miercuri, 27 ianuarie 2016

...(„3, 12, MERDE!”)

„Trois!
Douze!
MERDE!!!”
Și-ncepu
jocul
gândurilor
inimii
printre
atomii
de praf
ai Universului...
O fi
doar
unul
ori
mai
multe?
Nu știu...
E bine
că ești
și mulțumit
mi-s

Tu
născând
iubirea
mai
dai
speranță
omenirii...
Eu
mă retrag
zăcând
cu pașii
înapoi
pe cărări
rătăcite...

marți, 26 ianuarie 2016

...(Mă iartă, copile...)

Mă iartă, copile, că sunt un tâmpit
Tu ești femeie, eu doar un scrântit
Pe când naști lumină, eu văd doar cruciș
De-atâta alcool, egoism pieziș...

Mă iartă: eu fug, tac, râd ca bufon -
Zâmbetu-ți cald clădește-unison...
Eu - mut, tu vorbești, eu - sterp, tu - zeiță,
Eu - muma pădurii iar tu -ființă...

Eu scrijelesc slove, tu - nemurire,
Eu zac înnoptând, tu naști omenire...
Eu sting luminare, tu-aprinzi galaxii...
Eu crap gându-n 4, tu faci doar să fii...

Eu doar tai cuvinte, tu compari idei,
Nimic nu-ți rezistă dacă chiar vrei...
Eu înghit mâzgă, tu visezi galaxii...
Eu sar în abisuri, tu zbori spre trezii...

Tu vezi numai râset, eu numai gunoi,
Fi-v-om de-a pururi eu, tu și nu noi...

...(Nervuri...)

Nervuri
se nasc
pe geamurile
sufletului
înghețat...
Mi-e frig...
Tu nu ești...
Eu nu
exist...
Cuvinte
ce se-așteaptă
rostite,
înspăimântate
cuvinte
ce te-or înfricoșa
și ți-or răni
privirea...
Mai bine
să știi...
Ori
nu?...
Să fie
iarăși
numai
egoismul
meu
ce glăsuiește
insultând
iubirea?...
M-am săturat...
M-am săturat
de mine
și mi-s sătul
să te tot
văd
și să zgârâi
cu ghearele
mâinii
drepte
zâmbetu-ți...

luni, 25 ianuarie 2016

...(Aș mai vrea, mamă...)

Aș mai vrea,
mamă,
să mă legeni
și să-mi cânți
cu glasul tău
ce-alină universul...
Și-ai vrea și tu...
Dar nu mai sunt
copil...
În sânul tău
nu mă mai pot
întoarce,
durerea mea
nu vreau
s-o știi
c-ai suferit
destul
și încă o mai faci...
Nu vreau
să-mi vezi lacrimile
ce mă orbesc
ca să nu-ți frângi
iar și iar
inima-n mii de bucăți...
Mă iartă...
Mă iartă
că te sun
odată-n săptămână
și nu știu
ce să îți spun
să nu te doară...
Copilu-n care ți-ai pus
atâta speranță
nu mai există
și totuși,
eu sunt...
Te iubesc, mamă...
Mă iartă...

...(Aș vrea să pot...)

Aș vrea
să pot
să-mi beau
toate
amintirile,
tot
gândul
despre
tine,
toată
slova
ce ți se închină
și să nu mai știu
de mine...
Întunericul
nu mă mai
încape,
lumina
s-a ascuns
de mine,
nu-s dumnezei,
draci
nici
atât...
Rătăcitor
fără
de spațiu,
timp
și dimensiune
m-avânt
pe cărările
ce le-am născut
în tine
pentru
pieirea
mea...

duminică, 24 ianuarie 2016

...(Nu pot a scrie...)

Nu pot
a scrie...
Nu știu
de fu
vis
ori
fu
aievea...
Zâmbetul
tău
și
unduirea
inimii
în dansuri
cosmice
mă fac
să cred
că nu știu
cât sunt
de nebun
și câte-nchipuiri
îmi pot
creea...
Nu știu...
Mi-e frică
să  greșesc,
iar
de-o voi face
nu voi
să te rănesc...

joi, 21 ianuarie 2016

...(Atâta foc...)

Atâta
foc
în întunericul
ființei
tale
ce pârjolește
orice
dorință,
orice
gând
atâta
cât
e înțeles...
De nu,
e ignoranța
scut
vremelnic
ce se topește
în adâncurile
existenței
jăratecului
născut
din
Phoenix...
E-atâta
foc,
iubito,
iar
eu
sunt
cel
ce vă verbalizează
cu neexistența-mi
beția
nebuniei
voastre...
Mă bucur...
Nu o să mă-ntreceți...

marți, 19 ianuarie 2016

...(Toți oamenii...)

