...(Permisul...)

Permisul

cel de necondus

e pat

pentru vreo două

slove...

Ești tu...

Nu-mi amintesc

ce-am formulat

în minte:

Ești tu

și tu

și tu

la infinit

dar numai

Tu

ai vrut

să te îmbraci

în nebunia-mi...

Ăsta îmi e cadoul

de azi

pentru că-mi dai

să gust,

să viețuiesc

din nemurirea

Ta...

....(Îți scriu pe copii xerox...)

Îți scriu pe copii xerox

cu patru puncte

de suspensii

de valve ventriculare

blocate în neexistență...

Plâng slovele

căci știu doar mâzgăli

și ce-mi imaginam

a scrie

nu mai e

sau e

dar încă nu

pe coală de hârtie...

Nemernic

sunt

și nebun

voi să fiu

când voi deschide

ochii

după somnul

nesfârșit.

...(De asta...)

De asta

nu am vrut a șede

la o masă

lăsând

din ghearele-mi

cerneală

să păteze iarăși rânduri...

crezut-am

că m-am vindecat

de boala asta

(apropo – uitat-am

de trei titluri

dar ți le feisbuchesc –

fii fără grijă)...

îmi curge-n sânge

depresia

slovei

și n-am mai vrut-o...

Chiar voiești?...

Pețedițta mea

N-am mai pus titlu

unei scrieri

de nici nu mai știu când...

Tu-mi ceri să scriu:

misiva mea e ultima

la kilometrul 33

(nu știu de-o fi și prima)...

Zâmbeai, înveșmântată-n sânge,

și huiduiai victorioasă

într-o piață...

Era frig...

Tu – ciuma roșie

curgând prin venele-mi secate

de neviețuire –

zâmbeai dăscălicesc

și eu te îngânam

dar sufletu-mi urla

cu tine

și cu cerneala

ce nu mai vrea a scrie

vreodată

eroi...