...(Amărăciune...)

Amărăciune...
Deșartă
amărăciune
locuiește
în orbitele
sufletului meu
și te tot strigă
cu muțenia
beției
sorbite
din paharul
mângâierii tale...
Nu mă iubești...
Nu știu
de te iubesc...
Totuși
ți-o spun
de-atâtea ori
și nu știu
ce mă-mpinge
spre rostire:
o fi zâmbetul tău?
O fi lacrima-ți?
Ori suferința
sufletului
ce se-ascunde-n
tine
înveșmântat
în frică
și pudoare?...
Te iubesc...
Nu pentru
ce ești
sau nu ești,
sunt
sau nu sunt...
Doar
te iubesc...

...(Încă mai stau...)

Încă
mai stau
la dudul
amintirilor
și-aștept
să-nmugurească
deșertăciunea
lumii
din iluziile
cuvintelor
cu care am vrut
să te-amăgesc
dar mi-au deschis
porți
de singurătate...
Încă
te mai aștept
căci
amăgirea mea
ți-a spus
doar adevărul
și mi-a înjunghiat
naintea-ți
existența-mi
visată
de un zeu
rătăcitor...
Încă
te-aștept...
Atât
cât o iluzie
poate aștepta
fără a fi
o existență...
Te-aștept...

...(Fă, proasto, te iubesc...)

Fă, proasto,
te iubesc!
Crăpa-ți-aș
clipele
cu barda
cum i-a crăpat
Hefaistos
bostanu
lu Zeus...
Trosni-te-ar
fericirea
cum
îmi trosnești
Tu
verbu-n
față
și-mi spui
că-s de căcat...
Mânca-te-ar
dragostea
fără de dor
cum
îmi mănânci
Tu
zilele
ca nesătula
și lua-te-ar
îngerii
sub aripi
cum mă ia
pe mine
dracu
când te văd
și-mi scurtcircuitezi
neuronii...
Te iubesc,
tâmpita dracu...

...(De ce-mi sunt ochii-mpurpurați...)

De ce-mi sunt
ochii-mpurpurați?
Nu o să știi
nicicând
și n-o să afli
până
gândul
ce se scurge-n
mine
nu îl vei stinge
ținând
în mână
inima-mi
ce-și va da
duhul
cu ultima
bătaie...
De beat
de tine
și de disperare...
Măcar
cu-atât
să m-amăgesc
chiar
dacă
n-am răspuns
nici
pentru
mine...
Eu te iubesc
și tu iubești
pe altul:
măcar
ești fericită?...

Lacrimi...

O să-ți scriu ție, Hermes,

căci îngerul vieții

e mut

de când păzește

în Eden

copacul nelegiuirii

și fără să guste

din el

habar n-are

să tălmăcească

ce cu gheara-mi

răstălmăcesc…

Și urma-vei tu, Amor,

căci ca tine

nu știe nimeni

ce-i dor sau durere…

Nici Zeus

cu capul crăpat

de Hefaistos

nu va ști vreodată

ce zace în noi…

De-am bea împreună

din cupa lui

Lethe…

Dar nici somnul

lui Cronos

nu ne poate reda

mântuirea

din clipa ce-i stinsă

dinainte de a fi…

Și-ți scriu și ție,

Suflete și Trup și Spirit

ce mă rabzi

răbdându-te cu nebunia-ți:

nu e a noastră

căldura perenului…

Ni-i mantie

fiorul înghețat

al eternității…