Toți
oamenii
văd
pietrele
dar
NIMENI
nu se întreabă
câtă
durere
e-n sufletul lor...
Mai mult:
le înjurăm
pe zi ce trece
alergând
spre
neființarea
normei
că ne împiedică
din
productivitatea
ochilor
ce nu văd,
a inimilor
ce nu bat
și a simțurilor
înăbușite
în iluzii...
Eu
sunt
o piatră
și vă împiedicați
de mine...
Luați
o pauză...
Trăiți-vă
pe voi
înșivă
și-atunci
voi ființa
iar
TU,
Iubito,
vei reuși
să mă visezi
spre nemurirea-mi
și alinarea
dorului
ascuns
în mine...

...(Sunt doar un laș...)

Sunt
doar
un laș,
iubito...
Mă iartă
că altceva
decât
să-mprăștii
suferință
și să te sting
în propriu
meu
cuvânt
nu știu...
Ar trebui
să mă autodenunț
poliției,
să pun
să-mi fie
torturate
inima
și sufletul
cum
chinuitu-te-am
pe tine,
dar
sunt
prea
laș...
Nici
iadul
nu-mi poate-ncăpea
păcatul
și fuge
înspăimântat...
Îmi merit
soarta,
iubito...
Ce bine-ar fi
de nu aș fi
și existența-ți
n-ar fi
cunoscut
vreodată
inexistența-mi...

duminică, 17 ianuarie 2016

...(Mi-ai adus liniște...)

Mi-ai adus
liniște...
Dăruitu-mi-ai
timp
pentru
neexistența
mea...
Născutu-m-ai
și ascultatu-m-ai
alinându-mi
sufletul
când
somnul
îți dădea
târcoale...
Luptat-ai
cu tine
ca să rămâi
trează
când
un nebun
prolifera
tâmpenii
în urechea
ta...
Nu pot
să-ți mulțumesc
de-ajuns...
Iubirea
mea
ar fi
mult
prea puțin...
Iar
sufletu-ți
se dăruiește
altuia...

...(Încremenire...)

Încremenire...
Alb...
Gânduri
răzlețe
și slove
ce se aștern
una peste alta
învăluind
linii
ce existau
înainte
de neexistența
lor...
Culori...
Cuvinte...
Apeluri
fără
de răspuns
și vise
în care
te aștept
chiar
de n-am reușit
să te aud
azi,
ieri,
mâine...
Încremenire...
Galaxii
depărtându-se
și stele
privindu-ne
durerea...

vineri, 15 ianuarie 2016

...(Și au rămas...)

Și au rămas
doar
lacrimi
ascunse
în șifonierul
sufletului
plin
de amintiri
neființate
și de galaxii
fără
de nume
deformate
de dorințe
și de slove
răscrăcănate
printre
cuvinte
inteligibile...
Doar
lacrimi
ce nu le pot
vărsa,
înecate
în alcoolul
nebuniei
și în tremurul
universului
degetelor
mâinii
stângi...
Mi-e dor
de tine:
nu știi
cine
ești
nici
eu
 răspuns
nu-ți pot
aduce...
TE IUBESC...

joi, 14 ianuarie 2016

...(Lacrimi...)

Lacrimi
și frânturi
de existențe...
Înșelăciuni,
întârzieri,
dezamăgiri...
Existențe
disipate
spre
nașterea
altor
inexistențe...
Porți
deschise,
porți
ce se închid,
le închid
fără
de voia
mea...
Mi-e dor
de voi
deja...
Căci
sunt
și nu mai 
pot
să fiu
vreodată
ce am fost...
Mi-e dor
de voi...

miercuri, 13 ianuarie 2016

...(Te visez...)

Te visez...
În somnul
plin
de aburii
alcoolului
abrutizați
de conștiința
de sine,
te visez...
Și mă visez
cum mă trăiești,
mă naști,
mă strigi
și iar
îmi dărui
existența
în neființarea
abisului
adăpostit
și-n ghearele
mele
și-n slovele
prea mari,
înghesuite
în carouri
palide
ale haosului,
copilul
cosmosului
și al tăcerii...
Te iubesc...

...(Iubiri cibernetice...)

