...iluzionări...

joi, 28 noiembrie 2013

...(Plecăm...)

Plecăm
amândoi,
copile...
Tu abia aștepți...
Eu sunt
sătul
de bătut
drumuri...
Tu -
fără bagaj...
Eu... -
melc
cu casa-n
spinare
și cu amărăciunea
unei strămutări
făcută
cadou
de cei
ce s-au hrănit
cu-ncrederea mea
secătuindu-mă
de vlagă
și de demnitate...
Eu plec
spre neexistență...
(Oricum
n-am existat
nicicând -
de ce mă plâng?)
Tu -
spre-nvierea
perpetuă
ce-o porți
în zâmbetu-ți
ce naște
clipa...
E-atât
de grea
noaptea asta...
Atât
de-adâncă...
Atât
de rece...
Ai grijă de tine...

marți, 26 noiembrie 2013

...(Ați reușit...)

Ați reușit...
Ați stins
și ultima
scânteie
ce mai ardea
în mine...
V-a fost
atât de greu
să îmi distrugeți
răzvrătirea
c-ați apelat
la-ncrederea
mea
oarbă...
N-ați fi putut
și-o știți prea bine
de n-aș fi
crezut
că-n fiecare
dintre
noi
mai pâlpâie
ceva...
Am obosit...
Să nu vă supărați
dacă
oi merge
să mă culc
pășind
prin cioburile
care
mi-au fost
vise...
Păcat...
Ninge
atât de fain...

luni, 25 noiembrie 2013

...(Lumină afurisită...)

Lumină afurisită...
Știi numai
să-mi orbești
privirea
să nu mai pot
gândi
nimic
în afara ta...
Nefericirea-ți
stă
în clipele
ce-s numărate
până când
voi scăpa
din nou
din cușca ta...
Mă vrei de-a pururi:
eu te urăsc
fără de vreme
și n-o să ștergi
nicicând
ce e în mine...
Dacă tu
ești în timp,
Cronos
de mine
se ascunde,
așa că
judecă
de poți
mai bine
și nu mai încerca
să-mi rănești
mâna
fiindcă-nghițindu-mă
te-nghit
cu-ntunecimea
din care-ai
izvorât...

...(Alb caroiat...)

Alb caroiat...
Lumină împărțită
ce-ascunde
întunericul
ce-mi curge-n vene...
Păcat
că nu vedeți
nimic
din ceea ce se-ntâmplă:
pe fiecare micrometru
de monadă
sunt cruci
însângerate...
În fiecare
dală
a trotuarului
e-nchisă
o tăcere
ce nu vreți
s-o-nțelegeți...
Fugiți
de mine...
Fugiți
de-oglinda
ce o port
în frunte
căci vă arată
dezgustul
ce vă scaldă...
Fugiți...
Credeți-mă:
veți obosi
și nu veți mai avea
unde
să v-ascundeți
de voi...
Va fi
mult prea târziu
să încercați
să-nfăptuiți
ce ar fi trebuit
să vă intereseze...

...(Sunt un drac cu lentile...)

Sunt un drac cu lentile:
nu-mi știți
culoarea ochilor
și nu îi veți vedea nicicând...
În miez de noapte
ce-i în mijlocul zilei
un albastru spălăcit
arde
și strălucește
fără să cruțe nimic
și pe nimeni...
De asta
mă vedeți
numai în ceasurile
zilei
și-n primele ori ultimile
ale nopții...
Încă vă mai feresc
dar vine vremea
fără să v-aștepte
când ochii mei
demonici
vor arde fără încetare
judecând
ce n-ați făcut
dar trebuia înfăptuit...
Voi fi acolo
în fiecare clipă,
în fiece regret
cât de infim
veți fi având...
Voi fi judecătorul
vostru
dar nu veți ști
că, de fapt,
sunt doar un spectator neputincios
ce s-a-carnat
în bestie
ca să nu vă-ntâlniți
cu propria judecată...

duminică, 24 noiembrie 2013

...(Ciudat momentul...)

Ciudat
momentul
ăsta
născut
printre
atâtea
clipe
într-un
timp
ce nu există...
Ar trebui
să simt
fărâme
de explozii
în sufletu-mi
cufundat
în singurătate
dar nu văd
decât
liniște
și bucurie...
Să-mi spui
de ce
n-ai cum...
Nici eu nu știu
dar văd
cum
nașterea-mi
se-ntâmplă...

