...(Drumuri...)

Drumuri
care
vin
și pleacă
fără
să ne-ntrebe
de ce
sau
dacă vrem,
așternându-se
simplu
la picioarele
noastre
știind
că odată
va veni
vremea
să le pășim...
Te-aștept,
gând
nebun,
să pășim
împreună
pe cărări
de clipe
și când
ne-o fi mai greu
să minți
din nou
ca-ntotdeauna
și eu să te cred
că tu ești
Singurătatea
iar eu
doar
un vis
de-al tău...

...(O ceașcă...)

O ceașcă
de cafea
care păstrează
sărutul
efemer,
real
al buzelor
tale
dar amintirea
e eternă
chiar
dacă
tu
și
eu
vom fi
doar
un răstimp
cuprins
de două clipe...
M-am înșelat,
iubito,
și nu mai vreau
să scriu
cuvinte
ce ascund...
De mă dezvălui
o să știi
(doar tu?...)
și o să mă citești
pentru că
eu înșel
doar litere
ce vor
să te renască...

...(Nu știu...)

Nu știu
nimic...
De-aș ști
să te citesc,
copile,
să nu mai nasc
speranțe
deșarte
într-un suflet
deja răvășit
aș putea
să-ți las
lumina
și nu m-aș mai
mânji
cu tristeți
pe care
să le târăsc
în lanțurile
mele...
Sunt egoist...
Fac
tot ce pot
ca să îmi fie
bine
sub masca
jertfirii
de sine
și a iubirii
închinate
ție...
Ai grijă
de tine,
copile...
(Evit
din nou
minciuna
ce mă doare...)

...(Timp...)

Timp...
Există
așa ceva?...
Ne naștem
și ne stingem
fără să luăm
și fără să lăsăm
vreo urmă
sub soarele
ăsta
încețoșat
și plin
de-ntunecime...
Umbre:
atât suntem -
umbre
rătăcitoare
între
două
clipe
ce își sunt
Alfă și
Omegă
una alteia...
Timpul?...
Doar
un mănunchi
de umbre
înșirate
la gâtul
unui demon
ce visează
o fecioară...

...(Cu ce te mai îmbrac?...)

Cu ce te mai îmbrac
și azi,
necunoscuto?
Câte
cuvinte
să mai jertfesc
și câte clipe
să mai aștern
pe un altar
părăginit
din fața căruia
mi te închin
cerându-ți
îndurare,
cerându-ți
timp,
cerându-ți
viață?...
Câte,
stihie,
în nebunia căreia
mă sting
și îmi sugrum
neexistența?...
O, te-aș urî,
dacă-aș putea,
cât nici măcar
Satan
nu-și poate urî
Creatorul...
Dar
e același foc:
cu cât te hulesc
mai mult
cu atâta
te doresc
spre viețuire...

...(Puține vise...)

Puține
vise
îndrăznești
să îmi trimiți,
copile,
dar când o faci
îmi dăruiești
lumină
negândită...
Tu
cine ești?...
În minte
nu-mi rămân
decât
frânturi
necolorate
și-atingerea
sărutărilor...
Te-aș ține
de mână
scăpându-mi
sufletul
de chinurile
zilnice
dar dacă
tu ești doar
fantasmă
eu ce sunt?
Recheamă-mă...
(nu tu,
Dom Profesor!!!)
Poate
vreodată
voi învăța
să mai trăiesc...

..(Cu fiecare...)

Cu fiecare
respirație
îmi suflu
sufletul
sperând
că neființa
nu există
și crezând
că viața
de acum
va fi
etern
infernul
de lumină
ce îl caut...
Te sperie
cuvântul
meu
și-ncerci
să-mi dai
lecții de viață...
Oprește-te,
copile:
nu-mi asculta
șoapta...
Ia aminte
la moartea
ce se stinge-n
mine
și-o să-nțelegi
de ce m-atrage
focul
ce te mistuie...

...(Fotografii...)

Fotografii
alb-negru
făcute
nu de mult
îmi fură
sufletul
căci
amintirea
te păstrează
în sunet
de chitară
și visele
nu se satură
să se joace
în părul tău
ocrotindu-ți
somnul
cu șoapta
vântului
ce te cântă
nebun
de tine
ca să te iubească...
Tu
zâmbești
fără să știi
că viața ta
e hrană
pentru
gândul
ce te proslăvește...
Fii,
copile,
ce n-o să pot
să fiu
vreodată
pentru tine...

