O să-ți scriu
ție, Hermes,
căci îngerul
vieții
e mut
de când păzește
în Eden
copacul
nelegiuirii
și fără să
guste
din el
habar n-are
să tălmăcească
ce cu gheara-mi
răstălmăcesc…
Și urma-vei tu,
Amor,
căci ca tine
nu știe nimeni
ce-i dor sau
durere…
Nici Zeus
cu capul crăpat
de Hefaistos
nu va ști
vreodată
ce zace în noi…
De-am bea
împreună
din cupa lui
Lethe…
Dar nici somnul
lui Cronos
nu ne poate reda
mântuirea
din clipa ce-i
stinsă
dinainte de a
fi…
Și-ți scriu și
ție,
Suflete și Trup
și Spirit
ce mă rabzi
răbdându-te cu
nebunia-ți:
nu e a noastră
căldura
perenului…
Ni-i mantie
fiorul înghețat
al eternității…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...