Iubiri
cibernetice
ucise
în șiruri
lungi
de slove
programate
aiurea
în spații
virtuale...
Sărăcite
gânduri
lipsite
de ființare...
Pagini
de hârtie
ce duc
dorul
cernelii
și pereți
de suflet
gemând
după
zgârâieturile
ghearei
degetului
mare
de la mâna
dreaptă...
Coarde
neliniștite
și sunete
amuțite
înainte
de a fi
concepute...
Iubiri...

luni, 11 ianuarie 2016

...(Nu o să-mi dau seama...)

Nu o să-mi
dau
seama
vreodată
de ce m-ai iubit
și cum de
ți-am meritat
nemurirea...
Meritat
scrisei?...
Nu...
Nu pot merita
iubirea
ce-ai ascuns-o-n
tine,
secătuită
de lacrimi
cu egoismul meu...
Moneda
ce-ai primit-o
la schimb
fu
durerea
îmbălsămată
în slovele
amintirilor
altora:
iluzii,
dragă,
doar
iluzii
cu care
te-ai hrănit
și n-ai vrut
să-nțelegi
iar
eu
ca prostul
n-am știut
să-ți spun...

duminică, 10 ianuarie 2016

...(Cu javra asta...)

Cu javra
asta
de pix
și cu tâmpenia
asta
de cerneală
învinețitu-mi-am
cărările
asfințitului
scăldat
în strigătele
pescărușilor
de care odată
ziceai
că râd
sarcastic
brăzdând
cerul...
Doar
cu niște
slove
mi-am amintit
de tine,
de tine,
de tine,
de tine,
de tine,
de tine,
de tine,
de tine,
de tine,
de tine,
de tine,
de tine,
de tine,
de tine,
de tine,
...............................................................................

...(Nouri...)

Nouri
negri
din
furtuna
conștiinței
dureroase
de sine
înecate
în apă
minerală
se-așează
deasupra
coardelor
chitarei...
„...and nothing else matters...”
Ce-i
restu
și care-i
principalu?
Amețite
slove
rătăcite
în vărsare
de sânge
și iertări
refuzate
de sine
îmi zgârâie
timpanul
cu notele
false
ale sufletului
meu
cântat
de iluzii
fără
relevanță...

...(Sunt TU...)

Sunt
TU...
Fără
să știi,
fără
să vreau
sunt
TU...
Am preferat
slova
apăsată
pe sângele
inimii
la fel
ca tine...
Mi-am construit
închisori
și ziduri
precum
și tu
ți-ai ridicat
ca să
ne protejăm
unul
pe altul
și unul
de altul...
Ce proști
putem
să fim...
Amândoi
între
zăbrele
de gânduri...
Măcar
tu
le îneci
în sufletul
altcuiva...

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

...(V-ați... în ea iubire...)

V-ați c*cat în ea iubire
țoți p*țanii cu smartfoane
lăudându-vă-n metrouri
s-audă lumea-n vagoane

Cum știți voi să-ntoarceți replici
să agățați pe feisbuci
să râdeți în grup ca proștii
că știți să le smardoiți...

„Taci, bă! Io cât e de bună!
Ascultă să vezi ce-a scris!”
Melița se-ascunde-n tufă
că-i mai lentă la vorbit...

„Are mai mulți bani ca tine!
Taci, bă, că eu am mai mulți!”
Are tactu, măsa-i ține
habar n-aveți voi să munciți...

Tâmpiți voi, tâmpite ele
și nu știu de ce mă mir
că țara stă în nuiele
iar politrucii pun bir...

Uite d-aia Lăpușneanu
când Moțoc spunea că-s proști
toți acei ce-i cereau capu:
„Or fi, dar sunt MULȚI netoți!”

De-ați avea în voi prostia
îlora de mai demult
tot ar crește România
și-n mândire și-n avut...

Dar mă tem că epigonii
Eminescului poet
se-nmulțesc, tronează zombii
tehnologiei mistreț...

Auzi-v-ar Caragiale
s-ar întoarce în mormânt
și Arghezi din Icoanei
s-ar sfârteca sub pământ...

Vai de viitoru nostru,
vede-v-aș mâncând țărână
s-aflați voi pe capu vostru
cum e-a țăranului mână...

Poate-atunci v-ar trece dorul
sportului ce îl jucați
că doar vă băgați piciorul
viitorul vi-l furați...

L-aș scula pe Țepeș Domnul
să vă facă găurici
și să vă dea tot ploconul
peste freze de calici...

C-atâta stați în oglindă
și-atât vă-efemenizați
doar spoiți ieșiți în tindă:
nicicând n-o să fiți bărbați...

