...(Uitați-vă...)

Uitați-vă la mine!
Nu pot să vă aștept!
N-am TIMP!
Și nu mă sperie
asta
cât mă doare
gândul
că vă veți întoarce,
dar prea târziu,
să-mi vindecați
lumina
pătată
de logodna
îngerului întunecat
cu ființa-mi,
și eu nu voi mai fi...
Mă dor
lacrimile
ce n-o să le vărsați
în huma
pe care-am frământat-o
cu pașii mei
și-n care mă voi odihni
căutând
șoaptele voastre...
Dar va fi prea târziu...
Și voi
vă veți uita
mângâierile
pe pietrele cărării
ce-mi va fi
pat
și plapumă
pe veci...
...Fi-va târziu...

...(Să nu...)

Să nu-ntinzi
mâna
spre ceva
ce n-o să ai
nicicând
și zâmbetul
să nu ți-l vinzi
pe așteptări
nebune...
Cântecul tău
să fie
precum șoapta
vântului:
neascultată,
nebăgată-n seamă,
fără dorința
de așa ceva,
și totuși
scrisă
pe pereții sufletului
lui Dumnezeu...
Să nu asculți
iubirea:
e doar un concept
închis în sine
valabil pentru
cei ce descifrează
falsuri...
Să nu...

p.s. ...iubirea-i
pentru nebunii
cu minte,
eu nu-s
cuminte...

...(De fiecare dată...)

De fiecare dată
când văd
un „Eu” și-un „Tu”
ținându-se
de mână
întorc privirea
spre altă realitate
în care
eu nu sunt
și tu nu m-ai făcut
căci cântecul lunii
brăzdat de
craterele
despărțirilor
unității
visate și nu trăite
îmi cheamă pașii
să-i aline
și să-i șteargă
de praful potecilor
întunecate
cu lacrimile
unui Dumnezeu
părăsit
pe o cruce însângerată
în timpul
ritualului
nașterii clipelor
mumificate...
Oare
ce m-aș face
dacă
chiar
ai fi?...

...(Ți-e dor de mine?...)

Ți-e dor de
mine?...
Ciudat...
Credeam că
numai mie
îmi lipsesc...
De ce?
(Te-ntreb
precum
Pilat -
nu „CINE?”)...
De masca
celui
care te făcea
să râzi?
Nu e nimic
mai deprimant
decât
un clovn
surpat în
tristețe...
Ți-e dor de
mine...
Mda...

...(Amintește-ți...)

Amintește-ți de mine
când voi fi
pământ
și o să-mi amintesc
de tine...
Sădește în mine
lumină necreată
și din huma
de la începuturi
o să culegi
cuvântul...
Cântă-mă
și o să îngâni
viața...
Visează-mă
și o să naști
gândul...
Îngână-mă
și te vor mângâia
șoapte de stele...
Amintește-ți
de mine
și nu te voi
uita...

...(Doișpe ani...)

Doișpe ani...
Atâta a trecut
de când
cu căutări nebune
împletesc
pumni de
pământ
și lacrimi de
lumină...
Asta făceam
până acu trei ani:
de-atunci
n-am ce alege -
nici Dumnezeu,
nici fiică din
țărână...
Mi-e nebunia
mamă,
tată,
soră,
frate,
femeie și
copil...
Doișpe ani,
Părinte...
Doișpe ani...

...pentru floricică...

                     RăsFrângi din
               raze de Lumină
                  un strOp de
                       viAță și din
                clipe aRse
                         rEînvii,

                        aDamic
                       crEator nomad,

                        aCoperind
                        sOmnul
                degeteLor cu clipele
                          Țărânii...