Încă
mai stau
la dudul
amintirilor
și-aștept
să-nmugurească
deșertăciunea
lumii
din iluziile
cuvintelor
cu care am vrut
să te-amăgesc
dar mi-au deschis
porți
de singurătate...
Încă
te mai aștept
căci
amăgirea mea
ți-a spus
doar adevărul
și mi-a înjunghiat
naintea-ți
existența-mi
visată
de un zeu
rătăcitor...
Încă
te-aștept...
Atât
cât o iluzie
poate aștepta
fără a fi
o existență...
Te-aștept...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...