și nu-i suflet
să-mi dea
singurătatea
în care să mă odihnesc
de-a pururi...
De-ar fi
n-aș mai dori
însoțirea
singurii
doamne
ce m-a dorit
vreodată...
Păcat
de ea...
M-așteaptă
de atâta vreme
să-mi tăinuiască
chinul
dar nu vin...
Nu-i vreme...
Nu-i timp
și nici nu își dă seama
că-s doar
fantasmă
și ea
dorindu-mă
uită
de voi
cei ce n-o vreți
și s`teți
doriți...
Mai ai răbdare,
Doamna mea...
Veni-voi,
numai
nu mă părăsi
și tu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...