Am mai rămas
ca un bețiv
pe marginea
promisiunii
înainte
să mă arunc
în ceea ce numești tu
deznădejde...
Puțin îmi pasă...
E-a mea
așa întunecată
cum e
și nenorocirea ei
o-adăpostesc
în coarda
ce îngână
etern
și haos...
De tu vezi
întuneric
cu ochii tăi
de carne
și ți-e frică
să îi spui pe nume
eu mă-nconjur
doar cu lumina
ce n-o s-o simți vreodată...
E-acolo
în colțul
dinspre ușă
așteptând
să plece
căci știe
că nu-i locul său
deasupra
unui coș
plin de gunoaie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...