...(Doamne...)

Doamne,
da repede
se mai aprinde
focul,
și când credeam
c-apropiindu-mă
o să mă plictisesc
de viață
tocmai atunci
născutu-s-a
râvnirea
unei clipe
ce îmbracă
existența
nefăcută
pentru mine...
Eu,
cel care
s-a cununat
pe veci
cu coasa,
de ce a trebuit
să ard
în flacăra
născută
în ochii
de copil
ai îngerului
Eternului?...

..(Voi nu mă vreți...)

Voi
nu mă vreți
chiar
de v-am căutat
cu prețul
clipei
jertfite
Eternului
de legământul
căruia
legatu-m-am
odată...
Ceilalți
înalță
mâinile
spre cer
crezând
că în vreun fel
eu le voi fi
scăpare,
dar nu îi vreau...
Numai
chitara:
doar ea
cea fără de viață
îmi mângâie
dorințele
și-mi ocrotește
vise
nenăscute
fără
să-mi ceară
ceva...

...(Se roagă călugării...)

Se roagă călugării
închiși în chilie
și-nalță mătănii
spre cer de stihie...

Blestemându-și ceasul
unul se-nchină
cum strigă ocnașul
cu fața în tină...

Regretă o clipă
vorba smintită
când a spus „Da”
și-a fugit de ispită...

Slujește acuma
doar umbrelor serii;
nu știe lumina
din nopțile verii...

Deodată reneagă,
iese și fuge...
Doar umbra îi leagă
piciorul ce-l duce...

...(O să merg...)

O să merg
și-o să mă rog
cum
numai
lacrimile
păcătosului
știu
a se ruga...
Și când
liniștea
domni-va
peste
ignoranța
celorlalți
pecetlui-voi
jurământul
și voi striga:
„AMIN!”
și nimeni
nu va ști
că „Miorița”
nu-i doar
o poveste
ci că ea s-a împlinit
sub ochii lor
ce refuză
să vadă
și în cuvinte
nerecunoscute
de auzul
lor...

...(Poți să mai fii?...)

Poți
să mai fii
inteligibil
vorbind
despre
iubire?...
Mai poate
cineva
să înțeleagă
cuvântul
tău
îndrăgostit
de atâta
lumină?...
Doar
un nebun
mai știe
să dezlege
și să lege
sensurile
vieții...
Să cauți
sfaturi
doar la el...
Altfel
vei fi sortit
pieirii...

„...Je ne te hais point...”

Ce-nseamnă
a te-ndrăgosti?...
Să fii îmbăiat
în mireasma
unei
ființe
cu care
să fii una?
Mi-e greu
să spun
ceva
despre
măsura
ce nu poate fi
cuprinsă
în fotografiile
creatului
și poate
nici
în cele
ale Creatorului...
Cine ești?...

...(Mă... pe ea de școală...)

Mă piș pe ea de școală
pe anii care-i ai
pe-a ta experiență
pe fruntea-ți ca de crai

Nu sunt mai bun ca tine:
o știu, o știi și tu
dar când te iei de mine
răspunsul meu e: NU!

N-ai nici o calitate
cu diplome cu tot
cu ani de facultate
ești numai un netot

Nu am nimic cu tine
atâta cât nu-ți bagi
nasul în trebi străine:
te rog să te retragi!

De n-o faci cât se poate
prea mult o să regreți:
am și eu facultate -
nu-s printre repetenți!

N-ar trebui, știu bine,
cu mintea-ți să mă pun
dar de te iei de mine
ți-arăt ce-i un nebun!!!

Astfel, văzându-mi fața,
văzând cum mă comport
poate îți vei da seama
Din modu-n care scot

Blagosloviri pe gură
că faci și tu la fel:
că cel ce te înjură
își bate joc nițel

De modu-n care latri
Ca să gândești puțin...
Se spune, după datini,
că dacă ești cretin
nicicând n-o să te clatini
dacă nu calci în spini...

...(De-ar fi să cânt...)

De-ar fi
să cânt
vreodată
la chitară
pentru
tine
să știi
că-n dorurile
coardelor
se-ascunde
parodia
nulității
ce te scaldă...
Nu sunt
mai
sus
sau mai prejos:
de-aceea
când
te mai gândești
să faci
pe-interesanta
adu-ți
aminte
că același
mâl
ni-i viață
și în același
mod
dezgustător
ne vom dezintegra!...
Trezește-te,
tâmpito!!!
Ia aminte!!!

