Plecăm
amândoi,
copile...
Tu abia aștepți...
Eu sunt
sătul
de bătut
drumuri...
Tu -
fără bagaj...
Eu... -
melc
cu casa-n
spinare
și cu amărăciunea
unei strămutări
făcută
cadou
de cei
ce s-au hrănit
cu-ncrederea mea
secătuindu-mă
de vlagă
și de demnitate...
Eu plec
spre neexistență...
(Oricum
n-am existat
nicicând -
de ce mă plâng?)
Tu -
spre-nvierea
perpetuă
ce-o porți
în zâmbetu-ți
ce naște
clipa...
E-atât
de grea
noaptea asta...
Atât
de-adâncă...
Atât
de rece...
Ai grijă de tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...