Amărăciune...
Deșartă
amărăciune
locuiește
în orbitele
sufletului meu
și te tot strigă
cu muțenia
beției
sorbite
din paharul
mângâierii tale...
Nu mă iubești...
Nu știu
de te iubesc...
Totuși
ți-o spun
de-atâtea ori
și nu știu
ce mă-mpinge
spre rostire:
o fi zâmbetul tău?
O fi lacrima-ți?
Ori suferința
sufletului
ce se-ascunde-n
tine
înveșmântat
în frică
și pudoare?...
Te iubesc...
Nu pentru
ce ești
sau nu ești,
sunt
sau nu sunt...
Doar
te iubesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...