...(Fără tine nu exist...)

Fără tine
nu exist...
Ochii mei
nu văd,
urechile
nu aud,
inima
nu bate
și sufletul
nu-mi simte...
Degetele
nu știu
a scrie
și nici picioarele
a umbla...
De asta-ți cer
să mă înveți
să văd lumina
cu privirea ta,
s-aud Cuvântul
cu urechile tale,
să trăiesc iubirea
cu inima ta
și să simt
viețuirea
cu sufletul tău...
De nu,
mă voi târî
fără să știu
unde
și de ce
și nu voi fi eu
nicicând
de nu oi ști
cum să fiu Tu...
Nu vreau
să-mi fie
dor de tine
ci să fiu
dorul tău...
Nu voi nici
să te iubesc:
fă-mă iubirea Ta...

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

...(E liniște...)

E liniște...
Norii
îmi sărută
fruntea
picurând
lumină
în suflet
și irișii
se-ntreabă
de ce nu-i doare...
Îmbrac
ființa
în mantia
pașilor
și străbat
cântând
inexistența
clipei
de la un cap
la altul
lăsând
visul
să zboare
spre
locul
unde
naști
de-a pururi
nebunia-mi...
E liniște
și zâmbetul tău
se-odihnește-n
palma mea
ce-ascunde
acordurile
haosului
în care-nvârt
hora
slovelor
nicicând
amintite
pentru a fi
uitate...

vineri, 22 noiembrie 2013

...(Atâta dor...)

Atâta
dor
de clipe
și poftă
de vise
trezești
în mine
când
mergi
să împletești
gândul
și-odihna
că-nebunesc
știind
că somnul
mi te fură
lăsându-mă
singur
în fața
cuvintelor...
Mi-e dor de tine
tot timpul
și nu ți-o spun
dar știi
deja
și nu știu
de îți pasă
ori nu
dar nu contează...
Cât timp
vei răspândi
lumina
zâmbetului tău
s-or naște-n
mine
amintiri
deșarte
ce m-or ține
viu...
Nu mă iubi,
copile,
dar...
IUBEȘTE...

joi, 21 noiembrie 2013

...(Pierdut...)

Pierdut...
Ce?...
Unde?...
Habar
nu am
dacă e timp
sau spațiu...
Greu
de crezut
că foaia
te poate-nghiți
și, totuși,
se întâmplă...
Atâta alb...
Prea multă
lumină...
Cuvintele
se scriu
nebune
ca niște viziuni
ce-mi conduc
mâna
fără a ști
de ce...
Nu pot vorbi...
Nici pașii
nu m-ascultă...
Cu șoapte
ce-aștern
liniște
învăț
din nou
a merge...
Unde ești?...

...(Că te iubesc...)

Că te iubesc
să-ți spun:
„de ce?”
nu am habar
și nici
nu vreau
să știu...
Îmi e de-ajuns
doar gândul
ce te ține
în amintirea mea
și zâmbetul
născut
din cântul
vocii tale...
Nu-mi trebuie
mai mult:
nu am nevoie
de cuvinte,
explicații
ori motive.
TU
ești
și-am spus
deja
prea mult...
Păcat
că visul meu
nu-i și al tău
și, totuși,
visul tău
mi-aduce
alinare
iar gândul tău
născut
în degetele-mi
mincinoase
mi-e cupă
de nectar...
Tu să nu bei
căci, altfel,
vei muri...

miercuri, 20 noiembrie 2013

...(Nu mă-ntreba...)

Nu mă-ntreba,
copile,
de tac
pentru ce tac...
În mine
se repetă
povești
triunghiulare
și, ca de obicei,
sunt
punctul
care nu există
ca nu cumva
dintr-un singur
punct
să iasă două,
s-apară
și al treilea
și unul
să se șteargă
ca să rămână
iarăși
două
și-apoi
unul singur...
O să mă doară
nebunia
asta
dar o s-o fac
ca altădată
în tăcere
de dor
și zâmbet
că îți iubesc
iubirea...
Și or să vadă
toți
că nu m-ascund
și nu vor ști
nimic...
Nici tu...

marți, 19 noiembrie 2013

...(Aș vrea să mă îmbăt...)