...(Lethe...)

Lethe
și-a retras
apele
din
calea
mea
și n-a lăsat
în urmă
decât
praf...
Nu vrea
să uit...
Nu merit...
M-am condamnat
de unul
singur
și ascultându-mi
vrerea
secat-a
numai
pentru
mine...
Stix-ul,
prietenul
de veci,
și-a înecat
corabia
și s-a ascuns
sub văl
de lavă
ce nu mă arde...
Nu pot
să trec
nici
înainte
nici
`napoi...

vineri, 8 ianuarie 2016

...(Curg pagini...)

Curg
pagini
după
pagini
de slove
nestăvilite,
neostoite,
de parcă
mâna
ce tocmai
vărsă
sânge
se născu
și prinse
viață...
Halal,
tu,
Phoenix...
Halal,
de tine
Hefaistos...
Pe lângă
degetele
mele
sunteți
ca pulberea
ce-i nevăzută
și-o poartă
vântu-n
hăuri
necuprinse...
Vai
de  voi...
V-așteaptă
vremuri
grele...

...(Dom Doctor...)

Dom Doctor,
vreau
transplant
de-abis...
Crezi
c-o să reușești
să iei
ce pot să strâng
în mâna
dreaptă
și s-arunci
în locul
bucăților
de suflet
și de  inimă
ce-au mai rămas
în mine?
Te rog...
Gunoiul
meargă
la gunoi:
tot
hoitul
meu
să-l zvârli
cât colo
și în neființarea
asta
proastă
pune
hău...
Te rog,
Dom Doctor!
Plătesc
cu
existența!...

...(Văzui...)

Văzui
o pată
roșie
și crezui
că ființași
din nou
în fața
mea,
Iluzie...
Mă speriai...
Voii
s-o iau
la goană
către
tine
dar
mă oprii
căci
umbletul
nu fu
al tău
și șoapta
surdă
nu era
cântecul
buzelor
tale...
Oprii
și pasul
și gândirea
și odihnii
atunci
o slovă
de-amintire
și de dor
pe-altarul
ce-i deasupra
mormântului
meu...

...(De fiecare dată...)

De fiecare
dată
când
mă trezesc
în întuneric
șoptindu-ți
numele
îți spun
că te iubesc
și haosul
se zvârcolește-n
mine
mai abitir
decât
când
a născut
cosmos...
De fiecare
dată...
Și lacrimi
aștern
pe ce nu-i de
rostit
decât
în mine
fără
a fi pătat
de-auzul
fizic
al altcuiva...
De fiecare
dată
seninul
și furtuna
se-mpletesc
în degetele
mele
și-ți pregătesc
cununa
ce n-o s-o porți
nicicând...

...(Credeam...)

- Credeam...
Credeam
că vrei să te arunci!...
- Hooo! Ce-ți veni?
Aaaaaa...
Stai că îmi czu
și mie
fisa!
Mai, mai
să faci
atac de cord,
așa-i?...
Credea-i c-ai câștigat?
Crescu
speranța-n tine?
S-aștepți tu mult și bine!
De-abia
dădui
juma de chil
din mine
și parcă zbor!
Ei, las!
Să vezi tu
prin ce hăuri
te-oi
târî
de o să-ți blestemi
veșnic
neexistența
și strigătu-ți
rămâne-va
muțenia
dintru-nceputuri!
Nu scapi,
tu,
drace!
Cât nu scap
eu
de tine
o să mânci
țărână!...

...(„Parteneră?...”)

„Parteneră de viață?
Nu...”

Sânge
de nebun
se varsă
spre nemurirea
altora
și spre viețuirea
clipelor
sale
de ființarea
altcuiva...
Naștere...
Renaștere...
Moarte
perpetuă...
Inexistență
totală
a haosului
și fățărnicie
a cenușii
cosmosului...
Sânge
de nebun
căci
1 și 0
în orice
relație
înseamnă
singurătate...
Sânge
și întrebări...

joi, 7 ianuarie 2016

...(Nașterea doare...)

Nașterea
doare...
E clar...
Și precum
somnul
rațiunii
naște
monștri
la fel
nesomnul
nebuniei
zgârâie
sfințenia
cosmosului
reducându-l
la haos,
iar pe acesta
din urmă
la o mâncărime
a urechii
mâinii
ce se odihnește
pe chitară...
Nașterea
doare...
Ochii
ce-s în suflet
rămân
neuitați
pentru
totdeauna
căci ei
adorm
și nasc,
se nasc
continuu...

