...(Secat-a izvor de lacrimi...)

Secat-a izvor de lacrimi
și durerea crește, crește
parcă nu se mai oprește
în sufletu-mi plin de patimi...

Secat-a inexistența
și spaimele se-nfiripă
alung totu-ntro clipită,
micșorată este terța...

Secat-a brâul de slove:
rămase sunt numai oase
albite, de vreme trase -
umplu ale vieții tolbe...

Secat-a dorul din mine:
ai rămas doar tu, nălucă -
eu cu nebunia frântă -
mă scuturi ca praf din tine...

Secat-au și nopți cu vise:
vinul nu mă mai adoarme,
berea fuge din picioare -
mai am doar nopți alb-deschise...

Secătuit sunt cu totul:
Phoenix nu arde ca para,
nici Sisif nu-mi calcă scara...
Gândul meu nu-și află rostul...

...(Azi noapte îmi fu frică...)

Azi noapte
îmi fu
frică
pentru
prima
oară
fără
de motiv...
Simțeam
cum
pătrunde
fiecare
cosmos
de atom
din mine
înspăimântând
haosul
ce mi-e prieten...
Am vrut
să te sun,
să te strig
dar nu-ți cunosc
nici
chipul
și nici
numele
și nici
nu voi
a-ți tulbura
seninul
visului
plăpând
cu nebunia
mea...
Mă iartă...

...(„Prea degeaba sânge...”)

„Prea degeaba sânge,
Prea degeaba patimi...”
Prea degeaba
atâta
sânge
vărsat
în lacrimi
egoiste...
Prea degeaba
pătimașe
iubiri
mascând
propria-mi
nevoie
de a fi
și orgoliul
inexistenței...
Prea degeaba
doruri
înmiresmate
cu întunericul
luminii
în dureri
ce te curmă
fără
să mă vrei...
Prea degeaba
mi-s
fără
să fi fost
vreodată și
nicicând
a fi...
Plâng...
Te iubesc...
Nu exist...

...(Aș pune mâna...)

Aș pune
mâna
pe telefon
și te-aș suna
ca să-mi alin
durerea...
„Să nu uiți
un lucru:
NICIODATĂ
să nu mai ceri
pe cineva
prin telefon -
Fă, Vaco,
vrei
să te măriți
cu mine?”...
Stafii...
Nopți
duse
la extrem,
iubiri
ce răbufnesc
în mine,
în boul
fără
coaie
(știu,
e pleonasm...)
ce-și rupe
coarnele
în propriile
porți
fără
a ști
vreodată
citi
adevărul...

...(Uitat sunt...)

Uitat
sunt
pe pagini
arse
și stinse-n
cenușa
nebuniei...
Nu merit
amintirea...
Nu merit
existență:
de ce
mi-aș
dori
altceva?...
Rămâi
acolo
pe piedestalul
tău,
iubită
și iubind
pe altul
că io nu-s
altceva
decât
huma
ce-ți
murdărește
clipa...
Să-mi ierți,
tu,
nemurire,
îndrăzneala
și lasă-mă
în uitarea
vremii...

...(Port pe ciubote...)

Port

pe ciubote

pământul

de acasă

spre

neuitarea

cântului

șoptit

al mamii

ce-a plâns

când

m-a născut...

Port

rădăcini

de suflet,

de voi,

de frați,

surori,

cumnați,

părinți,

țărână

frământată

în joc

moldovenesc

de dor

de cânt

și jale,

bucurie

și durere...

Vă port

în mine

și aici

departe:

cât fi-voi

uitați

nu veți fi...

...(Tăcută noapte...)

Tăcută
noapte
îngânată
de vocea
a-capella
a sufletului
găsit
în bucăți
printre
ghearele
mâinii
drepte,
sfârtecat
pe oarde
de chitară
în ciupituri
și bătăi
nebune
ce sperie
Universul
lăsându-l
fără
suflare...
Tăcută-i
noaptea
și neuronii-s
amorțiți
de atâta
neputință
de mine,
de tine,
de el
la care te gândești
ori cu care ești...
Tăcută
noapte
pentru
un nebun
ce nu poate
urla...

...(Îi grieu...)