Aș vrea
să mă îmbăt
cu tine,
de tine,
pentru tine
și poate
măcar
atunci
aș reuși
să rătăcesc
pe cărările
gândurilor
tale
și să adorm
în visul tău
gustând
spre
mântuirea-mi
de mult
așteptată
din cupa
ființării
tale...
Dar vinul
tău
chiar
de-i făcut
și-așteaptă
izbăvirea
nu are
scris
în el
numele meu...
Încă
nu plec:
mai zăbovesc
puțin
iubind
ce nu-i al meu
și nu va fi
nicicând...

vineri, 15 noiembrie 2013

...(Sunt gol în fața ta, copile...)

Sunt gol în fața ta, copile...
Nu am nimic să-ți dăruiesc.
Nu sunt cuvinte să-ți pot spune
Și degetele-mi rătăcesc...

Flămând și trist, fără de suflet,
Un trup străin pun pe altar
Și ți-l jertfesc fără să cuget:
De gândul meu nu am habar...

În ochii mei nu stă privire:
e numai vidul omenesc...
Pășesc fără să am de știre.
A fi nu știu să contenesc.

Și ce sunt eu? Tu poți a spune
De ce-i aleanu-atât de-amar?
De ce-i atâta dor pe lume?
De ce nu pot să mă nasc iar?

Nu pot să-ți scriu nicicând cuvinte
Iar tu să nu le știi deja:
Învață-mă, te rog, a stinge
Ce arde-acum inima mea...

Știi... Sunt nebun fără de clipă
Și să visez: doar asta pot...
Iluzia ce mi-e ispită
O țin la piept ca un netot...

Din ce am scris aici nimica
Să nu citești. Iar de o faci
Să distrugi totul cu clipita
În care n-ai să poți să zaci...

Căci Cronos nu știe cuprinde
Zâmbetul tău cel făr de veac...
O, stinge-mă-n focul ce râde
Și naște-mă-n floare de mac...

joi, 14 noiembrie 2013

...(Prea multă igrasie...)

Prea multă igrasie
e în mine...
Și știu de ce:
e prea-ntuneric
și prea multă
umezeală...
Și-atâta frig...
Brrr...
N-am pomenit
de viața mea...
Stai
să mă caut
să văd
pe-unde sunt...
Hm...
Aici nu...
Poate dincolo...
S-aprindă
dracu
cineva
lumina
că nu văd nic...
Aaa,
uite-aici
o mână
rezemată
de peretele
gândirii...
Se-aude
un tic-tac
sau mă înșel?...
Ia uite:
atriul stâng
mai luptă
cu o alveolă
pulmonară
pentru
supraviețuirea
unei clipe!
Ce drăguuuuuuuuuț!
MORI, DRACU!

miercuri, 13 noiembrie 2013

...(E-aiurea să te-ascunzi de tine...)

E-aiurea să te-ascunzi de tine în fața tuturor
Să plângi când toți cred că ți-e bine cu rănile ce dor
Și-amarnică-i privirea care nu te-a văzut nicicând
Dar judecă ce ai în suflet toți câmpii străbătând...

Mă duc și eu: plec ca tot prostul privirea în pământ
Că viitorul nu-mi surâde și n-am trecut să-l cânt
Dospesc în degete nebune dorința cea dintâi
Și-ascult cum un repaos spune: „Bizar mai ești, să știi!”

Îmi fu și mie dor de mine de versul cel plăpând
Dar când în C.V. n-am ce pune mă culc și-aștept visând
Să plece dracu comuniștii, că, de, doar sunt român:
Oare n-ai vrea să-mi ascut dinții? Las p-alții: eu rămân!

Rămân... Rămân ca bou-n gară privind trenul plecând
Ascultând șina cum coboară, cuvinte explodând...
Dacă-nțelegi ce-am scris aicea cuvântul să-mi desfaci...
Iar când de voi o s-am nevoie chema-voi eu alți draci!...



marți, 12 noiembrie 2013

...(Eu nu iubesc...)

