Eu te iubeam ca un nebun
și nu știai...
Citeam în fața tuturor
cuvinte scrise
numai pentru tine:
habar n-aveai
că lumea mea
s-a-mpleticit în pasul tău...
Strigam
în gura mare
și toți râdeau - râdeai și tu -
crezând că e o glumă...
Te iubeam...
Te-mbrățișam și-ți căutam
privirea
și împleteam atâtea vise
în zadar...
Tu ai plecat...
Te-ai dus la studii...
Te-ai măritat
și ai născut copiii altuia
și te iubeam
și-atunci...
Și am văzut
cum viața se scurgea din tine
pe paturi de spital:
ți-am sărutat fruntea
și mâna
și te-am rugat să pleci
de-aici
căci suferința-ți nu mai avea rost...
Și nu știai...
Nu știi și nici acum
nu îndrăznesc
să-ți spun
că te-am iubit
și te iubesc
și te-oi iubi de-a pururi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...