...(Du-te!...)

Du-te!!!
Slujește-ți
Dumnezeul
în care
crezi
că crezi
dar eu
rămân
aici
să sărut
mâna
ce m-a mângâiat...
Și dac-o fi
dincolo
să-mi scald
tălpile
în apele
infernului
oi striga
bucuros
și oi cânta
zeului
tău
și i-oi mulțumi
că mi-a dat
inima
și viața
să sufăr
cu cei ce îmi sunt
semeni...

P.S.
Doamne!!!
Te-aș lua
din cer
și-atâta
aș mai da
cu Tine
în ei
și-n mine
până
te-am înțelege!!!

...(Doar candele...)

Doar

candele,

zvâcniri

tainice 

de lumină,

te mai veghează

și-așteaptă

să le strigi,

să le stingi

viața

și mai apoi

să le-o redai

ca altădată...

Nu te mai joci...

Nu mai 

glumești...

Motanul

plânge

cu ochi mari

acasă

așteptându-te

fără să știe

că nașterea ta

va fi

sfârșitul

clipelor

de mângâiere...

Ne lași...

Te duci

fără să spui

nimic...

Nu mai schițezi

vreun gest

că ne-ai cunoaște...

Ne iartă,

rogu-te,

milostivește-te

și mai veghează-ne

ca altădată...

...(Nu mai vrei...)

Nu mai vrei...
Odată
mă strângeai
de mână
și-mi zâmbeai
cu-azurul
irișilor...
Șopteai
blândețea
și glasul tău
mă mângâia
când
mă duceam
și îmi spuneai
în joacă:
„Pusi! Pa!”...
Acum
ți-s degetele-ncremenite
și gura ta
doar geme
când și când
forțând
suflarea
cea din urmă
să vină...
Ochii
îi ții închiși
și-urechile
le-ai astupat
să nu mai știi
de lumea
asta...
Dar
eu
ce ți-am făcut?...
Să nu mă uiți...
Când
o să zbori
nestingherită
printre
vise
și lumina
dintru
început
te rog
nu mă uita...

...(Când Moartea...)

Când
Moartea
bate-ncetișor
la ușă
nu poți
decât
s-o-ntâmpini
cu zâmbetul
pe buze
și s-o saluți
cu lacrima
ce curge
lin
pe-obrazul
stâng
spunându-i:
„Ai întârziat...
Te-aștept
de-atâta
vreme
și-ai uitat
să vii...
Doar
vizite...
Atât
îmi dai
de-ani buni
de zile...
Sărută-mă...
Îmbrățișează-mă
și mângâie-mi
durerea
să pot
s-adorm
și să visez
cum mi-ai promis
din clipa
când
eram
doar vis...”