Eu nu iubesc...
Nu am făcut-o
niciodată
căci
nu-s în stare
nici de mine
să am grijă...
Nu mă iubesc,
nu te urăsc
și totuși
egoismul
cel mai pur
se-așterne-n mine
scriind
aceste lucruri...
De fiecare dată
când ți-am scris
două cuvinte -
blestem
neputincios -
ți-am spus-o
să scap
de povara
ce-am sădit-o-n mine
visându-ți
nemurirea
născându-mă-n
iluzii...
Eu nu iubesc...
Nu am iubit
pe nimeni,
nici măcar
pe mine...
De asta
chiar acum
îți interzic
să mai exiști
în gândul
și cuvântul meu...
Eu nu iubesc...
E doar fantasmă...

luni, 11 noiembrie 2013

...(M-am blăstămat de-atâtea ori...)

M-am blăstămat
de-atâtea ori
și încă
nu e de ajuns...
Te rog,
blastămă Tu,
dacă exiști,
și știu că ești
pe-acolo
undeva
vărsând o lacrimă
în care-ți strângi
durerea
privind
netrebnicia mea...
Nu o să te urăsc,
din contră,
te-oi iubi mai mult
și încă și mai mult
ți-oi mulțumi...
Căderea asta
a mea
nu-î  încă
atât de mare
precum ar trebui
căci încă
nu-i născută
clipa hăului
ce-o să mă-nghită...
Blastămă,
Tată,
și voi risipi
murirea...

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

...(Dacă te-aș fi iubit...)

Dacă te-aș fi iubit
nu mi-aș fi plâns
atâta
de milă...
Dar cum mă vait
ca o babă
ce-și plânge zilele
ce-or să mai vină
în bocete
moștenite
din răstimpuri
înseamnă că
nu te iubesc
deloc
și pot să te dau dracu
oricând vreau...
Aaa...
Îmi cer scuze...
Ba nu-mi cer!
Ăsta sunt eu
și-mi pasă
prea puțin de tine
ca să mai pierd
vreo noapte
nedormită...
O să fii bine,
fii fără grijă!
Și eu voi fi
din nou
pământ,
lua-m-ar dracu
că nici ăla
nu mă vrea...

miercuri, 6 noiembrie 2013

...(Eu te iubeam...)

Eu te iubeam ca un nebun
și nu știai...
Citeam în fața tuturor
cuvinte scrise
numai pentru tine:
habar n-aveai
că lumea mea
s-a-mpleticit în pasul tău...
Strigam
în gura mare
și toți râdeau - râdeai și tu -
crezând că e o glumă...
Te iubeam...
Te-mbrățișam și-ți căutam
privirea
și împleteam atâtea vise
în zadar...
Tu ai plecat...
Te-ai dus la studii...
Te-ai măritat
și ai născut copiii altuia
și te iubeam
și-atunci...
Și am văzut
cum viața se scurgea din tine
pe paturi de spital:
ți-am sărutat fruntea
și mâna
și te-am rugat să pleci
de-aici
căci suferința-ți nu mai avea rost...
Și nu știai...
Nu știi și nici acum
nu îndrăznesc
să-ți spun
că te-am iubit
și te iubesc
și te-oi iubi de-a pururi...

duminică, 3 noiembrie 2013

...(Ciudat...)

Ciudat
cum merge
universul
ăsta
și cum
se-ncrucișează
drumurile
lumilor
viitoare,
prezente
și trecute
fără
nici o
noimă
născând
iluzii
de clipe...
Așa
ne întâlnirăm
noi
și tu
nu știi
că orice
depărtare
sădește
dor
în mine
și n-o să pot
să-ți spun
vreodată
asta...
Privindu-te
în ochi
o să-ți șoptesc
să ai
grijă de
tine
și poate
vei citi
și mă vei înțelege
când
depărtându-mă
de tine
nu-ți caut
decât
fericirea...

...(Dă-mi un motiv...)

Dă-mi
un motiv,
copile,
tu,
cea
ce nu mă știi
decât
din rarele
vedenii
născute
de-ntâlnirea
lumilor,
doar
un motiv,
mie,
nebunului
ce-a fost
și fi-va
pururi
în umbra ta,
să nu-ți spun
două vorbe...
Dă-mi
un motiv
să nu-ți șoptesc
ce-mi plânge
inima
și ce-mi dorește
sufletul
neostoit
de când
sărutul
buzelor
s-a așternut
în palma ta...
Dă-mi
un motiv
ca să nu strig
din toți rărunchii:
„TE IUBESC!...”

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

...(Mi-am oblojit...)

