Dă-mi
un motiv,
copile,
tu,
cea
ce nu mă știi
decât
din rarele
vedenii
născute
de-ntâlnirea
lumilor,
doar
un motiv,
mie,
nebunului
ce-a fost
și fi-va
pururi
în umbra ta,
să nu-ți spun
două vorbe...
Dă-mi
un motiv
să nu-ți șoptesc
ce-mi plânge
inima
și ce-mi dorește
sufletul
neostoit
de când
sărutul
buzelor
s-a așternut
în palma ta...
Dă-mi
un motiv
ca să nu strig
din toți rărunchii:
„TE IUBESC!...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...