...(Iluzii...)

Iluzii...
Vremuri
fără
de clipă
și slove
fără
relevanță...
Ființe
căutându-se
fără
a se afla...
Te-am văzut
azi
la Apărătorii
cum
îl priveai
ca pe un zeu
ce nu-l puteai
avea
și-ți revărsau
ochii
tristețe
și dorință
neîmplinită...
Poate
că ploaia
o să-ți spele
dorul...
Grijă
să ai
de tine,
necunoscuto...

marți, 5 ianuarie 2016

...(Dalbă zăpadă...)

Dalbă
zăpadă,
înlăcrimată
zână
ce-ți reverși
durerea
lină
peste
întunericul
și gheața
din suflete,
rămâi,
te rog,
pe veci
și-ncremenește-mi
clipa
cu fulgii
universului
în care
m-ai aruncat
născându-mă-n
neființare...
Rămâi
să-mi odihnesc
iar
pasul
în nămeții
ce-ngână
iubire...
Rămâi
măcar
acum
pân
vei pleca...
Rămâi...

luni, 4 ianuarie 2016

...(Ningă...)

Ningă...
Mă-ngroape
zăpada
în lacrimile
înghețate
ale iadului
și stingă-mi
zborul
cu săgețile
cerului...
Mă-nchidă-n
pământul
născut
de unghia
dreaptă
și-adăpostit
în cea stângă...
Mă scalde
cu țurțurii
cosmosului
și mângâie-mi
neuronii
cu șoaptele
haosului...
Ningă...
M-ascundă
de tine,
dăruiască-ți
uitarea
iar
mie
amintirea
blestemului
de veci...
Ningă...

sâmbătă, 2 ianuarie 2016

...(Mi-aduc aminte...)

Mi-aduc
aminte
doar
de chipul
tău
ce-l îndrăgii
și mi-era
dor
de el...
În rest
e noapte...
Întunecime
și refuz
fără
de tine...
Nu știu
cum,
când
și de ce
mai poposii
„acasă”
când
sufletul
tău
mi-e casă
și vrut-am
să fim
unul...
Te iubesc...

….scrisoare către mine însumi…

De ce nu te oprești? De ce, dacă simți că nu mai poți, târăști pas după pas ca un tâmpit? Oprește-te și mori aici, acum, fir-ai tu să fi… Cât o să mai faci umbră degeaba pământului?... Cât o să mai continui să-i mai rănești pe alții cu existența ta de tot rahatul? Cât vrei să mai vezi persoanele ce le iubești suferind din cauza ta și a egoismului tău? Cât?
Nu le-a ajuns?
Nu ți-a ajuns și ție? Ce mama dracu mai aștepți? Învierea de apoi? Crezi să o să-i poți vindeca pe toți? Nu poți. Nu te poți vindeca nici pe tine, darămite pe alții. Cuvântul tău nu are sens, nu are logică, nu are rost, nu are nici o relevanță…  Ei sunt fericiți, tâmpitule: tu nu ești și născocești și pentru ei nefericire… Oprește-te: acum odată pentru totdeauna pe trotuarul acesta rece și mori… Mori dracu odată și fă un bine omenirii: lipsește-i de o lichea… Mai du-te dracu: nu înțeleg pentru ce tot continui să te ridici și să mergi, nu înțeleg!!!!!! Cine dracu te crezi? Oprește-te, spre binele tău și al celor pe care-i iubești, te rog, oprește-te…
Nu mai pot nici eu, nu mai poți nici tu… dar te încăpățânezi să mergi mai departe și nu știu de ce… Știi că ești făcut praf, că nu mai ai nimic de pierdut, că nu a mai rămas nimic din tine și totuși te încăpățânezi să mergi înainte, să încerci să dai, ce dracu să mai dai? Nu mai ai nimic!!!
Boule! Ce dracu să mai dai când nici măcar tu nu mai exiști? Ce să dai? Înjurături? Alcool? Tutun? Ce să mai dai, handicapatu dracu? Ce??????????????
Oprește-te aici…
Am obosit amândoi…
Ne-am luptat amândoi unul cu altul și ești pe cale să câștigi: nu pot lăsa să se întâmple una ca asta… Ești prea slab: o știu și eu și o știi și tu dar ai reușit să mă obosești într-atât încât încep să îmi doresc să nu fi început lupta asta cu tine… Și ești atât de slab… Nu înțeleg… Și pun pariu că nici tu nu înțelegi de ce continui… Te rog, oprește-te ori mă omoară măcar pe mine dacă pe tine nu vrei că e clar că sinuciderea nu ți-a fost niciodată opțiune oricâte dorințe și tentative ai fi avut te încăpățânezi să trăiești… Nici Dumnezeul tău în care credeai nu a trăit până la adânci bătrâneți, dar tu te încăpățânezi să o faci…
Nu știu…
Ești cea mai ciudată, cea mai hâdă creatură ce am putut să o concep vreodată și cea mai încăpățânată și mai egoistă…
Oprește-te…
Am obosit să îți tot scriu, să tot urlu la tine, să-mi tot înfig pumnalul în inima ta…
Mă simt de parcă m-aș  lupta cu stafii: măcar pe alea le mai poți ucide cumva cumva, dar de imaginația și de ființa ta nu mă pot atinge: cum te lovesc, cum te ridici, secat de sânge de orice, dar te ridici ca bou și mergi mai departe…
Aș vrea să știu de ce…
Aș vrea să-mi spui de  ce…
De fapt, mi-ai spus-o de atâtea ori dar tot nu pot să înțeleg cum un singur nume te poate ucide și naște în același timp: ce mama dracu ai putut să născocești? Mie nu-mi stă dumnezeu în cale dar mă împiedic de hoitu tău… Ce dracu?????????
Serios?
Mori!!!!!
Oricum ți-o dorești de multă vreme!
Mori!!!!!!!!!!!!!
De ce nu mori?
De ce…

