...(Furtuni...)

Furtuni...
Furtuni
tomnatice
de neuroni
azvârl
în juru-mi
otrăvind
cuvinte
nerostite...
Furtuni...
Ce bine
că-s în neuronul
meu
cel singur
ce-o să se-mprăștie
ca gelatina
în curând...
Furtuni
și slove-ncrucișate
tăiate
de cozi negre
pe masă
de sticlă
și pe foi
ce nu pot
ține-n
frâu
cuvinte...
De mă vedeți:
FUGIȚI!
În mine
nu-i decât
furtună...

...(Sting vieți...)

Sting
vieți
stingându-mi-o
pe-a mea
în urină
electronică
vărsată
pe viețuiri
ce am răpit
cerșind...
N-ați vrut
să mă lăsați
să mor...
O să vă las
să existați
și-oi fi
departe
în centri
nervoși
neostoiți
de vreo arvună
chimică
ce mi-aș dori-o...
Un cerșetor
nebun
și orb
ce-și trage seva
din gheare
de motan
vrăjitoresc:
nu ați stiut
și nici nu o să știți
vreodată
ce pot
să-mi fete
neuronii...
Vai de sinapsa
mea
neexistentă...

...(Nu-i coardă...)

Nu-i coardă

și nu-i suflet

să-mi dea

singurătatea

în care să mă odihnesc

de-a pururi...

De-ar fi

n-aș mai dori

însoțirea

singurii

doamne

ce m-a dorit

vreodată...

Păcat

de ea...

M-așteaptă

de atâta vreme

să-mi tăinuiască

chinul

dar nu vin...

Nu-i vreme...

Nu-i timp

și nici nu își dă seama

că-s doar

fantasmă

și ea

dorindu-mă

uită

de voi

cei ce n-o vreți

și s`teți

doriți...

Mai ai răbdare,

Doamna mea...

Veni-voi,

numai

nu mă părăsi

și tu...

...(Mă plimb...)

Mă plimb
dintr-o
psihoză-n
alta
creând,
desființând
ființe...
Mi-s dumnezeu
atât de mic
și singur
că n-am cui
să mă plâng
să mi se-nchine...
Ce-i drept,
la câte miliarde
de nonconștiințe
fiziciuiesc,
de ce
mi-aș bate
capul
c-ar fi una
să se-nchine
și pe altarul
meu...
Mă închinai
destul...
De-acu
mai du-vă
dracu -
ăla de vi-i teamă
să nu vă-nvârtă
sufletele
în cazane
de smoală...
Hai!
Aruncați
cu pietre-n mine
că scriu
blasfemii...
Fi-r-ați voi...

...(Desfătatu-mi-am...)

Desfătatu-mi-am
nescrisul
cu-atâta
drojdie
de-amărăciune
că-mi amorțește
neuronul
ăla
singur
de se plictisea
tot
dând
din colț
în colț...
Nu-mi doresc
decât
somnul
singurătății
scăldat
în lacrimile
coardelor
chitarei
neascultate
de nimeni...
Nu-i existență
cât sunt
eu
și nici
Apocalipsul
n-o să vină
până
nu i-oi spune...
Of...
De l-aș putea
grăi
mai repede...

...(Scrijelesc...)

Scrijelesc
cu foc
pereții
de sânge
ai sufletului...
Nu mi-am mai scris
demult...
Și nu mă prăvălesc
din nou
în clișeul
de-a nu îți adresa
ceva
de multă
vreme...
Sătul
mi-s
de ființare...
Vreau
doar
neant
de singurătate...
Asta
tânjesc
de vreme-ndelungată
și-mi tremură
inima
gândindu-mă
la asta...
Singur...
Sub
ceruri
albastre
de beton...
În sfârșit
SINGUR...