Mi-am oblojit
degetele-n
șoapta
chitarei
(îmi fu dat
existenței
s-aud cuvântul
bun...)
și n-am uitat
de stâncile
în care
ADN-ul
mi-a murit
fără de vreme...
Mă-ntorc
și mă ridic
neînțeles -
visam odată
la asta
dar e doar
înșelăciune -
cătând
să capăt
sensul
celui făr' de timp
căci
asta sunt:
o existență
vândută
tuturor
pe porții
de Nimic...
Sper
că ați fost
satisfăcuți
măcar
o clipă
din neștirea
voastră...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...