Răspuns:
Sunt de acord cu tine, în tot ce ai spus: ar trebui să mă opresc și vreau să mă opresc, să mor, să trec odată pragul că m-am săturat… O știm amândoi…
Nu am făcut nimic cu viața mea și toți au dreptate: nu-s bun de nimic, nu am nici o relevanță în sine ca ființă, peste tot pe unde am fost doar am distrus fără de voia mea și în loc să ajut am tăiat și ucis în carne vie… Le-am făcut cu știință și voință deplină amăgindu-mă că nu sunt eu cel ce înfăptuiește toate astea dar le-am dus la capăt… M-am îndrăgostit, am iubit și am ucis fiecare persoană în parte pe care am iubit-o vreodată… Le-am ucis pe fiecare încăpățânându-mă să le rămân prieten ca să le pot scoate ochii, să le pot pune pe jar de fiecare dată când apar ca o furtună și distrug totul fără ca nimeni să înțeleagă ce s-a întâmplat… Sunt un criminal în serie… Și-am început cu mine și cu tine: ne-am ucis pe amândoi și acum a rămas ce  e mai rău din noi – o stafie fără de viață și de moarte, o entitate ce nu există în timp și spațiu dar care se poate întrupa și poate ființa după bunu-i plac spre durerea celorlalți…
Da…
Aș vrea să mă opresc: mă ustură ochii de atâtea lacrimi ce le vărs și nu mai văd nimic în jur, asta când pot să plâng… Când nu… E jale… E jale oricum… merg, vorbesc, scriu, cânt cu capul plecat pentru că nu mai suport rușinea pe care o am în mine… Mi-e rușine de privirea fiecărei fete, a fiecărei femei pe care o întâlnesc și nu am curajul să mă uit în ochii ei… Mi-e rușine de mine însumi, de neputința mea, de existența mea… Mi-e rușine…Dar nu mai pot schimba nimic… Nu am putut niciodată și m-am amăgit… Cât am putut să mă amăgesc… Cât mi-am ros coatele citind și studiind numai ca să mă pot cunoaște mai bine și să-mi pot urî fiecare părticică din ființarea mea… Și-am reușit… Măcar asta am reușit: să-mi fie rușine de mine și să mă urăsc mai mult decât orice, ca să nu mai vorbesc de rănile și crimele de fiecare zi… Am reușit…
Vai de capu meu și de al celora cu care mai intru în contact…
Tare ar fi fost bine să nu fiu, să  nu mă fi cunoscut nimeni și să nu fi suferit nimeni din cauza mea…  Tare ar fi fost bine…
Nu știu… Nu știu de ce continui să merg chiar dacă plâng și nu mă mai doare că-mi văd oamenii suferința pentru că oricum își bagă picioarele în ea și nu le pasă de ea… Nu-mi mai pasă nici mie…  Doar o trăiesc și mă trăiesc atât cât pot și cât mi-o fi scris în frunte…
O trăiesc și mă trăiesc…
Îmi pare rău…
Mă iartă…


Nu te iert…