Mi-am oblojit
degetele-n
șoapta
chitarei
(îmi fu dat
existenței
s-aud cuvântul
bun...)
și n-am uitat
de stâncile
în care
ADN-ul
mi-a murit
fără de vreme...
Mă-ntorc
și mă ridic
neînțeles - 
visam odată
la asta
dar e doar
înșelăciune - 
cătând
să capăt
sensul
celui făr' de timp
căci
asta sunt:
o existență
vândută
tuturor
pe porții
de Nimic...
Sper
că ați fost
satisfăcuți
măcar
o clipă
din neștirea
voastră...

...(Am continuat...)

Am continuat
procesul
de a mă minți
și ți-am promis
prezența
peste o absență
jurată
de demult...
N-o să mai fie...
Acel
„NU”
rostit
și scris
în vremuri
ce-ai vrut
să le uiți
a renăscut
și nu mai ai
nici o putere
ori vreun
drept
lăsat de mine
să-l înlături...
În clipele
când
tu credeai
că viețuiești
deplin
eu mă stingeam
fără motiv
doar
pentru că-mi cerusei
existența
și eu ți-am dat-o
ca să mă trezesc
într-un 
coșmar
în care îmi repeți
continuu:
„Tu nu trăiești - 
te chinui...”
S-o crezi tu.
Atâta timp
cât mă mai pot
târî
viețuiesc
clipa
ce-ai răpit-o...
Dispari!

...(Am mai rămas...)

Am mai rămas
ca un bețiv
pe marginea
promisiunii
înainte
să mă arunc
în ceea ce numești tu
deznădejde...
Puțin îmi pasă...
E-a mea
așa întunecată
cum e
și nenorocirea ei
o-adăpostesc
în coarda
ce îngână
etern
și haos...
De tu vezi
întuneric
cu ochii tăi
de carne
și ți-e frică
să îi spui pe nume
eu mă-nconjur
doar cu lumina
ce n-o s-o simți vreodată...
E-acolo
în colțul
dinspre ușă
așteptând
să plece
căci știe
că nu-i locul său
deasupra
unui coș

plin de gunoaie...

...(Cine să fiu...)

Cine să fiu
dacă
nu unul
care-adună
între gheare
întuneric
și-l frământă
în horele
dracilor
speriați
de pașii mei?...
Cine altul?...
Văzut-ai 
tu
vreun 
Dumnezeu
sau înger,
ori vreun demon
să-și ridice
ochii
spre nebunia mea?...
Nicicând
nu o să fie
asta...
Se-ascund
înfricoșați
crezând
că ce au plămădit
o să-i ucidă,
dar uită...
Uită
că ei nu-s
decât închipuirea
ce-o zdrobesc
strigându-ți:

„NU!”...

...(Te-ai stins...)

Te-ai stins
în fiecare 
clipă
și te-am hrănit
din nou
pe paturi 
albe,
zăbrelite
ca să nu uiți
ce ești
și ce poți fi...
De-aici
dispar
din nou
căci locul meu
e doar
în umbra
vocii tale
și nu în cântul
cristalin
al vocii
ce-ți zâmbește...
Eu sunt
numai
un grănicer
și locul meu
nu-i lângă tine...
E-aici
unde se-ngână
lumile-ntre ele
chinuindu-ți
lacrima
și visul...
Te du
de-acum
căci lanțul

nu mai este...

...(Urăsc...)

Urăsc
pe pagini
caroiate
și goale
de atât preaplin...
Urăsc
tăind
și săgetând
în fiecare pas
și-n orice
literă
fără de loc
intenții
ce n-ar trebui
să mai existe
dar care
se nasc
vremelnic
și continuu
în orbirea
neștiinței...
Voiam
să scriu
cu totul altceva
dar ce-am sădit
și ce-am promis
nu mai cunoaște
granițe:
aflați 
acum
de ce-ul
și de unde-le
ce-l căutați
scrutându-mi
gândurile
ce nu au fost
să fie...

...(Parazit...)

Parazit
hrănit
cu existențe,
ce știe doar
s-absoarbă
energia
celor din jur
fără a dărui,
numai
ca să o mistuie
în van
pe când
neexistența sa
nici crește
nici descrește:
rămâne
aceeași
întunecime
tranșantă
cuibărită
la sânul
iubirii...
Nai cunoscut
nicicând
așa ceva
pentru că
nu m-ai cunoscut
și nici
nu o să-mi știi
vreodată
neființa...