Atâta
dor
de clipe
și poftă
de vise
trezești
în mine
când
mergi
să împletești
gândul
și-odihna
că-nebunesc
știind
că somnul
mi te fură
lăsându-mă
singur
în fața
cuvintelor...
Mi-e dor de tine
tot timpul
și nu ți-o spun
dar știi
deja
și nu știu
de îți pasă
ori nu
dar nu contează...
Cât timp
vei răspândi
lumina
zâmbetului tău
s-or naște-n
mine
amintiri
deșarte
ce m-or ține
viu...
Nu mă iubi,
copile,
dar...
IUBEȘTE...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...