Îi grieu
când
ti ie,
Adriani,
cu șîori
pi șâra
schinării
după
și râz
ca prostu
numa
sî nu plânji,
te-ar dracu...
Îi grieu,
așă-i?...
Las...
Cî doar
nu-i prima
oarî
când
îț fași
di cap
cu limba
româniascî
înghițându-ț
declarațâi
dulșieji
criezând
cî iubești...
Bouli!!!
Niși
n-ăi știut,
niși
n-ai sî știi
vreodat
și-nsamn-așeia,
prostu
dracu...

...(Mi-am agățat sufletul în cui...)

Mi-am agățat
sufletul
în cui
și îl aștept
pe Gepetto
să vină
să-mi returneze
banii:
nu-i bun
de nimic -
doar
amintiri
nebune
înlemnite
sub
o cruce
spânzurată
de patru
ațe...
Acu,
de ar veni...
De l-aș găsi
să-l dojenesc
că mi-a ieșit
în față
și mi-a cerut
bani
pe jucăria
ce stătea
bine
la el
cu celelalte
suflete
moarte...
Arză-m-ar
flăcările
înghețate
ale iadului
ce nu mă-nghite
de când
am vrut
să mușc
din fructele
iubirii
și am jucat
sârba
cu dracii...

...(Mă stng în asfințitul...)

Mă sting
în asfințitul
pe lângă care
trec
și mă feresc
să-l privesc
mai mult
de-o clipă
căci
se scaldă
în sângele
scurs
din ghearele
tăiate
ale mâinii
stângi
și se amestecă
în întunecimea
ce-mi protejează
scânteia
de lumină
pâlpâind
în mine...
Grăbesc
pașii
pe cărări
asfaltate
de suflete
sperând
că-i ultima
cursă
spre
închisoarea
mea...
Mă amăgesc...

...(Nu știu rosti...)

Nu știu
rosti
cuvinte
de iubire
ce m-ar naște
în priviri
cristaline
ce mistuie
Universul...
Sunt
doar
o umbră,
lup
singuratic,
veșnic
de strajă,
veșnic
prezent,
veșnic
hulit
și nevăzut,
eternul
groaznic
nedorit
de vreun
suflet
pur...
Car
iadul
meu
cu mine
îngropându-mă-n
uitarea
singurătății...

...(Iubirea se ascunde...)

Iubirea
se ascunde
după
lifturi,
pitită
în sărutările
adâncite
ale Universului
ce-și ostoiește
haosul
în ea...
Eu trec...
Fără
să vreau
s-o simt,
s-o văd,
s-o știu,
s-o caut,
să o mai cerșesc...
Mă duc
neștiutor
cu capul
plecat,
cu coardele
gravate
în suflet
și o cutie
de rezonanță
ce mi-e culcuș
alături de
Singurătate...

...(Idei...)

Idei
ce vin
și pleacă,
nebunii
perpetue
răsfrânte
în claritatea
lacrimilor
azvârlite
pe dalele
reci
ale temniței
mele
fără
de cheie,
gratii,
lumină
ori întuneric...
Un pix
așternându-mi
egoismul
pe pagini
și amintiri
atât
de prezente
și neexistente...
Regrete?...
Nu...
Doar
durerea
nașterii
din fiecare
clipă...
Oprește-te...

...(Așteptări...)

Așteptări
răsfrânte
în cristalele
neființării
îngreunând
pleoapele
gândurilor
și ale slovelor
ce vor
să ți se-aștearnă
la picioare...
Îndelungi
visări
de infinit
realizabile
în potență
dar cine știe
de și
în act...
Doar
lacrimile
curg
și brăzdează
obrajii
fără
de voia
noastră:
oricine
ai fi
tu
și fără
să conteze
cine
sunt
eu...
Doar
lacrimile...

...(Rătăcitor nebun...)

Rătăcitor
nebun
printre
stânci
înghețate
fără
de iubire,
bătând
la porți
ferecate
cu mii de
lacăte
nu
pentru
a cere
ci ca să-și vândă
pe nimic
bucăți
de suflet...
Mi-s
lacrimile
zi
de zi
și treișpele
mi-e fârtat
clipă
de clipă...
Neînsoțit
și nerâvnit
de nimeni...
Cu picioarele
însângerate
de căutături
tăioase
și cuvinte
neînțelese...
Rătăcitor
nebun
mi-s...

...(Gepetto...)

Gepetto

se joacă

cu gândurile

mele...

M-agață

de ațe

și mă vântură

de ici-colo

ca pe-o bucată

de lemn

cioplită

în nemărginirea

firii...

