...(Mi-acoperă...)

Mi-acoperă
toamna
trupul
cu frunze
ruginite
de-atâtea
universuri
trecute
peste
ele
și ochii-mi
se scaldă
în lacrimile
tale
fără
de existență
în ignoranța
de aur
a ceui
care iubește
orbește
fără
a se mai întreba
ce crede
lumea
norocită
cu-atâta
succes
nenorocindu-mi
cu voia mea
unicul
strop
de existență
ce ți l-aș mai putea
vreodată
așterne
la picioare...

...(Mă blastâm...)

Mă blastâm
pi graiu nieu moldoviniesc
s-îni chiarî sămânța,
stânga s-îni amorțascî,
driapta sî ni sî usuși,
inima sî crăpi-n mini,
sufletu-ni praf sî sî facî,
trupu-ni sî nu cunoascî dimiensîuni,
mintea-ni sî șii stârchitî,
ghiarili s-îni arzî,
ochii sî nu vazî,
uriechili sî nu auzî...
Mă blastâm
sî nu-ni dizlieji nimi blăstămu:
niși dumiezăi,
niși drași,
niși înjieri șî niși sfinț...
Cosmosu
nu mă primiascî,
haosu
sî sî disipiasc-în fața me,
galaxâi sî nu iegsâsti,
univiersurili sî nu șii.
Nimi sî nu mai înțălagî
și-oi mai zâși vriodatî
di-oi mai pute...
Nimi sî nu poatî șiti
și-oi mai scrii...
S-îni răbufniascî mațâli,
rărunchii sî urli-n mini
șî ficațâi
sî s-împrăștii-n pântieșili nieu...
Așă am zâs,
așă ari sî șii!!!

...(Rabdă...)

Rabdă inimă și tu
Că ți-ai pierdut sufletul,
Rabdă, bocește și taci
Că n-ai văzut destui draci...

Dumnezei și sfinți se-adună
Îngeri născocesc cunună
Și tu te-nvelești în humă...

Existența nu-i de tine
N-ai ce căuta în lume
Fi-r-ai tu de mărăcine...

Pașii umbră să nu-ți facă
Ce-ai făcut să se dezleagă
Dobitoc fără desagă...

Scrsul tău moară cu tine
Cântu-ți amuțească-n sine
Usca-ți-s-ar sângele-n vine...

De scândură să n-ai parte
Focul te-ocolească-n toate
Apa să sece în gloate...

Blestematu-te-ai murind
Binecuvântat trăind
Anatema fie-ți gând...

Rabdă cât o veșnicie
Să nu ai vreo pomenire
Agonizează-n neștire...

...(Orgoliul...)

Orgoliul
mi-e existență
și smerenia
sfârșenie
în infinit...
Zbătându-mă
între a fi
și a nu fi-ul
șeicspirian
mă-mpiedic
de imperativul
cateoric
kantian
și-l dau
dracu
pe treaba
că eu prefer....
Prefer
să te iubesc
și să te cert
stându-ți
în umbră
fără
ca tu
să înțelegi
de ce...
Căci
nu mai am
răbdare...
Iar
nerăbdarea
asta
nu-i cumva
semn
de neiubire
și narcisism?...
Mă iartă...

...(Eu nu știu...)

Eu
nu știu
ce-i zi,
ce-i noapte,
ce-i odihna...
Mi-s
doar
un răzvrătit
nebun
fără
de haos
ori de cosmos...
Un lup
făr`
de culoare,
cu colți
de-argint
ce nu îi folosește
decât
în propria-i
carne...
Dacă
vreodată
vreo
săgeată
s-o rătăci
în tine
adu-ți aminte
c-am înfipt
în mine
sute
până
să trag
fără
de vrere
ori
cu voință
ca tu
să-ncepi
cunoaște...
Ma iartă...

...(Cetățuia mea...)

Cetățuia
mea
are
doar
patru
camere
cu pereți
de sânge
învolburat
de mințile
lui
Cronos...
Chiar
dacă
nouă
râuri
de foc
o înconjoară
lăuntrul
este
înghețat
în întunecimea
cosmosului...
De-asta
nici
eu
nici
altcineva
nu poate
locui
aici
și-mi sunt
străin
rătăcitor
în propria-mi
ființă...

...(De veghe...)

De veghe,
lup
încrâncenat
în nebunie...
De veghe
an de an,
lună de lună,
zi de zi,
clipă de clipă...
De veghe
până
n-a mai rămâne
din inima-mi
nimic
iar puntea
va dpinui
pe veci
fără
a mai putea
vreodată
închide
poarta
existenței
visului
ascuns
în lacrima
ta...
De veghe...

...(De-ai fi...)

De-ai fi
otravă
aș bea
și ultimul
strop
din tine
și-așa,
în moartea
inexistenței,
orice
atom
din mine
ar fi
plin
de tine...
De-ai fi
aș fi
și eu
dar
pentru că
nu ești
nu voi
putea
nicicând
să ființez...
De-ai fi...