M-am blăstămat
de-atâtea ori
și încă
nu e de ajuns...
Te rog,
blastămă Tu,
dacă exiști,
și știu că ești
pe-acolo
undeva
vărsând o lacrimă
în care-ți strângi
durerea
privind
netrebnicia mea...
Nu o să te urăsc,
din contră,
te-oi iubi mai mult
și încă și mai mult
ți-oi mulțumi...
Căderea asta
a mea
nu-î încă
atât de mare
precum ar trebui
căci încă
nu-i născută
clipa hăului
ce-o să mă-nghită...
Blastămă,
Tată,
și voi risipi
murirea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...