E-aiurea să te-ascunzi de tine în fața tuturor
Să plângi când toți cred că ți-e bine cu rănile ce dor
Și-amarnică-i privirea care nu te-a văzut nicicând
Dar judecă ce ai în suflet toți câmpii străbătând...
Mă duc și eu: plec ca tot prostul privirea în pământ
Că viitorul nu-mi surâde și n-am trecut să-l cânt
Dospesc în degete nebune dorința cea dintâi
Și-ascult cum un repaos spune: „Bizar mai ești, să știi!”
Îmi fu și mie dor de mine de versul cel plăpând
Dar când în C.V. n-am ce pune mă culc și-aștept visând
Să plece dracu comuniștii, că, de, doar sunt român:
Oare n-ai vrea să-mi ascut dinții? Las p-alții: eu rămân!
Rămân... Rămân ca bou-n gară privind trenul plecând
Ascultând șina cum coboară, cuvinte explodând...
Dacă-nțelegi ce-am scris aicea cuvântul să-mi desfaci...
Iar când de voi o s-am nevoie chema-voi eu alți draci!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...