Focuri
și doruri
ce n-au
în ce suflet
să se stingă...
Învelite
cu mantia
singurătății
și scăldate
în lacrimi
de 13
gonind
zorii
dimineții
cu oboseala
ființării
hrănite
de sânge
întunecat...
Acorduri,
apeluri,
rațiuni
și vise
orgolioase
înfrâng
inima
răpusă
deja
de-alegeri
și cuvinte
neînțelese...
Sunt
orb...
Nebun
rătăcitor
fără
vreun
căuș
de palmă
să-mi odihnesc
oftatul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...