Fir-ar

el

să fie

cu barba

lui

albă

cu tot...

Las

că-i arăt

eu

de unde

a venit

și unde

o să crape...

Laă,

Gepetto,

că te prind 

eu...

...(Focuri și doruri...)

Focuri
și doruri
ce n-au
în ce suflet
să se stingă...
Învelite
cu mantia
singurătății
și scăldate
în lacrimi
de 13
gonind
zorii
dimineții
cu oboseala
ființării
hrănite
de sânge
întunecat...
Acorduri,
apeluri,
rațiuni
și vise
orgolioase
înfrâng
inima
răpusă
deja
de-alegeri
și cuvinte
neînțelese...
Sunt
orb...
Nebun
rătăcitor
fără
vreun
căuș
de palmă
să-mi odihnesc
oftatul...

...(Aseară...)

Aseară
Gepetto
vindea
suflete
la metrou...
M-am uitat
la ele
și l-am găsit
pe-al meu
cu o hăinuță
verde
și nas
lung,
spânzurat
cu 4 funii
de o cruce
orizontală:
„Cele
trei
noduri
să fie
în sus...”
dădea
negustorul
indicații
pentru
manipularea
ființărilor
înlemnite...
I-am dat
25 de lei
și am plecat
acasă...

...(Lacrimi...)

Lacrimi
și griji...
Suferință
și durere
înfăptuită
în neștiința
Cosmosului
învinuit
de predestăinuire...
Dor...
Îndelung
oftat
în dulcele
vin
amar
pentru
suflete
făr
de prihană
și dulce
pentru
blestemăția
cugetului
meu...
Lacrimi
și sfinți
păcătoși
venerați
făr
de știință
în ignoranța
întunericului
nevăzut
lumină...
Lacrimi...

...(Te iubesc...)

Te iubesc...
Pentru
asta
m-ai născut
și m-ai crescut
formându-mă
profet
nu pentru
tine
ci pentru
cărările
mele
nevolnice...
Săgeți
m-ai lăsat
să-ț trimit
spre străpungerea
inimii
precum
linii
îndrăznețe
de cerneală
se-aștern
violent
pe pagini
feciorelnice
fără
de prihană...
Tu ești
neprihănirea
și nu voi fi
vreodată
îndeajuns
de necurat
ca șoapta-ți
să nu-mi poată
mântui
nebunia...
Te iubesc...

...(Beții...)

Beții
de gânduri
și cuvinte,
de bluzuri
înlăcrimate
și înmiresmate
de dor...
Chiar
numele
tău
îmi strigă
durerea
și-mi alungă
neființa
forțându-mi
născarea
ce o vreau
doar
pentru
tine...
Dar
tu mă vrei
cu alte
vise
ca să îți liniștești
la rându-ți
visul
ce-nlocuiește
blestemul
cunoașterii
mele...

...(Cuvinte...)

Cuvinte
ce nu spun
nimic...
Aceleași
verbe
ce cuprind
în ele
totul
înlocuind
iubirea
cu ființarea
neînțelegerii
trecerilor
dintre
ani
și a asocierilor
de clipe
nenutrite,
incmpatibile
una
cu cealaltă
și totuși
răsfrânte
în ghearele
ucise
ale mâinii
stângi...
Coarde
și lacrimi...
Bogății
inevitabile
ale
nimănui
și ale tuturor...

...(Port...)

Port
în spinare
vânturi
de gânduri
rătăcite
printre
cernelurile
neuronilor
hrăniți
de galaxiile
născute
din zâmbetul
tău...
Curge
cerneala
pe pagini
precum
se scurge
neiubirea
din visele-mi
când
amintirea
ta
îmi iese
în cale...
Mă scurg
și eu
împleticindu-mă
de la o clipă
la alta,
iubindu-le
pe fiecare
și rămânând
lupul
haiduc
al singurătății...

...(Un singur nume...)

Un singur
nume
și atâtea
lacrimi...
Un singur
nume
și nu
ești
tu...
Fiindcă-i
doar
fantasma
nemuririi
mele
înnecate
în neexistența
absolutului...
Un singur
nume
căci
mi-e
dor
de tine
deși
nu auzit-am
glasulu-ți
tău
mângâindu-mă
de mulți
ani
de vreme...
Un singur
nume...
Sper
numai
să înțeleagă
rațiunea
ce am vrut-o
să îți scrie
un singur
nume...