pe ciubote
pământul
de acasă
spre
neuitarea
cântului
șoptit
al mamii
ce-a plâns
când
m-a născut...
Port
rădăcini
de suflet,
de voi,
de frați,
surori,
cumnați,
părinți,
țărână
frământată
în joc
moldovenesc
de dor
de cânt
și jale,
bucurie
și durere...
Vă port
în mine
și aici
departe:
cât fi-voi
uitați
nu veți fi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
...încep să amețesc când văd doar „Anonimus” ca creator de comentarii așa că te rog, pe tine, scriitorule, să-ți dai măcar o slovă dacă nu un nume... Nu de alta, dar încep să cred că-mi scriu singur comentariile...