Semnat:
Tâmpitul

...(Să vă ia?...)

Să vă ia
dracu?
Hmmm...
Da!
Să vă ia!
Pe toți:
că sunteți
îngeri,
draci,
oameni
sau dumnezei -
SĂ VĂ IA
DRACU!!!...
Așa
cum
strâng
eu
zilele
în pumn
scrâșnind
din dinți
din cauza
durerii
nașterii
nebune
astfel
să vă ia
pe toți
cenușa
smintelii...
Hai,
PA!!!

...(Râd...)

Râd...
Când
lacrimi
se aștern
în calea-mi
râd
căci
orice
are
început
își va găsi
sfârșitul...
Dacă-mi
vezi
fața-ngândurată
să știi
că totuși
râd
de-o existență
fără
rost
amestecată
cu nulitatea
clipelor
ce-au fost
și care vor veni...
Am plâns
destul...
Râd
căci
altceva
nu am
ce face...

...(Necunoscuto...)

Necunoscuto
te-a cuprins
vreodată
Necuprinsul?...
Aș vrea
să știu
cum e...
E ca atunci
când
îndrăgostit
de tine
te simt
în iecare
por
și-n fiecare
pas
al existenței
mele?...
Cine-o mai ști?...
De ce să mă întreb
atâtea
nebunii?...
De ce
sunt
OM?...
Cum
ar fi fost
fără
să știu
de mine
și de tine?...
Să te iubesc?...
...Te iubesc...

Necunoscut Necuprins...

        Nu vei găsi
   în vEci
        Ceea ce e
NECUPRINS
       îN
  nămOlul
        Stins
    al Cărărilor...
   CaUtă-l în
      sTropi de rouă...

...(Ți-aș scrie...)

Ți-aș scrie
acrostihuri
dar nu-ți știu
numele...
Ce litere
fermecate
unești
să le dai
puterea
să te cheme?
Te strig...
Te strig,
domniță
necunoscută,
cu suspin
de suflet
căci altceva
nu am...
O clipă
de nemurire
ți-aș fura
dar nu mă lași
nici să-ți gândesc
ființa...
Mă negi,
negi viețuirea
unui păcătos...
Te-ndură
și ai milă...

...(Când...)

Când
clipele
îți șoptesc
mângâierea
și zorii
nenăscuți
te-mbracă
în zâmbet
de lumină,
visează,
copile,
și te-nalță
spre locul
ce ți-i
hărăzit...
Cu aripile
tale
mântuiește-mi
lumea,
învie-mă
cu glasul tău
și din cenușă
naște-mă
cu lacrima
ce-o porți
ascunsă
spre neprihănire
departe
de noroiul
ce-mi încătușează
ființa...

...(Ți-a fost vreodată?...)

Ți-a fost vreodată
frică
să te îndrăgostești?...
Nici
să nu-ți fie!
De vezi
că șoapte de-ntuneric
se-apropie
de tine
eliberează-ți
inima
și cântă
iubirea
ce dăinuie
înlăuntrul ei...
Nu te ascunde...
Un suflet
ca al tău
nu găsești
nicăieri
în valea asta
plină de spini
și de roade
putrede
dinainte de-a se naște...
Să nu îmi calci
pe urme!
Ai înțeles?
Să nu stingi
clipele
cu dor nestăvilit
de singurătate...
Vei muri...

...(Ard...)

Ard
visele
în mine
și scrumul lor
e hrană
lacrimilor
ce curg
nestăvilite
peste
litere de
aur
săpate
în suflete
rătăcite
printre
atâtea
doruri...
Te-aștept
chiar
de nu te cunosc...
Te strig
fără
să îți știu
numele...
te șoptesc
fără
să renasc
din propria
cenușă...

...(Priviri înghețate...)

Priviri
înghețate
nasc
Haos
unde
altădată
șopteau
lumină...
Milimetri
devin
ani lumină
și peste dorințe
se-așterne
praful...
Tăceri,
n-aș spune
ură,
se înfiripă
și ființa-mi
se cufundă
în frică...
Tu...
Eu...
N-am existat
nicicând ca
UNUL
dar diferența
dintre
noi
o simt
abia
acum...
(Nu e
așa
însă
ceva
mă doare...)