...(Acolo...)

„Și unde
ai fi vrut
să fii?”
„În brațele
cuiva...”

Acolo
să îmi fi ostoit
privirea
ca să văd
cu-adevărat...
Să îmi fi adăpat
inima
ca să simt
și ca să ard...
Să îmi fi odihnit
ființa
spre ființarea
în liniști
tulburate,
dar ființare...
Să îmi fi așternut
cuvântul
ca să devină
tăcerea
unui sărut...
Să mă fi ascuns
cu totul
ca să ies
fără de frică
în lumină
cu privirea
împurpurată
de-atâtea universuri...
Să te fi cunoscut,
să mă fi
viețuit
și să fi
îngânat
împreună
șoapta
iubirii...

...(Eclipsă...)

Eclipsă
de senin
și lumină
tăcută
ascunse
în lacrimi
ce nu vor
să cadă...
E ziua
în care
trebuia
să mor...
Sau
fuse...
Și uite
c-acum
sunt
creând
cacofonii
de pronunție
pe hârtii
mute...
Cuvinte
fără
de
trăire:
în zadar!
În zadar
vă zbateți
să vă aștern:
nu vă așteaptă
decât
INEXISTENȚA!...

...(M-ai năpăstuit...)

M-ai năpăstuit,
Năluco...
Mi-ai tulburat
visele
cu liniștea ta
și m-ai lăsat
pradă
stihiei
de după
cu un singur
pupic...
Atât...
Tu,
fără de chip,
eu,
fără de amintire...
Ai venit,
ți-ai croit
drum
prin subconștientul
stelelor
ca să naști
gaura neagră
ce-mi năpăstuiește
universul...
Și fu atât de dulce...
Și te-ai dus...
Și am rămas
ca un vițel,
pardon!,
un bou
la poartă nouă...
Merci mult
de-oftat...
N-o să-l înapoiez:
prea grea e
astă datorie
s-o las
altcuiva...

...(Caiet de lacrimi...)

Caiet de lacrimi...
Caiet de cuvinte
lăsate
să moară
în depresiile
chinuite
ale demonilor
neexistenți...
Caiete
de umbre
lăsate
pe coperți
de suflete
de îngerii
ce scaldă
ființarea
în zâmbete
de ignoranță...
Caiete de tine
și de mine,
mai mult de mine
decât de tine:
eu nu exist,
nici tu nu vrei să fii...
Caiete de dumnezei
neînțeleși,
imaginați
și întinați
în lacrimi
de credință pură
în nimic...
Caiete...
Și te-aștepți
să nu plâng?...