E liniște...
Norii
îmi sărută
fruntea
picurând
lumină
în suflet
și irișii
se-ntreabă
de ce nu-i doare...
Îmbrac
ființa
în mantia
pașilor
și străbat
cântând
inexistența
clipei
de la un cap
la altul
lăsând
visul
să zboare
spre
locul
unde
naști
de-a pururi
nebunia-mi...
E liniște
și zâmbetul tău
se-odihnește-n
palma mea
ce-ascunde
acordurile
haosului
în care-nvârt
hora
slovelor
nicicând
amintite
pentru a fi
uitate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...